şi te-aş zidi ca pe o Ană în versul meu de poezie

când am s-adorm
precum un prunc
într-ale tale braţe calde
iar tu vei şti
că-n visul meu eşti tu
să nu mă mai trezeşti
ci să mă laşi să dorm
profund
o veşnicie
în care doar pe tine
te-aş visa...

atunci când
luna e mai plină
şi te confunzi cu ea
pe cerul consacrat
al visurilor mele
consfinţite ţie

iubirea să ne fie
dans în doi
dansat sub ploi
de stele 

george gatlan

storuri

îmi tac durerea
încuiată-n lacrimi
cu lacătul tăcerii tale
agăţat de pleoape
tu vis al meu
cu aripile scurte
te risipeşti
în bezna abisală
de sub pleoape
ca o linişte Spartă
de-un cuvânt durut
cât o lacrimă zdrobită
între pleoape 


george gatlan

Ajungă ploaia mea neliniştii tale..

Pe-o margine de lume odihneşte-o liră,
Aşteaptă degetele s-atingă lin,
Surâde soarele şi stelele se miră:
E oare mult sau totuşi prea puţin?

Se înfioară valuri şi acorduri fine,
Iar strunele aşteaptă albatroşi,
Sosiţi în zbor din depărtările străine,
Loviţi de fulger şi de nori sticloşi.

Să cânte lira-n margine de lume, stinsă,
Din note să se-nalţe-un cânt prelung
Şi din a mării calme, linişte desprinsă
S-atingă ochii în care ploaie-ajung.

Nimicul

 Din nimic
poetul construise o lume,
atins era vântul în cerul gurii
şi palidă faţa luminii,
luase cu el o ploaie anume,
furtuni dezlegate de patimi
şi plâns din potopul iubirii.

Din nimic
poetul iscase cuvinte -
poem despletit în ferestre
deschise pe buza rostirii,
luase cu el dorul fierbinte,
un gând sfâşiat
şi ochii de foc ai făpturii.

Zidit e poetul,
nimicul se-ncheagă
şi lumea-i a lui - o lume întreagă.

Nina…

Povestile din viata reala nu incep cu “a fost odata”,ele pur si simplu sunt,se intampla zilnic sub ochii nostri.

Imi amintesc cu nesat de varsta adolescentei,cand in ochii mei se oglindeau vise si –n plete impleteam inca povesti cu Feti-Frumosi .

Doar ca, poate ,trecerea la maturitate  s-a facut mult mai brusc ,decat as fi dorit,de parca as fi asteptat o intrebare fireasca de undeva,daca vreu sa fiu matura..

Imi amintesc acea toamna ca si cum ar fi fost ieri,si de ieri ma desparte doar prezentul azi.Castanii murmurau un cantec sub coaja si ne urmareau pasii in drum spre liceu.Ultimul an…atunci cand prezentul e clipa pe care o traiesti cu intensitatea aceea nebuna si problemele iau marimi astronomice insotite de isterii lacrimogene…adolescent.Atata necunoscut intr-un singur trup.

Eram o clasa de fete galagioase si vesele,uneori rasfatate,alteori plangarete,inca nepregatite ,zic eu pentru viata din afara scolii.In an terminal inca eram in starea aceea de visare a unei cariere .Multe ,daca nu aproape toate inca nu gustasem amarul problemelor si nici nedreptatile vietii.

Ne-am asezat in banci.Aceleasi banci care ne erau cunoscute inca din primul an.Nimic nu se schimbase.Doar noi…noi nu mai eram bobocii…

M-am ridicat cu emotiile primei strigari a catalogului raspunzand prezent,privirea mea a facut ocolul clasei ramanand fixata asupra Ninei.Nu intelegeam de ce.Nimic nu mi-a atras in mod special privirea,dar nu puteam sa ma dezlipesc…Era ceva…si acel ceva nu-mi lasa privirea in pace..ce era??Poate parul,neobisnuit de lipit de cap…Sa fi uitat eu de anul trecut?Nu,nu cred.Nina a avut mereu un par bogat ,negru si carliontat.Mereu il admiram.Acum parul ei nu mai avea lucire.

Ea a plecat mai devreme de la scoala.Ceva neinteles inca imi atragea privirea.Purta o pelerina subtire ...dar mersul ii era la fel de mandru,si-avea acelasi zambet cald ,pe fata creola.In urma ei a intrat doamna diriginta.Ne-a anuntat grav ca ea ,Nina,fata cu ochii de cafea era bolnava.Avea cancer de oase,si ne-a cerut discret s-o ajutam daca are nevoie,sa nu-i punem intrebari incomode,sa fim atenti cu ea,dar fara sa o deranjam cu atentia noastra.

Niciodata nu am fost mai uniti ca atunci.In mintea mea insa,si-a facut loc notiunea de moarte.Era ceva nou.La asta nu ma mai gandisem vreodata.Ce era?ce insemna?Cum adica fata aceea,pe care o puteam atinge si imbratisa sa moara?Adica de ce?si cum sa se intample asta????A doua zi ne-am regasit in clasa.Nina nu mai avea mana dreapta .Ii fusese taiata din umar.Am privit-o pe furis si-am lacrimat.Ea zambea.A scos stiloul si scria cu stanga.Intr-o singura luna ea a invatat sa scrie cu cealalta mana,la fel de bine.

Nina a devenit modelul meu si al clasei.Am vazut cu ochii nostrii ceea ce inseamna lupta…o lupta de-a v-ati ascunselea cu moartea.Chiar daca am fost toti in jurul ei,niciodata nu a fost nevoie de ajutor.Toate programele si activitatile scolare de ajutor ,voluntariat,etc,aveau numele ei.Era ca un vartej.Odata ne-a spus “voi inca n-ati inteles ce-nseamna sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima ,si nici sa-I multumiti Celui de sus,ca mai aveti clipe…”Multi dintre noi am plecat capul…Si de-atunci n-am mai indraznit niciodata sa ma plang.Am invatat sa lupt chiar daca am strans pumnul pana ce unghiile mi l-au sangerat de multe ori palma…

Nu stiu daca Nina mai traieste,dar stiu ca e vie in modelul din inima mea.Si zilele mele incep cu bismillah si alhamduAllah si nu plang….

prietenie,,,,

Închis în propria-ţi singurătate, făra să ai aproape un prieten adevărat. Un prieten? O prietenie? Dar ce înseamnă acestea?
Poate că prietenia este relaţia bazată pe încredere, sinceritate şi respect reciproc. Relaţia în care te poţi baza pe cel de lângă tine atunci când pierzi controlul unei situaţii. În prietenie, te refugiezi ca într-un paradis, atunci când toţi şi-au pierdut încrederea în tine, când te-ai dezamăgit chiar şi pe tine însuţi.
Dar oare prietenul adevărat ce reprezintă? Există? Să fie cumva persoana căreia i te destăinui ca unui duhovnic? Persoana la care alergi întotdeauna disperat pentru sfaturile ei? Da, ar putea însemna asta. Dar numai atât? Însă, cum rămâne cu situaţiile limită? Oare si atunci prietenul s-ar grăbi să te ajute, sau ar sta deoparte uitându-se cum te zbaţi să scapi cu viaţă? De pildă, ce ar face dacă ai fi ca un păianjen prizonier în propria pânză? Te va ajuta să ieşi învingător din această situaţie şi din altele asemănătoare, ori aşteaptă doar ajutorul tău atunci când are nevoie de tine, fără ca el să-ţi fie alături în momentele tale dificile, când angoasele existenţiale sunt de nesuportat?
Eşti sigur că te-ar ajuta chiar sa înoţi în larg, pentru a nu te mai zbate la mal, în nisipul fin al mării? Şi oare ar înota alături de tine? Sigur că un bun prieten ar face asta! Te-ar încuraja chiar să faci o scufundare, unde apa este mai adâncă, oferindu-ţi un spectacol subacvatic, apoi te-ar ajuta să ieşi la suprafaţă. Astfel, vei şti în ce direcţie să te îndrepţi. Iar dacă asta nu te-ar ajuta, te-ar putea invăţa lumea zborului şi lumea visului, unde să-ţi petreci timp şi în care să intri ca într-un cămin sigur şi confortabil. Căminul din inima ta.

Ce-as face eu pentru tine?Ca stanca as sta in fata ta ca durerea lumii sa nu te atinga..si-as aduna incet in palme uraciunea secandu-I samanta.

Daca intr-o zi imaginea ta s-ar sterge din mintea mea..ar ramane in inima ,si-ar striga de-acolo sa te-aduc inapoi…

Si te-as renaste din cenusa ca pe pasarea  Phoenix.Ca un pictor desavarsit ti-as redesena  contururile si poate ti-as reda un zambet mult mai fericit.Nu cred ca as schimba prea multe,in “reconstructie”…as amplifica doar putinele amanunte pale….

sarut...

As vrea sa-ti lasi sarutul in palma mainii mele

Ca pe un talisman,pe care in noapte  ai jurat…

C-atunci cand voi fi ninsa,in iarna vietii mele

Ai sa-mi intorci in taina un vis ce mi l-ai luat..

Iar pan`va veni ceasul amagitor in care,

Pierdute urme voi revedea cu drag…

Iti voi saruta sarutul acolo-n palma moale

Ce-a-mbatranit scriind al zilelor sirag….

Dor..

mi-atat de dor de tine…

un dor ce doare privirea-n oglinda..

ochii tai nu sunt aici

sa ma vad in ei

iti caut imaginea-n grinda..

au trecut asa multi ani,

si cantecu`a murit

pe buze palide,tremurande

si-nca te mai caut

in amintiri plapande…

mi-atat de dor de tine…

un dor ce-mi doare trupul gol

nu simt nimic si totusi sunt..

o spune lumea

intr-un cant…

iar eu ma sting

incetisor

de dor….

Cantec...

Se clatina ploaia, ca o perdea densa
Bat picaturile in fereastra ta
Astazi speranta a plecat in alta parte
Dar maine, dar maine o vei intalni

Nu trebuie sa te intristezi
Toata viata e in fata
Toata viata e in fata
Spera si asteapta

Cararuia din padure a inceput sa miroase a primavara
Pamantul s-a dezmortit de la zilele insorite
Astazi iubirea a luat-o in alta parte
Dar maine, dar maine tu te vei intalni cu ea

Precum in camp - roua, precum in cer - steaua
Ca in marea nemarginita - sirena vesela a vaporului
Fie ca sa te insoteasca intotdeauna
O mare nazuinta si o mare iubire

You Are My Everything

by Magnus


You are my everything
My heart and soul
I thought I had dug my grave
But you pulled me out of that hole

When I am lost in the dark
You are my shinning light
You chase away the darkness
That haunts my dreams at night

You are my strength
That carries me to another tomorrow
You are my hope
That replaced my everlasting sorrow

You are my healer
That healed all my scars
You are my angel
Sent from the brightest of stars

When I thought there was nothing more
And my life was at an end
You came into my life
And my heart you did mend

You are my joy
That filled my empty heart
You made my life whole
When it was torn apart

When I found you
I was free from all torment
You are my angel
That was heaven sent

You mean so much to me
You are the only one I adore
You are my everything
I could ask for nothing more

Semanatorule....

- Semanatorule, pune în pãmânt sãmânta si nu te rusina când va trebui sã i te îngenunchezi. Sãmânta este stãpâna lumii, iar tu esti slujitorul ei. Sãmânta poartã în ea si pãrintii si copiii, este totodatã parte si întreg, iar mirajul Creatiei coboarã si iese necontenit din pântecul ei. Semãnãtorule, ti s-a dat în pazã sãmânta sã o semeni, apoi sã o culegi si iarãsi sã o semeni. Prin strãdania ta universul nu moare. Sãmânta este învierea pãstratã pentru acele vremi propice când soarele se va îmbuna si când pãmântul va fi gata sã se primeneascã pentru ca sã poatã primi. Câte o samântã pentru fiecare picãturã de ploaie. Si toate sã rodeascã.

- Semãnãtorule, nu-ti fã griji dupã ce ai semãnat. Bobul stie singur cum sã-si spargã coaja. Dar spune puiului din samântã sã îndrãzneascã sã vadã lumina, sã creascã mare si sã devinã Semãnãtor. Si dacã el te-a auzit, nãscut cu dor de soare, puiul din sãmântã va încerca sã se înalte pânã la el. Tinând-o în cãusul cald al palmei tale, înainte de-a o trimite spre cerul pãmântului, tu, semãnãtorule, sã îi grãiesti astfel: stãpânã, nu vei repeta gresala lui Icar. De aceea te vei “cultiva” pe tine însãti, prin cunoastere de sine, cât mai devreme, cât mai bine cu putintã, pentru ca aripile tale sã nu se topeascã înainte de a fi învãtat sã zboare cu gândul. Pentru a-ti putea depãsi limitele, trebuie mai întâi sã le cunosti.

- Semãnãtorule, spune semintei, prin cântec si descântec, sã nu îi pese de neghinã si sã-si vadã de drumul ei. Când va fi acolo, micã si singurã în pãmânt, cu lumina filtratã abia-abia prin blana humusului, spune-i sã nu-si piardã nãdejdea privind cãtre stejarii din jur. Spune-i cã desi este atât de micã încât o poartã vântul, ea este atât de mare încât în ea încape stejarul.

Spune-i povestea ta, fiindcã si tu ai fost o datã o sãmântã micã, plãpândã si speriatã. Dar ai crescut, fiindcã nu te-a înduiosat pielea sticloasã de sarpe pe care a trebuit sã o lepezi în drum, atunci când nu ti-a mai fost încãpãtoare.

- Semãnãtorule, fii bun si îngãduitor si rãbdãtor. Nici o sãmântã nu seamãnã cu alta si fiecare este responsabilã de propriul ei fruct. Constiinta nu se trezeste cu biciul. Nu uita cã rodul asteptat se coace în ritmul sãu. Inutil sã-l grãbesti, fiindcã strugurele acru nu-ti va place. Dar în acelasi timp nu uita cã atunci când ciorchinele este copt doar pe jumãtate, boaba micã e cea mai dulce.

- Semãnãtorule, e vremea culesului. “Ce ai semãnat, aceea vei culege” spune înteleptul. Oare?... Tu nu ai semãnat “vânt”, dar ai cules uneori “furtunã” si nu e vina ta. Se mai întâmplã, fiindcã esti mereu pus la încercare. Cu cât faci lucrurile mai bine, mai temeinic, cu atât ti se vor încredinta sarcini tot mai grele si mai grele. Este scara ta de valori, pe care trebuie sã o urci, o scarã cu un numãr infinit de trepte. Nu fii naiv, si nu crede cã dacã stai pe loc, ca sã te odihnesti, treptele s-au sfârsit. Ele nu sfârsesc nici mãcar o datã cu moartea. Sunt condamnati la un vesnic urcus doar cei ce privesc spre înaltul cerului. Ei stiu cã de acolo vine tot misterul pe care îl poartã în ea sãmânta. Iar sãmânta este un sir infinit de porti deschise spre acelasi lucru, care se întoarce mereu în el însusi.

Ce pacat...

Ce pacat ca noi doi nu ne-am intalnit cu mult inainte,
Am fi putut sa ne prevenim unul pe celalalt de falsul absurd,
Eu te-as fi protejat cu caldura mea, impotriva inghetului iernii,
Caci, fara tine, aceasta lume pacatoasa nu-mi trebuie deloc.

A venit iubirea mea neasteptata, a venit ca ziua alba,
Tu, in viata, mi-ai devenit bucuria mea si durerea mea,
Din sute de mii de ochi diferiti, pe ai tai ii caut,
Pentru ca niciodata sa nu te pierd, te imbratisez strans si nu te las.

Cat de pacat ca noi doi suntem pe maluri diferite, iarna si vara,
Am intampinat rasaritul nostru si apusul nostru, sub ceruri diferite,
Am impartit noptile noastre, nu cu altul si nu cu alta,
Eu sunt fericit ca, in cei mai buni ani ai mei, sunt acum cu tine.

Zece strategii de manipulare.

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.

A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.

A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.
A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi

Despre caracter.... de alex duma

Caracterul consta in taria hotararii cu care cineva vrea sa faca ceva si pune acel ceva in executie. (Immanuel Kant)

Caracterul nu e un dar, ci o suma de deprinderi tari, dobandite din munca. (Simion Mehedinti)

Puterea caracterului sta in dragoste. (Simion Mehedinti)

Caracterul fara inteligenta poate mult, dar intelegenta fara caracter nu valoreaza nimic. (Cicero)

Nu cunosti un om decat dupa ce ai umblat 3 luni in mocasinii sai. (Proverb indian)

Apele linistite sunt cele mai periculoase!

Egoismul este pur si simplu un alt nume dat vointei. (Jerome K. Jerome)

Omul cu adevarat bun este doar cel care ar fi putut fi rau si n-a fost. (Nicolae Iorga)

Saracia da reflexe tot atat de puternice ca si bogatia. (Tudor Octavian)

Cand viciile noastre ne parasesc, ne magulim cu credinta ca noi ne despartim de ele. (La Rochefoucauld)

A trai cum iti place e lipsa de masura. Spiritul nobil cauta ordine si lege. (Goethe)

Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi. (Nicolae Steinhart)

Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere ? (Lucian Blaga)

Adevaratul caracter al omului se vede cand acesta trece prin momente grele.

Calatoria de o mie de mile incepe cu primul pas. (Lao Tse)

Victoria nu trebuie sa-ti ia mintile; infrangerea sa nu te dezamageasca! (Chris Simion)

Un artist de geniu apare in simplitate, pentru ca simplitatea este nobila si corecta. (Chris Simion)

Prima lege a mecanicii: Un corp tinde sa isi pastreze starea de repaos sau de miscare rectilinie in care se afla, daca asupra lui nu actioneaza nici o forta. Completare: aceasta lege e valabila mai ales la om.

Nu exista nu pot, exista nu vreau!

Daca vrei cu adevarat, poti!

"Nu pot!" nu a facut niciodata nimic. In schimb "Am sa incerc!" a facut uneori minuni!

Esti om cu mine, sunt om cu tine. (Legea lui "Om&quot

Despre greseli: Prima oara e intamplare. A doua oara e din greseala. A treia oara se cheama prostie.

Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza. (Albert Einstein)

Pasiunile ne inseala, lipsa lor ne dezgusta. (Barbu Stefanescu-Delavrancea)

Cu cat oamenii imbatranesc, cu atat spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobandind o infatisare mai organica. S-ar zice aproape ca pentru spirit, timpul este o dimensiune a intineririi. (Lucian Blaga)

Un om nehotarat ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adica in situatia de a vedea ca este intr-adevar o fiinta libera. Un om hotarat este lipsit de acest neajuns. (Lucian Blaga)

Femeile vicioase au putine vicii. (Jerome K. Jerome)

Copiii unici devin barbati si femei rele. (Jerome K. Jerome)

Nu am reusit sa ne ducem la indeplinire programul in totalitatea lui, pentru motivul binecuvantat ca realizarile omului raman intotdeauna de caruta fata de intentiile sale. (Jerome K. Jerome)

Palavragim despre civilizatia si omenia noastra, insa acei dintre noi care nu duc ipocrizia pana la autoinselare stiu ca dedesubtul camasilor noastre scrobite pandeste salbaticul, cu toate instinctele lui salbatice intacte. (Jerome K. Jerome)

Un om isi poate bate joc de vedeniile altora ca fiind scornituri ale unor minti bolnave, dar, cand e vorba de ale lui proprii, el stie ca sunt adevarate. (Jerome K. Jerome)

"Ma hotarai sa-mi placa:" Prietenii mei si cu mine vorbeam despre obiceiuri bune si rele. "E greu, zicea el, pana te deprinzi cu ceva, dar cand te-ai deprins... Uite, dupa primele cateva luni, nu trebuie sa-ti dai mai multa osteneala ca sa fii un sfant de (Jerome K. Jerome)

In loc sa spun ce gandesc, m-am auzit zicand: ... (Jerome K. Jerome)

Omul este infinit mai complicat decat propria-i gandire. (Paul Valery)

Sa nu crezi ca esti lipsit de entuziasm si nu muncesti pentru ca ai descoperit ca viata nu are nici un inteles! Mai curand ai ajuns la convingerea ca viata-i fara rost fiindca esti slab si fara de avant! (Lucian Blaga)

Se pare ca lumea este astfel intocmita ca sa nu poti gasi fericirea in ea, iar natura omului s-o caute vesnic. Acesta-i fondul tragic al existentei. (Lucian Blaga)

Numai dupa ce ne ajungem tinta, descoperim si celelalte cai pe unde am fi putut-o ajunge mai usor. Asa ni se otravesc si cele mai mari multumiri. (Lucian Blaga)

Cea mai buna metoda de a scapa de o obsesie o reprezinta satisfacerea ei.

Sursele secrete sunt mai credibile. (Legea lui Nessen)
...................................

Σ' αγαπώ-Χρήστος Χολίδης

πάει καιρός που έχεις φύγει
it's been a long time since you left
η απουσία σου με πνίγει
your absence is strangling me
άδεια η ζωή μου λήγει
my life is empty, it expires
δίχως εσένα
without you

Πια δεν με χωράει το σπίτι
the house doesn't fit me anymore
όλο κάτι πάντα λείπει
always something is missing
μα η χαρά διώχνει τη λύπη
but joy sends sadness away
μόνο με ψέμα
only with lies

Προσποιούμαι πως περνάω μόνος μια χαρά
i pretend that i'm ok alone
λέω δήθεν δεν πονάω που είσαι μακριά
i allegedly say that i don't hurt that you are away
όμως δεν με ξεγελάω
but i don't fool myself
καίει η καρδιά
the heart is burning

όχι λέει άλλο ψέμα
it's telling me "no more lies"
δεν αντέχω πια
i can't bear anymore

εγώ σ'αγαπώ
i love you
δεν έφυγες
you never left
για μια στιγμή απ'το μυαλό
even for a moment from my mind

σ'αγαπώ
i love you
δεν έλειψες
you never were out
από τη ζωή μου ένα λεπτό
of my life, even for a minute

σ'αγαπώ
i love you
κι ας ξέχασες
although you forgot
τους όρκους που δώσαμε κι οι δυο
the oaths we both took

σ'αγαπώ
i love you
κι ας άφησες
although you left
το φως να χαθεί
the light to be lost
σε μια ψυχή
from a soul

εγώ σ'αγαπώ
i love you

μια φωνή που ψιθυρίζει:
a voice that is whispering to me:
"τι κι αν η καρδιά ελπίζει
what if the heart hopes
ξέχασέ το δεν γυρίζει
forget it, she's not coming back"

πίσω ο χρόνος
the time is back

ότι γίνει πια ξεφτίζει (not sure about this)
whatever may happen is evanescing
προσπαθεί μα δεν ορίζει
tries but doesn't rule
ψέματα να συνηθίζει
lies to be used to
άδικος κόπος
hopeless effort

Προσποιούμαι πως περνάω μόνος μια χαρά
i pretend that i'm ok alone
λέω δήθεν δεν πονάω που είσαι μακριά
i allegedly say that i don't hurt that you are away
όμως δεν με ξεγελάω
but i don't fool myself
καίει η καρδιά
the heart is burning

όχι λέει άλλο ψέμα
it's telling me "no more lies"
δεν αντέχω πια
i can't bear anymore

εγώ σ'αγαπώ
i love you
δεν έφυγες
you never left
για μια στιγμή απ'το μυαλό
even for a moment from my mind

σ'αγαπώ
i love you
δεν έλειψες
you never were out
από τη ζωή μου ένα λεπτό
of my life, even for a minute

σ'αγαπώ
i love you
κι ας ξέχασες
although you forgot
τους όρκους που δώσαμε κι οι δυο
the oaths we both took

σ'αγαπώ
i love you
κι ας άφησες
although you left
το φως να χαθεί
the light to be lost
σε μια ψυχή
from a soul

εγώ σ'αγαπώ
i love you

ΓΙΑΤΙ Μ’ ΑΓΑΠΗΣΕΣ ......BECAUSE YOU LOVED ME

Δεν τραγουδώ παρά γιατί μ’ αγάπησες
I only sing because you loved me
στα περασμένα χρόνια.
in the past years.
Και σε ήλιο, σε καλοκαιριού προμάντεμα
And in sun, in summer's prediction
και σε βροχή, σε χιόνια,
and in rain and snow,
δεν τραγουδώ παρά γιατί μ’ αγάπησες.
I only sing because you loved me.

Μόνο γιατί με κράτησες στα χέρια σου
Only because you held me in your arms
μια νύχτα και με φίλησες στο στόμα,
one night and you kissed my lips,
μόνο γι’ αυτό είμαι ωραία σαν κρίνο ολάνοιχτο
only for this I'm beautiful as wide open lily
κ’ έχω ένα ρίγος στην ψυχή μου ακόμα,
and I still have a shiver in my soul,
μόνο γιατί με κράτησες στα χέρια σου.
only because you held me in your arms.

Μόνο γιατί τα μάτια σου με κύτταξαν
Only because your eyes looked at me
με την ψυχή στο βλέμμα,
with the soul in the glance,
περήφανα στολίστηκα το υπέρτατο
proudly I dressed the supreme
της ύπαρξής μου στέμμα,
crown of my existence,
μόνο γιατί τα μάτια σου με κύτταξαν.
only because your eyes looked at me.

Μόνο γιατί όπως πέρναα με καμάρωσες
Only because as I was passing you noticed me
και στη ματιά σου να περνάη
and from your glance I saw to pass
είδα τη λυγερή σκιά μου, ως όνειρο
my lissome shadow as a dream
να παίζει, να πονάη,
to play, to suffer,
μόνο γιατί όπως πέρναα με καμάρωσες.
only because as I was passing you noticed me

Γιατί δισταχτικά σα να με φώναξες
Because you called me shyly
και μου άπλωσες τα χέρια
and you reached after my hand
κ’ είχες μέσα στα μάτια σου το θάμπωμα
and you had in your eyes the blurring
- μια αγάπη πλέρια,
- a complete love,
γιατί δισταχτικά σα να με φώναξες.
because you called me shyly.

Γιατί, μόνο γιατί σε σέναν άρεσε
Because, it liked only to you
γι’ αυτό έμεινεν ωραίο το πέρασμά μου.
that’s why my passing remained beautiful.
Σα να μ’ ακολουθούσες όπου πήγαινα,
It was like you were following me where I was
σα να περνούσες κάπου εκεί σιμά μου.
as if you were passing somewhere close to me.
Γιατί, μόνο γιατί σε σέναν άρεσε.
Because it liked only to you.

Μόνο γιατί μ’ αγάπησες γεννήθηκα,
I was born only because you loved me,
γι’ αυτό η ζωή μου εδόθη.
my life was given for this.
Στην άχαρη ζωή την ανεκπλήρωτη
In the graceless, unfulfilled life
μένα η ζωή πληρώθη.
my life was fulfilled.
Μόνο γιατί μ’ αγάπησες γεννήθηκα.
I was born only because you loved me.

Μονάχα για τη διαλεχτήν αγάπη σου
Only for your unique love
μου χάρισε η αυγή ρόδα στα χέρια.
dawn gave to my hands roses.
Για να φωτίσω μια στιγμή το δρόμο σου
So that I light your way for a moment
μου γέμισε τα μάτια η νύχτα αστέρια,
night filled my eyes with stars,
μονάχα για τη διαλεχτήν αγάπη σου.
only for your unique love.

Μονάχα γιατί τόσο ωραία μ’ αγάπησες
Only because you loved me so well
έζησα, να πληθαίνω
I lived in order to increase
τα ονείρατά σου, ωραίε που βασίλεψες
your dreams, beautiful man that you set
κ’ έτσι γλυκά πεθαίνω
and thus sweetly I die
μονάχα γιατί τόσο ωραία μ’ αγάπησες.
only because you loved me so well.

Έτσι μιλώ γιά σένα καί γιά μένα ...(Like so I speak of you and me)

Επειδή σ'αγαπώ καί στήν αγάπη ξέρω
Νά μπαίνω σάν Πανσέληνος
Από παντού,γιά τό μικρό τό πόδι σού μές στ'αχανή
σεντόνια
Νά μαδάω γιασεμιά κι έχω τή δύναμη
Αποκοιμισμένη,νά φυσώ νά σέ πηγαίνω
Μές από φεγγαρά περάσματα καί κρυφές τής θάλασσας στοές
Υπνωτισμένα δέντρα μέ αράχνες πού ασημίζουμε

Ακουστά σ'έχουν τά κύματα
Πώς χαιδεύεις,πώς φιλάς
Πώς λές ψιθυριστά τό "τί" καί τό "έ"
Τριγύρω στό λαιμό στόν όρμο
Πάντα εμείς τό φώς κι η σκιά

Πάντα εσύ τ'αστεράκι καί πάντα εγώ τό σκοτεινό πλεούμενο
Πάντα εσύ τό λιμάνι κι εγώ τό φανάρι τό δεξιά
Τό βρεγμένο μουράγιο καί η λάμψη επάνω στά κουπιά

Ψηλά στό σπίτι μέ τίς κληματίδες
Τά δετά τριαντάφυλλα,καί τό νερό πού κρυώνει
Πάντα εσύ τό πέτρινο άγαλμα καί πάντα εγώ η σκιά πού μεγαλώνει
Τό γερτό παντζούρι εσύ,ο αέρας πού τό ανοίγει εγώ
Επειδή σ'αγαπώ καί σ'αγαπώ
Πάντα Εσύ τό νόμισμα καί εγώ η λατρεία πού τό
Εξαργυρώνει:

Τόσο η νύχτα,τόσο η βοή στόν άνεμο
Τόσο η στάλα στόν αέρα,τόσο η σιγαλιά
Τριγύρω η θάλασσα η δεσποτική
Καμάρα τ'ουρανού με τ'άστρα
Τόσο η ελάχιστη σου αναπνοή

Πού πιά δέν έχω τίποτε άλλο
Μές στούς τέσσερις τοίχους,τό ταβάνι,τό πάτωμα
Νά φωνάζω από σένα καί νά μέ χτυπά η φωνή μου
Νά μυρίζω από σένα καί ν'αγριεύουν οί άνθρωποι
Επειδή τό αδοκίμαστο καί τό απ'αλλού φερμένο
Δέν τ'αντέχουν οί άνθρωποι κι είναι νωρίς,μ'ακούς ;
Είναι νωρίς ακόμη μές στόν κόσμο αυτόν αγάπη μου

Να μιλώ γιά σένα καί γιά μένα.

ΙV.

Είναι νωρίς ακόμη μές στόν κόσμο αυτόν,μ'ακούς ;
Δέν έχουν εξημερωθεί τά τέρατα μ'ακούς ;
Τό χαμένο μου τό αίμα καί τό μυτερό,μ'ακούς
Μαχαίρι
Σάν κριάρι πού τρέχει μές στούς ουρανούς
Καί τών άστρων τούς κλώνους τσακίζει,μ'ακούς
Είμ'εγώ,μ'ακούς ;
Σ'αγαπώ,μ'ακούς ;
Σέ κρατώ καί σέ πάω καί σού φορώ
Τό λευκό νυφικό τής Οφηλίας,μ'ακούς ;
Πού μ'αφήνεις,πού πάς καί ποιός,μ'ακούς

Σού κρατεί τό χέρι πάνω απ'τούς κατακλυσμούς ;

Οί πελώριες λιάνες καί τών ηφαιστείων οί λάβες
Θά'ρθει μέρα,μ'ακούς
Νά μάς θάψουν κι οί χιλιάδες ύστερα χρόνοι
Λαμπερά θά μάς κάνουν πετρώματα,μ'ακούς ;
Νά γυαλίσει επάνω τούς η απονιά,ν'ακούς
Τών ανθρώπων
Καί χιλιάδες κομμάτια νά μάς ρίξει
Στά νερά ένα-- ένα , μ'ακούς
Τά πικρά μου βότσαλα μετρώ,μ'ακούς
Κι είναι ο χρόνος μιά μεγάλη εκκλησία,μ'ακούς
Όπου κάποτε οί φιγούρες Τών Αγίων
βγάζουν δάκρυ αληθινό,μ'ακούς ;
Οί καμπάνες ανοίγουν αψηλά,μ'ακούς ;
Ένα πέρασμα βαθύ νά περάσω
Περιμένουν οί άγγελοι μέ κεριά καί νεκρώσιμους ψαλμούς
Πουθενά δέν πάω ,μ'ακους
Ή κανείς ή κι οί δύο μαζί,μ'ακούς ;

Τό λουλούδι αυτό τής καταιγίδας καί μ'ακούς
Τής αγάπης
Μιά γιά πάντα τό κόψαμε
Καί δέν γίνεται ν'ανθίσει αλλιώς,μ'ακούς ;
Σ'άλλη γή,σ'άλλο αστέρι,μ'ακούς
Δέν υπάρχει τό χώμα δέν υπάρχει ο αέρας
Πού αγγίξαμε,ο ίδιος,μ'ακούς

Καί κανείς κηπουρός δέν ευτύχησε σ'άλλους καιρούς

Από τόσον χειμώνα κι από τόσους βοριάδες,μ'ακούς
Νά τινάξει λουλούδι,μόνο εμείς,μ'ακούς ;
Μές στή μέση τής θάλασσας
Από τό μόνο θέλημα τής αγάπης,μ'ακούς
Ανεβάσαμε ολόκληρο νησί,μ'ακούς ;
Μέ σπηλιές καί μέ κάβους κι ανθισμένους γκρεμούς
Άκου,άκου
Ποιός μιλεί στά νερά καί ποιός κλαίει -- ακούς;
Είμ'εγώ πού φωνάζω κι είμ'εγώ πού κλαίω,μ'ακούς
Σ'αγαπώ,σ'αγαπώ,μ'ακούς;
----------

Like so I speak of you and me

Because I love you and in love I know
How to enter in like the full moon
From everywhere, about your small foot in the boundless sheets
How to pluck the jasmine–and I have the power
To blow the wind and take you in sleep through the moon’s passages and the sea’s secret colonnade
–Hypnotized tree of silvering spiders

The waves have heard of you
How you caress, how you kiss
Around the neck, around the bay
How you whisper the “what” and the “eh”
Always we the light and the shadow

Always you the little star and always I the dark vessel
Always you the harbor and always I the light shining from the right
The wet jetty and the glint on the oars
High on the vine-laden house
The bound roses and cooling water
Always you the stone statue and always I the shadow that grows
You the hanging shutter and I the wind that blows it open
Because I love you and I love you
Always you the coin and I the worship that gives it value

So much the night, so much the humming in the wind
So much the mist in the air, so much the stillness
Around the despotic sea
Heavenly arch full of stars
So much your faintest breath

That I no longer have anything else
Within these four walls, this ceiling and floor
But to call for you and for my own voice to hit me
To smell your scent and for people to fear
Because people can’t bear the untried
And foreign and it’s early you hear
It’s early still in the world my love

To speak of you and me.

IV

It’s early still in this world, do you hear me
They haven’t tamed the beast, do you hear me
My wasted blood and sharp, hear me, knife
Like a ram running across the heavens
Breaking the tails of comets, hear me
I am, hear me
I love you, hear me
I hold you and I take you and I dress you
In the white gown of Ophelia, hear me
Where do you leave me, where do you go and who, hear me

Holds your hand above the flood
The enormous flames and volcanic lava
Will bury us, hear me, and the day will come
A thousand years later when we will be, hear me
Shining fossils, hear me
For the heartlessness of men to burnish, hear me
And throw above them in a thousand pieces
And on the waters one by one, hear me
I measure my bitter pebbles, hear me
And time is a great church, hear me
Where once the forms
Of saints
Shed true tears, hear me
The bells ring loudly, hear me
I cross a deep ford
Where the angels wait with candles and funeral psalms
I go nowhere, hear me
Neither or both together, hear me

This flower of the storm and, hear me
Of love
Once and for all, we pick it
And it never comes to flower anywhere else, hear me
On another earth, on another star, hear me
There isn’t soil, there isn’t air
That we touch, the same, hear me

And no gardener was ever so lucky

To produce such a flower from such a winter, hear me
And such northern winds, only we, hear me,
In the middle of the sea
Only from the mere wish for love, hear me
Raised an entire island, hear me
With caves and capes and crags in bloom
Listen, listen
Who speaks in the waters and who cries, hear
Who seeks the other, who calls, hear
I am the one who calls and I am the one who cries, you hear me
I love you and I love you, hear me.