dor

Te caut intr-o lacrima
zambind pentru ea,
o tin in palma
 oglindindu-mi chipul....
Ii sopesc in taina
ganduri la-ntamplare,
frantura de vers
raza de soare..
Si din cuvinte multe
pierdute pe-ndelete
ramane unul singur
ce luna mi-l dete
si din nou soptesc incetisor
imi este...imi este tare...
dor...

Urmatorul imparat..

Un împărat din Extremul Orient a imbatranit şi ştia că era timpul pentru a alege succesorul său. În loc de a alege unul dintre asistenţii săi sau copii săi, el a decis ceva diferit. A chemat tinerii din Împărăţia sa fie impreuna o zi. El a spus, "Este timpul pentru mine să demisioneze şi să se aleagă urmatorul împărat. Am decis sa aleg pe unul din voi. "

Copiii au fost şocaţi! Dar imparatul a continuat. "Am de gând să dau fiecaruia dintre voi o sămânţă astăzi. O specie speciala. Vreau să plantati samanta, sa o udati şi sa va intoarceti aici dupa un an in aceeasi zi, impreuna cu ceea ce a crescut de la această sămânţă la fiecare. Voi judeca apoi plantele pe care le veti aduce, şi cea pe care o voi  alege va fi a următorului împărat! "

Un baiat pe nume Ling a fost acolo în acea zi şi el, ca şi ceilalţi, a primit o sămânţă. A mers acasă şi i-a spus mamei sale agitat povestea. Ea l-a ajutat sa o planteze intr- o oală cu pamant, şi el a plantat samanta şi a udat-o cu atenţie. În fiecare zi el i-a pus apă şi ramanea cu  ceasurile pentru a vedea dacă aceasta ar fi crescut. După aproximativ trei săptămâni, unii dintre ceilalti tineri au început să vorbească despre semintele lor si plantele care s-au început să crească.

Ling continua verificarea samantei lui, dar nimic nu era crescut. Trei săptămâni, patru săptămâni, cinci săptămâni trecura. Încă nimic. Până acum, alţii vorbeau despre plantele lor, dar Ling nu a avut o plantă, şi se simţea  un eşec. Şase luni încă au trecut si.. nimic în oală lui Ling. El crezu doar că a ucis sămânţa lui.

Oricine altcineva  aveau copaci şi plante înalte, dar el nu avea nimic. Ling nu a spus nimic  prietenilor lui, cu toate acestea. El a ramas doar in  aşteptare pentru ca samanta sa să crească.

Dupa un an, în cele din urmă a mers şi el cu toţi tinerii din regat care au adus plantele lor la împărat pentru inspecţie. Ling-a spus mamei sale că nu avea de gând să ia un vas gol. Dar sincer despre ceea ce sa întâmplat, Ling simţit rău la stomac si ştia mama lui avea dreptate. El a luat potul său gol la palat. Când Ling a ajuns, el a fost uimit de varietatea de plante cultivate de către alţi tineri. Acestea erau frumoase, de toate formele şi mărimile. Ling a pus oala sa goala pe podea şi multe alti dintre tineri au râs de el. Câtorva le-a  fost milă de el şi i- au spus, "Hei, frumoasa încercare."

Când împăratul a ajuns, el a cercetat şi a salutat sala de tineri. Ling doar a încercat să se ascundă în spate. " Ce plante mari, copaci şi flori au crescut", a spus împăratul. "Astăzi, unul dintre voi va fi numit urmatorul împărat !" Dintr-o dată, împăratul l-a reperat pe Ling in partea din spate a camerei, cu oala goala. El a ordonat gărzilor sale să-l aducă în faţă. Ling a fost îngrozit. "Împăratul ştie că sunt un eşec! Poate că el ma va ucide! "

Când Ling ajuns în faţă, împăratul a cerut numele lui. "Numele meu este Ling", a replicat el. Toţi copiii au râs şi si-au batut joc de el. Împăratul i- a rugat pe toţi să se liniştească. Se uită la Ling, şi apoi a anunţat mulţimea: "Iată împărat nou! Numele lui este Ling "Ling nu a putut să creada!. Ling nu putuse creste chiar sămânţa lui. Cum ar putea fi el noul imparat? Atunci împăratul a zis, "Un an în urmă astăzi, am dat la toată lumea de aici o sămânţă. Am spus să luaţi samanta, plantati-o, udati-o, şi aduceţi-o înapoi la mine astăzi. Dar am dat toate semintele fierte care nu ar creşte. Toţi dintre voi, cu excepţia Ling, mi-a adus copaci şi plante şi flori. Atunci când a constatat că samanta nu va creşte, a înlocuit-o cu o alta samanta nu cea care v-am dat-o. Ling a fost singurul cu curajul şi onestitatea de a-mi aduce o oală cu semanta  mea în ea. Prin urmare, el este cel care va fi noul imparat! "

Dacă plantati onestitate, veţi culege încredere
Dacă plantati bunatate, veţi culege prieteni
Dacă plantati smerenie, veţi culege măreţie
Dacă plantati  perseverenta, veţi culege victorie
Dacă plantati considerare, veţi culege armonie
Dacă plantati munca din greu, veţi culege roadele succesului
Dacă plantati iertare, veţi culege reconciliere
Dacă plantati deschidere, veţi culege intimitate
Dacă plantati răbdare, veţi culege bunătate
Dacă plantati credinţă, veţi culege miracole
Dar
Dacă plantati lipsa de onestitate, veţi culege neîncredere
Dacă plantati egoism, veţi culege singurătate
Dacă plantati  mândria , veţi culege distrugere
Dacă plantati invidie, veţi culege necazuri
Dacă plantati lene, veţi culege stagnare
Dacă plantati amărăciune, veţi culege izolare
Dacă plantati lăcomie , veţi culege pierdere
Dacă plantati bârfă, veţi culege duşmani
Dacă plantati îngrijorare, veţi culege riduri
Dacă plantati păcatul, veţi culege vina

Deci, fii atent ce plantezi acum,caci  va determina ceea ce vei culege mâine, seminţele de  acum,iti  vor face viaţa mai rea sau mai bine; viaţa ta sau a celor care vor veni după. Da, într-o zi, va veti bucura de fructe, sau vei plăti pentru alegerile pe care le –ati plantat astăzi.

lumea ta

construiesc din vise castele
cu trepte de diamante si soapte tarzii
te-astept sa vii.

si din raze de-apus si miere
iti fac perna de lumina in tina,
sa te rasfat ca pe un print..
in noptile cu luna plina.

si lumi din basme tot desprind,
in juru-mi construind o lume,
si daruindu-ti-o sa fie a ta..
lumea inchisa in inima mea.

regasindu-te sa ma gasesti ,
in acelasi loc si-acelasi gand
zambind din nou sa-mi daruiesti
iubirea ta,in rauri curgand..

absenta

Absenta ta doare mai mult decat frunzele cazand

In frenezia toamnei,demult stapana prin lanuri…

Si-mi surprind o lacrima firava incet curgand

Si-n locul vantului- as vrea ca sa imi bati in geamuri..

Si in culori de toamna sa-ti ies impodobita

Cu bland miros de fructe- si ierburi din ograda,

Tu sa-mi retii in gluma ,o mana prea grabita

Ce ti-ar ascude ochii sa nu-mi privesti in saga…

Si-as pune-n fata ta culori si cantec impreuna-

Impletind in paru-mi despletit si nins

Un vers ,o raza,un ,un cant ,intreaga luna….

Ca sa te am alaturi asta cum te-am descris-

Universul meu de  necuprins….

pustiu...

au plans vaile suspinul plansului greu...
strigatul disperarii, muntii l-au sorbit.
am cazut atunci ,in nesfarsitul  hau
pana plansul mi-a fost trist si obosit.

si-am privit la soare,dar soare nu era
intreaga pustiire mutise de demult
si-am cautat in noapte de este steaua ta
si nu era...unde-o fi disparut?

si-am vrut sa strig,dar voce nu aveam..
nici chin,nici suflet,nici vise n-am gasit...
atunci am inteles,ca ceea ce vedeam
era real,dar eu,eu am murit....

pasul...

nu-mi recunosc pasul
nici vorba
straine mie, mi-s toate
ca si cum m-am trezit
din visare..


si strig
desertule,raspunde-mi!!!
si talpile-mi sunt arse
de arsita-nserarii

nu vuiet
nu ecou
ce-am pierdut,
si ce caut?

Mariana Fulger-CITATE

 1. “As vrea sã uit o clipã cã m-am nãscut si sã încep în acel moment sã trãiesc“.

2. “Si mâine voi cãuta cuvintele, printre tãceri depãnate pe armoniile plãcute ale unei melodii care-mi va vrãji auzul, si le voi presãra printre gorganele de nori care au coborât pânã la limita acoperisurilor. Din ele vor creste pãsãri cu coltii de cristal, care le vor sparge platosele groase, lãsând lumina soarelui sã ne pãtrundã din nou în suflete.”

3. “Ce e dincolo de mine? Cine plânge la celãlalt capãt al zilei? Doamne, unde e lumina? Ce-am fãcut cu ea?”

4. “În sfârsit, pot sã scriu ceva fãrã sã distrug frumusetea unui citat. Omul nu are aripi, dar la ce i-ar mai trebui dacã stie sã zboare si fãrã ele?”

5. “Te-am dus cu mine prin timp si nu ti-am cerut nici o taxã. Nici n-as putea, pentru cã, fãrã tine, timpul-spatiu nu are cum sã existe. Am mers în zi si am visat în noapte acelasi drum, acelasi izvor clipocind firav spre infinit clipele de viatã. Lumea, trecând din început spre sfârsit, mi-a stat alãturi si n-a existat. Oamenii urcau drumuri si, ajunsi la câte un liman, îsi schimbau chipurile si sentimentele. Undeva, într-o viziune, siruri de oameni stãteau la rând la câte o casã de nasteri, sã-si vadã venirea pe lume, apoi parcurgeau grãbiti timpul spre viitor sºi se opreau la câte o scoalã, unde un dascãl îi striga pe nume si le dãdea câte un sens pentru mai târziu. Plini de bucurii erau unii si aveau chipuri de îngeri, dar altii erau plini de urã si erau demoni. Aripile unora erau sprijin pentru ceilalti si se dorea sã fie bine. Te-am cãutat atunci printre oameni si n-ai fost. Te-am strigat printre flori si fluturi si nici acolo n-ai fost, desi te simteam pretutindeni… Erai în sufletul meu, alinare si durere, în aceeasi mãsurã. Viata este o carte complicatã. Între sperante si amãgiri, sunt încã atentã la clipocirile izvorului spre infinit. Caut un sens pentru viata pãrintilor care ne-au purtat pe brate si ne-au dat cãldura sufletelor lor. Acum ei cautã lumina în noi, pândind speranta cã nu vor fi singuri în clipele bãtrânetii. Îmi ridic copiii pe brate si ei se desprind si pleacã mai departe, tot mai departe… Ei nu au cum sã vadã lumina din ochii nostri…”

6. “Mergând prin spatii, ca de obicei, ieri am zãrit corãbiile timpului trecând pe la celãlalt capãt al Universului. M-am întrebat unde se grãbeste existenta si m-am simtit îngrozitor de singurã. Mai târziu, le-am vãzut oprindu-se la marginea veacului. Era o zi de mijloc de ianuarie: pãmântul purta straie tesute la lumina viselor; ramurile teiului zornãiau ca un pumn de monede de argint clipocind în oglinda lacului; codrul pãrea cufundat într-un somn prelung. – Cine sunteþi voi? am întrebat. Din cer mi-a rãspuns o stea, umplând toatã zarea cu luminã. si lacul, si teiul, si codrul, si steaua care rãsãrise îmi erau prea cunoscute si am înteles cã era 15 ianuarie si timpul se oprise în veacul nostru. Am încercat sã le ating, dar m-a oprit un gând: cine le oprise acolo? Poate un suflet de poet, sau poate un om fãrã nici un rost, care se grãbea spre nicãieri. Tu prin ce spatii ai umblat, lumina mea?”

şi te-aş zidi ca pe o Ană în versul meu de poezie

când am s-adorm
precum un prunc
într-ale tale braţe calde
iar tu vei şti
că-n visul meu eşti tu
să nu mă mai trezeşti
ci să mă laşi să dorm
profund
o veşnicie
în care doar pe tine
te-aş visa...

atunci când
luna e mai plină
şi te confunzi cu ea
pe cerul consacrat
al visurilor mele
consfinţite ţie

iubirea să ne fie
dans în doi
dansat sub ploi
de stele 

george gatlan

storuri

îmi tac durerea
încuiată-n lacrimi
cu lacătul tăcerii tale
agăţat de pleoape
tu vis al meu
cu aripile scurte
te risipeşti
în bezna abisală
de sub pleoape
ca o linişte Spartă
de-un cuvânt durut
cât o lacrimă zdrobită
între pleoape 


george gatlan

Ajungă ploaia mea neliniştii tale..

Pe-o margine de lume odihneşte-o liră,
Aşteaptă degetele s-atingă lin,
Surâde soarele şi stelele se miră:
E oare mult sau totuşi prea puţin?

Se înfioară valuri şi acorduri fine,
Iar strunele aşteaptă albatroşi,
Sosiţi în zbor din depărtările străine,
Loviţi de fulger şi de nori sticloşi.

Să cânte lira-n margine de lume, stinsă,
Din note să se-nalţe-un cânt prelung
Şi din a mării calme, linişte desprinsă
S-atingă ochii în care ploaie-ajung.

Nimicul

 Din nimic
poetul construise o lume,
atins era vântul în cerul gurii
şi palidă faţa luminii,
luase cu el o ploaie anume,
furtuni dezlegate de patimi
şi plâns din potopul iubirii.

Din nimic
poetul iscase cuvinte -
poem despletit în ferestre
deschise pe buza rostirii,
luase cu el dorul fierbinte,
un gând sfâşiat
şi ochii de foc ai făpturii.

Zidit e poetul,
nimicul se-ncheagă
şi lumea-i a lui - o lume întreagă.

Nina…

Povestile din viata reala nu incep cu “a fost odata”,ele pur si simplu sunt,se intampla zilnic sub ochii nostri.

Imi amintesc cu nesat de varsta adolescentei,cand in ochii mei se oglindeau vise si –n plete impleteam inca povesti cu Feti-Frumosi .

Doar ca, poate ,trecerea la maturitate  s-a facut mult mai brusc ,decat as fi dorit,de parca as fi asteptat o intrebare fireasca de undeva,daca vreu sa fiu matura..

Imi amintesc acea toamna ca si cum ar fi fost ieri,si de ieri ma desparte doar prezentul azi.Castanii murmurau un cantec sub coaja si ne urmareau pasii in drum spre liceu.Ultimul an…atunci cand prezentul e clipa pe care o traiesti cu intensitatea aceea nebuna si problemele iau marimi astronomice insotite de isterii lacrimogene…adolescent.Atata necunoscut intr-un singur trup.

Eram o clasa de fete galagioase si vesele,uneori rasfatate,alteori plangarete,inca nepregatite ,zic eu pentru viata din afara scolii.In an terminal inca eram in starea aceea de visare a unei cariere .Multe ,daca nu aproape toate inca nu gustasem amarul problemelor si nici nedreptatile vietii.

Ne-am asezat in banci.Aceleasi banci care ne erau cunoscute inca din primul an.Nimic nu se schimbase.Doar noi…noi nu mai eram bobocii…

M-am ridicat cu emotiile primei strigari a catalogului raspunzand prezent,privirea mea a facut ocolul clasei ramanand fixata asupra Ninei.Nu intelegeam de ce.Nimic nu mi-a atras in mod special privirea,dar nu puteam sa ma dezlipesc…Era ceva…si acel ceva nu-mi lasa privirea in pace..ce era??Poate parul,neobisnuit de lipit de cap…Sa fi uitat eu de anul trecut?Nu,nu cred.Nina a avut mereu un par bogat ,negru si carliontat.Mereu il admiram.Acum parul ei nu mai avea lucire.

Ea a plecat mai devreme de la scoala.Ceva neinteles inca imi atragea privirea.Purta o pelerina subtire ...dar mersul ii era la fel de mandru,si-avea acelasi zambet cald ,pe fata creola.In urma ei a intrat doamna diriginta.Ne-a anuntat grav ca ea ,Nina,fata cu ochii de cafea era bolnava.Avea cancer de oase,si ne-a cerut discret s-o ajutam daca are nevoie,sa nu-i punem intrebari incomode,sa fim atenti cu ea,dar fara sa o deranjam cu atentia noastra.

Niciodata nu am fost mai uniti ca atunci.In mintea mea insa,si-a facut loc notiunea de moarte.Era ceva nou.La asta nu ma mai gandisem vreodata.Ce era?ce insemna?Cum adica fata aceea,pe care o puteam atinge si imbratisa sa moara?Adica de ce?si cum sa se intample asta????A doua zi ne-am regasit in clasa.Nina nu mai avea mana dreapta .Ii fusese taiata din umar.Am privit-o pe furis si-am lacrimat.Ea zambea.A scos stiloul si scria cu stanga.Intr-o singura luna ea a invatat sa scrie cu cealalta mana,la fel de bine.

Nina a devenit modelul meu si al clasei.Am vazut cu ochii nostrii ceea ce inseamna lupta…o lupta de-a v-ati ascunselea cu moartea.Chiar daca am fost toti in jurul ei,niciodata nu a fost nevoie de ajutor.Toate programele si activitatile scolare de ajutor ,voluntariat,etc,aveau numele ei.Era ca un vartej.Odata ne-a spus “voi inca n-ati inteles ce-nseamna sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima ,si nici sa-I multumiti Celui de sus,ca mai aveti clipe…”Multi dintre noi am plecat capul…Si de-atunci n-am mai indraznit niciodata sa ma plang.Am invatat sa lupt chiar daca am strans pumnul pana ce unghiile mi l-au sangerat de multe ori palma…

Nu stiu daca Nina mai traieste,dar stiu ca e vie in modelul din inima mea.Si zilele mele incep cu bismillah si alhamduAllah si nu plang….

prietenie,,,,

Închis în propria-ţi singurătate, făra să ai aproape un prieten adevărat. Un prieten? O prietenie? Dar ce înseamnă acestea?
Poate că prietenia este relaţia bazată pe încredere, sinceritate şi respect reciproc. Relaţia în care te poţi baza pe cel de lângă tine atunci când pierzi controlul unei situaţii. În prietenie, te refugiezi ca într-un paradis, atunci când toţi şi-au pierdut încrederea în tine, când te-ai dezamăgit chiar şi pe tine însuţi.
Dar oare prietenul adevărat ce reprezintă? Există? Să fie cumva persoana căreia i te destăinui ca unui duhovnic? Persoana la care alergi întotdeauna disperat pentru sfaturile ei? Da, ar putea însemna asta. Dar numai atât? Însă, cum rămâne cu situaţiile limită? Oare si atunci prietenul s-ar grăbi să te ajute, sau ar sta deoparte uitându-se cum te zbaţi să scapi cu viaţă? De pildă, ce ar face dacă ai fi ca un păianjen prizonier în propria pânză? Te va ajuta să ieşi învingător din această situaţie şi din altele asemănătoare, ori aşteaptă doar ajutorul tău atunci când are nevoie de tine, fără ca el să-ţi fie alături în momentele tale dificile, când angoasele existenţiale sunt de nesuportat?
Eşti sigur că te-ar ajuta chiar sa înoţi în larg, pentru a nu te mai zbate la mal, în nisipul fin al mării? Şi oare ar înota alături de tine? Sigur că un bun prieten ar face asta! Te-ar încuraja chiar să faci o scufundare, unde apa este mai adâncă, oferindu-ţi un spectacol subacvatic, apoi te-ar ajuta să ieşi la suprafaţă. Astfel, vei şti în ce direcţie să te îndrepţi. Iar dacă asta nu te-ar ajuta, te-ar putea invăţa lumea zborului şi lumea visului, unde să-ţi petreci timp şi în care să intri ca într-un cămin sigur şi confortabil. Căminul din inima ta.

Ce-as face eu pentru tine?Ca stanca as sta in fata ta ca durerea lumii sa nu te atinga..si-as aduna incet in palme uraciunea secandu-I samanta.

Daca intr-o zi imaginea ta s-ar sterge din mintea mea..ar ramane in inima ,si-ar striga de-acolo sa te-aduc inapoi…

Si te-as renaste din cenusa ca pe pasarea  Phoenix.Ca un pictor desavarsit ti-as redesena  contururile si poate ti-as reda un zambet mult mai fericit.Nu cred ca as schimba prea multe,in “reconstructie”…as amplifica doar putinele amanunte pale….

sarut...

As vrea sa-ti lasi sarutul in palma mainii mele

Ca pe un talisman,pe care in noapte  ai jurat…

C-atunci cand voi fi ninsa,in iarna vietii mele

Ai sa-mi intorci in taina un vis ce mi l-ai luat..

Iar pan`va veni ceasul amagitor in care,

Pierdute urme voi revedea cu drag…

Iti voi saruta sarutul acolo-n palma moale

Ce-a-mbatranit scriind al zilelor sirag….

Dor..

mi-atat de dor de tine…

un dor ce doare privirea-n oglinda..

ochii tai nu sunt aici

sa ma vad in ei

iti caut imaginea-n grinda..

au trecut asa multi ani,

si cantecu`a murit

pe buze palide,tremurande

si-nca te mai caut

in amintiri plapande…

mi-atat de dor de tine…

un dor ce-mi doare trupul gol

nu simt nimic si totusi sunt..

o spune lumea

intr-un cant…

iar eu ma sting

incetisor

de dor….

Cantec...

Se clatina ploaia, ca o perdea densa
Bat picaturile in fereastra ta
Astazi speranta a plecat in alta parte
Dar maine, dar maine o vei intalni

Nu trebuie sa te intristezi
Toata viata e in fata
Toata viata e in fata
Spera si asteapta

Cararuia din padure a inceput sa miroase a primavara
Pamantul s-a dezmortit de la zilele insorite
Astazi iubirea a luat-o in alta parte
Dar maine, dar maine tu te vei intalni cu ea

Precum in camp - roua, precum in cer - steaua
Ca in marea nemarginita - sirena vesela a vaporului
Fie ca sa te insoteasca intotdeauna
O mare nazuinta si o mare iubire

You Are My Everything

by Magnus


You are my everything
My heart and soul
I thought I had dug my grave
But you pulled me out of that hole

When I am lost in the dark
You are my shinning light
You chase away the darkness
That haunts my dreams at night

You are my strength
That carries me to another tomorrow
You are my hope
That replaced my everlasting sorrow

You are my healer
That healed all my scars
You are my angel
Sent from the brightest of stars

When I thought there was nothing more
And my life was at an end
You came into my life
And my heart you did mend

You are my joy
That filled my empty heart
You made my life whole
When it was torn apart

When I found you
I was free from all torment
You are my angel
That was heaven sent

You mean so much to me
You are the only one I adore
You are my everything
I could ask for nothing more

Semanatorule....

- Semanatorule, pune în pãmânt sãmânta si nu te rusina când va trebui sã i te îngenunchezi. Sãmânta este stãpâna lumii, iar tu esti slujitorul ei. Sãmânta poartã în ea si pãrintii si copiii, este totodatã parte si întreg, iar mirajul Creatiei coboarã si iese necontenit din pântecul ei. Semãnãtorule, ti s-a dat în pazã sãmânta sã o semeni, apoi sã o culegi si iarãsi sã o semeni. Prin strãdania ta universul nu moare. Sãmânta este învierea pãstratã pentru acele vremi propice când soarele se va îmbuna si când pãmântul va fi gata sã se primeneascã pentru ca sã poatã primi. Câte o samântã pentru fiecare picãturã de ploaie. Si toate sã rodeascã.

- Semãnãtorule, nu-ti fã griji dupã ce ai semãnat. Bobul stie singur cum sã-si spargã coaja. Dar spune puiului din samântã sã îndrãzneascã sã vadã lumina, sã creascã mare si sã devinã Semãnãtor. Si dacã el te-a auzit, nãscut cu dor de soare, puiul din sãmântã va încerca sã se înalte pânã la el. Tinând-o în cãusul cald al palmei tale, înainte de-a o trimite spre cerul pãmântului, tu, semãnãtorule, sã îi grãiesti astfel: stãpânã, nu vei repeta gresala lui Icar. De aceea te vei “cultiva” pe tine însãti, prin cunoastere de sine, cât mai devreme, cât mai bine cu putintã, pentru ca aripile tale sã nu se topeascã înainte de a fi învãtat sã zboare cu gândul. Pentru a-ti putea depãsi limitele, trebuie mai întâi sã le cunosti.

- Semãnãtorule, spune semintei, prin cântec si descântec, sã nu îi pese de neghinã si sã-si vadã de drumul ei. Când va fi acolo, micã si singurã în pãmânt, cu lumina filtratã abia-abia prin blana humusului, spune-i sã nu-si piardã nãdejdea privind cãtre stejarii din jur. Spune-i cã desi este atât de micã încât o poartã vântul, ea este atât de mare încât în ea încape stejarul.

Spune-i povestea ta, fiindcã si tu ai fost o datã o sãmântã micã, plãpândã si speriatã. Dar ai crescut, fiindcã nu te-a înduiosat pielea sticloasã de sarpe pe care a trebuit sã o lepezi în drum, atunci când nu ti-a mai fost încãpãtoare.

- Semãnãtorule, fii bun si îngãduitor si rãbdãtor. Nici o sãmântã nu seamãnã cu alta si fiecare este responsabilã de propriul ei fruct. Constiinta nu se trezeste cu biciul. Nu uita cã rodul asteptat se coace în ritmul sãu. Inutil sã-l grãbesti, fiindcã strugurele acru nu-ti va place. Dar în acelasi timp nu uita cã atunci când ciorchinele este copt doar pe jumãtate, boaba micã e cea mai dulce.

- Semãnãtorule, e vremea culesului. “Ce ai semãnat, aceea vei culege” spune înteleptul. Oare?... Tu nu ai semãnat “vânt”, dar ai cules uneori “furtunã” si nu e vina ta. Se mai întâmplã, fiindcã esti mereu pus la încercare. Cu cât faci lucrurile mai bine, mai temeinic, cu atât ti se vor încredinta sarcini tot mai grele si mai grele. Este scara ta de valori, pe care trebuie sã o urci, o scarã cu un numãr infinit de trepte. Nu fii naiv, si nu crede cã dacã stai pe loc, ca sã te odihnesti, treptele s-au sfârsit. Ele nu sfârsesc nici mãcar o datã cu moartea. Sunt condamnati la un vesnic urcus doar cei ce privesc spre înaltul cerului. Ei stiu cã de acolo vine tot misterul pe care îl poartã în ea sãmânta. Iar sãmânta este un sir infinit de porti deschise spre acelasi lucru, care se întoarce mereu în el însusi.

Ce pacat...

Ce pacat ca noi doi nu ne-am intalnit cu mult inainte,
Am fi putut sa ne prevenim unul pe celalalt de falsul absurd,
Eu te-as fi protejat cu caldura mea, impotriva inghetului iernii,
Caci, fara tine, aceasta lume pacatoasa nu-mi trebuie deloc.

A venit iubirea mea neasteptata, a venit ca ziua alba,
Tu, in viata, mi-ai devenit bucuria mea si durerea mea,
Din sute de mii de ochi diferiti, pe ai tai ii caut,
Pentru ca niciodata sa nu te pierd, te imbratisez strans si nu te las.

Cat de pacat ca noi doi suntem pe maluri diferite, iarna si vara,
Am intampinat rasaritul nostru si apusul nostru, sub ceruri diferite,
Am impartit noptile noastre, nu cu altul si nu cu alta,
Eu sunt fericit ca, in cei mai buni ani ai mei, sunt acum cu tine.

Zece strategii de manipulare.

1. ’’A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici’un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.

Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.

Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi au fost impuse din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.

O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.

Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? ’’de 12 ani.”Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.

Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.

A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.

A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.
A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie!

10. Si, ultimul punct, a cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.

Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi