simtire

nu mai vreau noaptea
durerea sa-mi ascunda..
in patul meu de jar
numele -ti tot strig..
si ma trezesc in zori
cu perna inca uda
de lacrimi ce-au sapat
santuri pe obraz...

Roua de lacrimi

Bulgarasi de luna
In taina aduna
Suspin si durere
Gol si tacere…

Vise ratacite
Si nezamislite
Sloi de gheata lina
Nori in zi senina..

Suflet tulburat
Fara-a fi pacat
Ucis si aruncat
Ca un mar stricat

Strigat in gradina
Izvor cu apa lina
Lacrima mea
Muritoare stea

Pas de umbra mut
Seara-n asternut
Inca te asteapta
Si in dor te poarta..

Si-asa moare-ncet
Visul prin desert
Gheata netopita
Lume incalcita…

Richard cel bogat

Richard îi era numele, însă cu totii îl cunosteau sub numele de "Rico", adică cel bogat. Chestiunea e că Rico crestea într-o familie de oameni săraci si, de multe ori flămînzea că mai toti cei din satul lui. Şi, totusi, era bogat. În ce? Pai în cîteva chestiuni. În primul rînd era mereu vesel şi spunea că viaţa este frumoasă. Nu era băiat, bărbat, sau femeie în acel sat să nu-l iubeasca. În special era iubit de fetele satului, însă Rico era ruşinos şi încă roşea sub privirile lor mai mult decît binevoitoare. Băiatul, un tînar de vreo 16 ani pe atunci, venea mereu în ajutorul celor în nevoie, ba cu o vorbă bună, ba chiar ajutînd vreo vădană să sparga lemnele, sau vreun batrîn care nu se putea îngriji singur. Rico era de înalţime potrivita – cronicile acelor vremuri nu detaileaza chestiunea şi nici prea muşchiulos nu era, însă avea o graţie înnascuta în miscări şi părea că în tot şi toate gindeste cîtiva pasi mai înainte. Cioplitul în lemn şi piatra era plăcerea lui şi ştia instinctiv care sunt materialele potrivite pentru statuietele care îi umpleau curtea. Pentru fiecare din ele pregatea multe schiţe desenate tri-dimensional asa cum îl învăţase profesorul de desen din liceul orasului aflat la cam opt kilometri de sat. Rico era elev bun la mai toate materiile şi profesorii de acolo îi prevesteau un viitor stralucit. Chestiunea era că taică-su era lipsit de mijloacele financiare necesare continuării învăţăturii la Universitatea capitalei acelei tări, însă Rico spunea că nu aduce anul, ceea ce aduce ceasul potrivit.
Şi tot trecea timpul, căci ce altceva are timpul să facă şi Rico se bucura de viaţa simpla şi plăcută alături de părinţi, trei surori mai tinere decit el şi oamenii acelui sat aflat in creierii munţilor.
Intr-o buna zi satenii au vazut o limuzina neagră şi frumoasă pe singura uliţa a satului. Maşina a oprit lingă Primarie şi soferul, un tip inzorzonat cu o uniforma cu epoleţi că a unui general, s-a repezit să deschidă portiera din spate. Din maşina a coborit o doamnă tinară şi frumoasă cum niciun sătean nu vazuse vreodata. Naltuţa şi subţirica era, pantofiori cu toc, rochie cu volanase filigranate, palarioara alba cu tot felul de funduliţe maiastru aranjate, dar mai mult decit toate, avea doamna aceea o privire care părea că inţelege şi stie totul.

 Rico o vazu si el .Mut de uimire o privi de departe admirandu-i trasaturile fine care abia se ghiceau de sub rochie.Nu intelegea nici de unde vine si nici ce cauta acolo, intr-o lume diferita de a ei ,asa o doamna .Femeile satului susuteau intre ele intr-un murmur surd.Rico nu auzea. Gangurile lui alergau nebune si amestecate , ca manate de o vraja.
Asa cum aparuse , la fel a si disparut limuzina eleganta ,dansand prin norul de praf al drumului de munte.Rico ramase la fel de nemiscat cu privirea pierduta la norul de praf.
Cu pas sovaielnic se indrepta spre casa .Puse mana pe dalta si se apuca de lucru .Cioplea cu o inversunare aproape nebuna ,contururi si forme armonioase .Le rotunjea redandu-le fragezimea nimfelor .Fiecare amanunt prinse viata in mainile lui .Trecura asa ore dupa ore , in care nu auzi si nu vazu nimic.Nici surorile care-l chemau insistent la masa, nici pe tatal care se uita la el neintelegandu-i zelul .Sarmanul om crezu ca femeia straina ii fermecase baiatul .Ii luase graiul si-l innebunise de tot.
Dupa cateva zile in care nimeni nu intelegea ce se intampla , Rico fu gasit cazut la pamant cu dalta in mana sangeranda .Hilda trecuse sa-l priveasca furis , cum facea de fiece data , ca sa nu fie vazuta .Hilda era de o frumusete aparte ,chiar daca hainele ei saracacioase nu-i puneau in valoare asta , fata avea un trup mladios si un suflet mare .Il urmarea pe Rico de departe fara a-l deranja cu prezenta .Timida si bine-crescuta, rosea ori de cate ori intamplator privirea lui o intalnea .Dar atunci, vazandu-l asa , trantit la pamant, fata se cutremura.Tipa fara sa vrea si se repezi la el .Il zgaltai cat putu de tare .Baiatul isi reveni in simtiri .
Ceva insa se intamplase .Privirea lui era moarta.Zambetul parea inghetat pe fata lui .O privi pierdut, nelumesc…
Statuia se inaltase frumoasa si impunatoare ;un chip atat de real , ca aveai impresia ca va incepe sa se miste in orice moment .
Povestea statuii ce sta sa se miste, zbura din gura in gura pana departe .Oameni din zari indepartate veneau s-o admire si sa intrebe daca o pot cumpara .Baiatul raspundea sec..”nu”.
Incet ,incet satul prinse viata .Multimea celor veniti sa calce pragul lui Rico cumparau multe statui si alte lucrusoare cioplite de Rico si de sateni.
Nici o famile nu mai insera fara cina pe masa .Toti erau veseli si multumiti…doar Rico era un om mort in lumea vie.Tatal lui se hotari sa-l trimita la scoala, poate aerul de oras ii va face bine..Anii trecura.Rico era la fel de inteligent si talentat , desi din mainile lui nu mai iesi o statuie la fel de vie ca cea care ii sangerase mana ,iar privirea lui ramasese la fel de moarta.
Lumea se obisnuise cu el asa .Il salutau pe ulita, chiar daca stiau ca nu le va raspunde .Singura Hilda suferea in tacere strigandu-i numele in perna si tanjind dupa zambetul lui Rico .
Si, cand nimeni nu credea sa se mai intample ceva, iata ca de undeva de niciunde reaparu limuzina eleganta, inotand din nou in praf , oprindu-se in poarta lui Rico .Femeia frumoasa si eleganta cobori cu pas usor si se indrepta spe atelierul lui Rico.
“Vreau si eu sa vad statuia”, spuse ea in treacat celor care se adunasera cu mic cu mare sa o vada .Lumea lasa sa se croiasca drum prin mijlocul ei.Eleganta doamna , ajunse in fata statuii si ramase muta de uimire .Statuia, statuia era chiar ea.Se lasa liniste .Parea ca timpul a stat in loc si vrea sa ofere lumii un rid in minus.
Atunci din multime se desprinse Hilda .Ochii ei negri aruncau scantei.Se apropie de doamna cu pas fin si ii striga “cine esti de ai reusit sa-l omori?Cine????”
O prinse de umeri si o scutura cu putere “Raspunde-mi de ce l-ai omorat?De ce?????”
Lumea era la fel de muta ca si doamna eleganta .Nimeni nu intelegea nimic .Hilda puse mana pe un ciocan si lovi fata statuii.Multimea se trase indarat.Hilda continua sa loveasca statuia ca o nebuna , strigand “de ce l-ai omorat? De ce????”.
Statuia isi pierdu stralucirea sub loviturile fetei.Trantita in praf se desfacu bucati .Atunci Rico incepu sa rada ;un ras bolnavicios ce incinse pe toata lumea .Si rasul multimii parea al lui Rico.Toti anii in care nu mai rasese se regaseau in rasul lor .
Limuzina se facu nevazuta cu doamna eleganta in ea, in acelasi nor de praf.De data asta ochii lui Rico nu au mai urmarit-o
Se intoarse spre Hilda si o imbratisa “stii cat de mult te iubesc?” o intreba .Fata ii raspunse “bine-ai revenit printer cei vii .”

povestea povestii...

D-l Tony de pe http://islamic.host.org/index.php?/topic/1019-cenaclul-forumului/page__st__80 

ISLAMIC HOST..a lansat provocarea continuarii unei povestiri..eu mi-am asumat riscul :) 

La moartea mea..

Nu vreau la moartea mea
Nici plans si nici suspin
Strain am fost in lume
Si vreau sa mor ,strain..

Si sa nu stie nimeni
Cum ochii i-am inchis
Nici de-am privit pamantul
Sau cerul necuprins…

Nu vreau sa-mi fie dorul
Rejudecat in pripa
Nici dragostea ,fiorul..
Ce-ar sti ei la o adica?

Puiul meu

Clopotul bisericii vechi se facu auzit in racoarea diminetii.Era o dimineata racoroasa de septembrie tarziu,cand bruma si roua inca se mai bat pe teritorii.
Mary se dadu alene jos din pat si iesi pe prispa casei vechi cu drainita din lemn ceruit .Culorile toamnei se impleteau alene ca intr-un dans .La munte toamna are de fapt un miros aparte.Natura o poti simti pe coline in toata splendoarea ei .O simti si-o traiesti.Mirosurile anotimpurilor te leaga de locuri mai rau ca un blestem.
Dar sa revenim la Mary.
Dupa absolvirea liceului Mary isi luase un post de suplinitor intr-un sat vecin .Oamenii locului,munteni cu vorba grea si inteleapta , erau obisnuiti cu munca apasatoare a vietii de munte.
Si la ore de multe ori copii lipseau,chiar daca trecuse de mult vremea lui Creanga.Si totusi incet,incet au inceput s-o indrageasca mult pe “domnisoara profesoara” si de dragul ei atunci cand lipseau ,mergeau la ea acasa sa-si recupereze lectiile.Toata lumea in sat vorbea ca “domnisoara” vine inca de duminica dimineata in sat la ei ca sa mearga cu copii la bisericuta satului de pe colina.
Si zilele treceau la fel ,cu obisnuitul zambet si neobisnuita liniste pe care doar muntele ti-o poate da.
Trecuse septembrie intreg iar octombrie isi intrase demult pe deplin in drepturi.Ca de obicei Mary se indrepta spre scoala.In usa clasei a 6-a la care avea prima ora ,un tanar parea sa astepte.
-Buna dimineata ,domnisoara profesoara.
-Buna dimineata ,raspunse Mary.
-Am trecut sa va spun ca Eugen Dumitrescu,fratele meu va lipsi o perioada , spuse tanarul privind in pamant.
-S-a intamplat ceva? Adauga Mary nerabdatoare..
-Da,a cazut din caruta ieri,si roata din spate i-a spart piciorul.
Cel putin o luna Eugen n-a mai venit la scoala.Locul lui era lasat mereu liber in prima banca.Doar fratele lui mai mare venea mereu si-i lua lectiile.
Florin era un tanar chipes cu o statura impunatoare ,specifica muntenilor. Privirea lui albastra reflecta o imensa liniste interioara.
Terminase doar opt clase,dar avea un alt standard de cultura si de a spune lucrurilor pe nume , asa incat de multe ori ii punea in incurcatura pe cei mai invatati decat el.
De-atunci Mary n-a mai fost singura printre munteni.Privirea albastra o intalnea de multe ori in calea ei.
Si timpul se scurse. Sarbatorile de iarna venira cu pasi repezi. Oricate lucruri s-ar spune despre obiceiurile muntenilor, este prea putin.
Cine stie sau a apucat hora? Hora satului pe frig si zapada , in care se prindeau de la cel mai mic pana la cel mai batran? Acelasi ritm si-un singur pas ,chiar si respiratia era aceeasi. Si Mary era in hora . O mana puternica ii prinse mana si pasul continua in acelasi ritm. Era el ..el cu privirea albastra.
Sangele invada obrajii lui Mary si simti ca fata ii ia foc.” Sa fie oare de la ger ? “ se intreba fata. Se desprinse din hora si iesi afara . Atmosfera era de basm . O luna plina strajuia cerul acelei nopti senine.Copacii incarcati de chiciura pareau intepeniti asa de veacuri ,in pragul nemurii. Mary isi infunda mainile in buzunarele paltonului cafeniu si facu cativa pasi. El o ajunse din urma.
-Imi permiteti? Intreba el. Ea dadu din cap afirmativ si tacerea se lasa din nou.Poteca din fata caminului ,fara a se ingusta, merge spre parau. Un parau de munte cu apa putina strajuit se aluni de-o parte si de alta. In aceasta perioada a anului apa este inghetata dand impresia unui patinuar pe cinste. Mary pasi pe gheata. Muzica horei razbarea incet pana la ea.
-Ce noapte frumoasa ! sopti el
-Splendida ,adauga fata cu ochii spre cer.
Asa ca zilele lui Mary prinsera alta culoare de data asta ,si alta aroma pe care n-o intelegea dar ii simtea fericirea .
Si primii ghiocei au gasit-o pe Mary zambind. Ii adusese Eugen , fratele lui Florin impreuna cu un plic mic.Il deschise nerabdatoare:
“Trebuie sa plec .Munca mea nu mai asteapta. Si vreau sa-ti spun acum ceea ce n-am avut curaj sa-ti spun altfel ..dincolo de tine viata mea nu exista “.
Fata inchise plicul la loc si-si continua ora. Cuvintele din hartie insa ii strigau in minte .Asa se scursera inca 3-4 saptamani si inca o dimineata de primavara o intalni pe-acelasi drum intre sate. O femeie cu o galeata in mana o prinse din urma ,pana ca intrarea in sat sa se lase zarita.
-Buna dimineata ,domnisoara profesoara!
-Buna dimineata tanti Leana,ce faceti?
Femeia avea ochii in lacrimi ;
-Ce sa fac ? Iaca noi astia batranii facem mai bine ca cei tineri.Ai auzit de baiatul lu` Nitu?
-Nu tanti ,ce-a patit?
-baiatul lui Nitu` ala de sta nu departe de scoala, nu asta de-aici din vale , a facut infarct mama , azi-noapte ,vai si-amar de mama lui!!
Fata ingaima ca intr-un vis :
-Tanti , de Florin vorbiti?
-Da, mama , de Florin.

Atunci clopotul bisericii de pe colina batu a mort. Fiecare bataie ,un nou pumnal in inima fetei . Lumea ei se prabusea ucisa in miresmele primaverii. Un gol imens simti ,un hau cascat dintr-o data ,aparut de niciunde. Ce vrea sa fie asta? Ce???
Cu pasi straini intra pe poarta scolii prin intrarea elevilor . Traversa absenta curtea animata si vesela si descuie usa bibliotecii . Incuie usa in urma ei ,lipindu-se cu spatele de ea. Isi indesa iute mana peste gura pentru a ucide urletul durerii . Prabusita pe podeaua de lemn vocea ei interioara striga revoltata :”-de ce ,Doamne, de ce???????????” “Macar nu ti-am spus ca te iubesc ,puiul meu!!!”
Si toate filele cartilor n-au reusit sa raspunda acelui strigat . Atunci Mary a inteles pentru prima data ,ca multe “de ce ?” vor ramane fara raspuns.

Noaptea despartirii dintre noi - Tatiana Stepa

dor

Te caut intr-o lacrima
zambind pentru ea,
o tin in palma
 oglindindu-mi chipul....
Ii sopesc in taina
ganduri la-ntamplare,
frantura de vers
raza de soare..
Si din cuvinte multe
pierdute pe-ndelete
ramane unul singur
ce luna mi-l dete
si din nou soptesc incetisor
imi este...imi este tare...
dor...

Urmatorul imparat..

Un împărat din Extremul Orient a imbatranit şi ştia că era timpul pentru a alege succesorul său. În loc de a alege unul dintre asistenţii săi sau copii săi, el a decis ceva diferit. A chemat tinerii din Împărăţia sa fie impreuna o zi. El a spus, "Este timpul pentru mine să demisioneze şi să se aleagă urmatorul împărat. Am decis sa aleg pe unul din voi. "

Copiii au fost şocaţi! Dar imparatul a continuat. "Am de gând să dau fiecaruia dintre voi o sămânţă astăzi. O specie speciala. Vreau să plantati samanta, sa o udati şi sa va intoarceti aici dupa un an in aceeasi zi, impreuna cu ceea ce a crescut de la această sămânţă la fiecare. Voi judeca apoi plantele pe care le veti aduce, şi cea pe care o voi  alege va fi a următorului împărat! "

Un baiat pe nume Ling a fost acolo în acea zi şi el, ca şi ceilalţi, a primit o sămânţă. A mers acasă şi i-a spus mamei sale agitat povestea. Ea l-a ajutat sa o planteze intr- o oală cu pamant, şi el a plantat samanta şi a udat-o cu atenţie. În fiecare zi el i-a pus apă şi ramanea cu  ceasurile pentru a vedea dacă aceasta ar fi crescut. După aproximativ trei săptămâni, unii dintre ceilalti tineri au început să vorbească despre semintele lor si plantele care s-au început să crească.

Ling continua verificarea samantei lui, dar nimic nu era crescut. Trei săptămâni, patru săptămâni, cinci săptămâni trecura. Încă nimic. Până acum, alţii vorbeau despre plantele lor, dar Ling nu a avut o plantă, şi se simţea  un eşec. Şase luni încă au trecut si.. nimic în oală lui Ling. El crezu doar că a ucis sămânţa lui.

Oricine altcineva  aveau copaci şi plante înalte, dar el nu avea nimic. Ling nu a spus nimic  prietenilor lui, cu toate acestea. El a ramas doar in  aşteptare pentru ca samanta sa să crească.

Dupa un an, în cele din urmă a mers şi el cu toţi tinerii din regat care au adus plantele lor la împărat pentru inspecţie. Ling-a spus mamei sale că nu avea de gând să ia un vas gol. Dar sincer despre ceea ce sa întâmplat, Ling simţit rău la stomac si ştia mama lui avea dreptate. El a luat potul său gol la palat. Când Ling a ajuns, el a fost uimit de varietatea de plante cultivate de către alţi tineri. Acestea erau frumoase, de toate formele şi mărimile. Ling a pus oala sa goala pe podea şi multe alti dintre tineri au râs de el. Câtorva le-a  fost milă de el şi i- au spus, "Hei, frumoasa încercare."

Când împăratul a ajuns, el a cercetat şi a salutat sala de tineri. Ling doar a încercat să se ascundă în spate. " Ce plante mari, copaci şi flori au crescut", a spus împăratul. "Astăzi, unul dintre voi va fi numit urmatorul împărat !" Dintr-o dată, împăratul l-a reperat pe Ling in partea din spate a camerei, cu oala goala. El a ordonat gărzilor sale să-l aducă în faţă. Ling a fost îngrozit. "Împăratul ştie că sunt un eşec! Poate că el ma va ucide! "

Când Ling ajuns în faţă, împăratul a cerut numele lui. "Numele meu este Ling", a replicat el. Toţi copiii au râs şi si-au batut joc de el. Împăratul i- a rugat pe toţi să se liniştească. Se uită la Ling, şi apoi a anunţat mulţimea: "Iată împărat nou! Numele lui este Ling "Ling nu a putut să creada!. Ling nu putuse creste chiar sămânţa lui. Cum ar putea fi el noul imparat? Atunci împăratul a zis, "Un an în urmă astăzi, am dat la toată lumea de aici o sămânţă. Am spus să luaţi samanta, plantati-o, udati-o, şi aduceţi-o înapoi la mine astăzi. Dar am dat toate semintele fierte care nu ar creşte. Toţi dintre voi, cu excepţia Ling, mi-a adus copaci şi plante şi flori. Atunci când a constatat că samanta nu va creşte, a înlocuit-o cu o alta samanta nu cea care v-am dat-o. Ling a fost singurul cu curajul şi onestitatea de a-mi aduce o oală cu semanta  mea în ea. Prin urmare, el este cel care va fi noul imparat! "

Dacă plantati onestitate, veţi culege încredere
Dacă plantati bunatate, veţi culege prieteni
Dacă plantati smerenie, veţi culege măreţie
Dacă plantati  perseverenta, veţi culege victorie
Dacă plantati considerare, veţi culege armonie
Dacă plantati munca din greu, veţi culege roadele succesului
Dacă plantati iertare, veţi culege reconciliere
Dacă plantati deschidere, veţi culege intimitate
Dacă plantati răbdare, veţi culege bunătate
Dacă plantati credinţă, veţi culege miracole
Dar
Dacă plantati lipsa de onestitate, veţi culege neîncredere
Dacă plantati egoism, veţi culege singurătate
Dacă plantati  mândria , veţi culege distrugere
Dacă plantati invidie, veţi culege necazuri
Dacă plantati lene, veţi culege stagnare
Dacă plantati amărăciune, veţi culege izolare
Dacă plantati lăcomie , veţi culege pierdere
Dacă plantati bârfă, veţi culege duşmani
Dacă plantati îngrijorare, veţi culege riduri
Dacă plantati păcatul, veţi culege vina

Deci, fii atent ce plantezi acum,caci  va determina ceea ce vei culege mâine, seminţele de  acum,iti  vor face viaţa mai rea sau mai bine; viaţa ta sau a celor care vor veni după. Da, într-o zi, va veti bucura de fructe, sau vei plăti pentru alegerile pe care le –ati plantat astăzi.

lumea ta

construiesc din vise castele
cu trepte de diamante si soapte tarzii
te-astept sa vii.

si din raze de-apus si miere
iti fac perna de lumina in tina,
sa te rasfat ca pe un print..
in noptile cu luna plina.

si lumi din basme tot desprind,
in juru-mi construind o lume,
si daruindu-ti-o sa fie a ta..
lumea inchisa in inima mea.

regasindu-te sa ma gasesti ,
in acelasi loc si-acelasi gand
zambind din nou sa-mi daruiesti
iubirea ta,in rauri curgand..

absenta

Absenta ta doare mai mult decat frunzele cazand

In frenezia toamnei,demult stapana prin lanuri…

Si-mi surprind o lacrima firava incet curgand

Si-n locul vantului- as vrea ca sa imi bati in geamuri..

Si in culori de toamna sa-ti ies impodobita

Cu bland miros de fructe- si ierburi din ograda,

Tu sa-mi retii in gluma ,o mana prea grabita

Ce ti-ar ascude ochii sa nu-mi privesti in saga…

Si-as pune-n fata ta culori si cantec impreuna-

Impletind in paru-mi despletit si nins

Un vers ,o raza,un ,un cant ,intreaga luna….

Ca sa te am alaturi asta cum te-am descris-

Universul meu de  necuprins….

pustiu...

au plans vaile suspinul plansului greu...
strigatul disperarii, muntii l-au sorbit.
am cazut atunci ,in nesfarsitul  hau
pana plansul mi-a fost trist si obosit.

si-am privit la soare,dar soare nu era
intreaga pustiire mutise de demult
si-am cautat in noapte de este steaua ta
si nu era...unde-o fi disparut?

si-am vrut sa strig,dar voce nu aveam..
nici chin,nici suflet,nici vise n-am gasit...
atunci am inteles,ca ceea ce vedeam
era real,dar eu,eu am murit....

pasul...

nu-mi recunosc pasul
nici vorba
straine mie, mi-s toate
ca si cum m-am trezit
din visare..


si strig
desertule,raspunde-mi!!!
si talpile-mi sunt arse
de arsita-nserarii

nu vuiet
nu ecou
ce-am pierdut,
si ce caut?

Mariana Fulger-CITATE

 1. “As vrea sã uit o clipã cã m-am nãscut si sã încep în acel moment sã trãiesc“.

2. “Si mâine voi cãuta cuvintele, printre tãceri depãnate pe armoniile plãcute ale unei melodii care-mi va vrãji auzul, si le voi presãra printre gorganele de nori care au coborât pânã la limita acoperisurilor. Din ele vor creste pãsãri cu coltii de cristal, care le vor sparge platosele groase, lãsând lumina soarelui sã ne pãtrundã din nou în suflete.”

3. “Ce e dincolo de mine? Cine plânge la celãlalt capãt al zilei? Doamne, unde e lumina? Ce-am fãcut cu ea?”

4. “În sfârsit, pot sã scriu ceva fãrã sã distrug frumusetea unui citat. Omul nu are aripi, dar la ce i-ar mai trebui dacã stie sã zboare si fãrã ele?”

5. “Te-am dus cu mine prin timp si nu ti-am cerut nici o taxã. Nici n-as putea, pentru cã, fãrã tine, timpul-spatiu nu are cum sã existe. Am mers în zi si am visat în noapte acelasi drum, acelasi izvor clipocind firav spre infinit clipele de viatã. Lumea, trecând din început spre sfârsit, mi-a stat alãturi si n-a existat. Oamenii urcau drumuri si, ajunsi la câte un liman, îsi schimbau chipurile si sentimentele. Undeva, într-o viziune, siruri de oameni stãteau la rând la câte o casã de nasteri, sã-si vadã venirea pe lume, apoi parcurgeau grãbiti timpul spre viitor sºi se opreau la câte o scoalã, unde un dascãl îi striga pe nume si le dãdea câte un sens pentru mai târziu. Plini de bucurii erau unii si aveau chipuri de îngeri, dar altii erau plini de urã si erau demoni. Aripile unora erau sprijin pentru ceilalti si se dorea sã fie bine. Te-am cãutat atunci printre oameni si n-ai fost. Te-am strigat printre flori si fluturi si nici acolo n-ai fost, desi te simteam pretutindeni… Erai în sufletul meu, alinare si durere, în aceeasi mãsurã. Viata este o carte complicatã. Între sperante si amãgiri, sunt încã atentã la clipocirile izvorului spre infinit. Caut un sens pentru viata pãrintilor care ne-au purtat pe brate si ne-au dat cãldura sufletelor lor. Acum ei cautã lumina în noi, pândind speranta cã nu vor fi singuri în clipele bãtrânetii. Îmi ridic copiii pe brate si ei se desprind si pleacã mai departe, tot mai departe… Ei nu au cum sã vadã lumina din ochii nostri…”

6. “Mergând prin spatii, ca de obicei, ieri am zãrit corãbiile timpului trecând pe la celãlalt capãt al Universului. M-am întrebat unde se grãbeste existenta si m-am simtit îngrozitor de singurã. Mai târziu, le-am vãzut oprindu-se la marginea veacului. Era o zi de mijloc de ianuarie: pãmântul purta straie tesute la lumina viselor; ramurile teiului zornãiau ca un pumn de monede de argint clipocind în oglinda lacului; codrul pãrea cufundat într-un somn prelung. – Cine sunteþi voi? am întrebat. Din cer mi-a rãspuns o stea, umplând toatã zarea cu luminã. si lacul, si teiul, si codrul, si steaua care rãsãrise îmi erau prea cunoscute si am înteles cã era 15 ianuarie si timpul se oprise în veacul nostru. Am încercat sã le ating, dar m-a oprit un gând: cine le oprise acolo? Poate un suflet de poet, sau poate un om fãrã nici un rost, care se grãbea spre nicãieri. Tu prin ce spatii ai umblat, lumina mea?”

şi te-aş zidi ca pe o Ană în versul meu de poezie

când am s-adorm
precum un prunc
într-ale tale braţe calde
iar tu vei şti
că-n visul meu eşti tu
să nu mă mai trezeşti
ci să mă laşi să dorm
profund
o veşnicie
în care doar pe tine
te-aş visa...

atunci când
luna e mai plină
şi te confunzi cu ea
pe cerul consacrat
al visurilor mele
consfinţite ţie

iubirea să ne fie
dans în doi
dansat sub ploi
de stele 

george gatlan

storuri

îmi tac durerea
încuiată-n lacrimi
cu lacătul tăcerii tale
agăţat de pleoape
tu vis al meu
cu aripile scurte
te risipeşti
în bezna abisală
de sub pleoape
ca o linişte Spartă
de-un cuvânt durut
cât o lacrimă zdrobită
între pleoape 


george gatlan

Ajungă ploaia mea neliniştii tale..

Pe-o margine de lume odihneşte-o liră,
Aşteaptă degetele s-atingă lin,
Surâde soarele şi stelele se miră:
E oare mult sau totuşi prea puţin?

Se înfioară valuri şi acorduri fine,
Iar strunele aşteaptă albatroşi,
Sosiţi în zbor din depărtările străine,
Loviţi de fulger şi de nori sticloşi.

Să cânte lira-n margine de lume, stinsă,
Din note să se-nalţe-un cânt prelung
Şi din a mării calme, linişte desprinsă
S-atingă ochii în care ploaie-ajung.

Nimicul

 Din nimic
poetul construise o lume,
atins era vântul în cerul gurii
şi palidă faţa luminii,
luase cu el o ploaie anume,
furtuni dezlegate de patimi
şi plâns din potopul iubirii.

Din nimic
poetul iscase cuvinte -
poem despletit în ferestre
deschise pe buza rostirii,
luase cu el dorul fierbinte,
un gând sfâşiat
şi ochii de foc ai făpturii.

Zidit e poetul,
nimicul se-ncheagă
şi lumea-i a lui - o lume întreagă.

Nina…

Povestile din viata reala nu incep cu “a fost odata”,ele pur si simplu sunt,se intampla zilnic sub ochii nostri.

Imi amintesc cu nesat de varsta adolescentei,cand in ochii mei se oglindeau vise si –n plete impleteam inca povesti cu Feti-Frumosi .

Doar ca, poate ,trecerea la maturitate  s-a facut mult mai brusc ,decat as fi dorit,de parca as fi asteptat o intrebare fireasca de undeva,daca vreu sa fiu matura..

Imi amintesc acea toamna ca si cum ar fi fost ieri,si de ieri ma desparte doar prezentul azi.Castanii murmurau un cantec sub coaja si ne urmareau pasii in drum spre liceu.Ultimul an…atunci cand prezentul e clipa pe care o traiesti cu intensitatea aceea nebuna si problemele iau marimi astronomice insotite de isterii lacrimogene…adolescent.Atata necunoscut intr-un singur trup.

Eram o clasa de fete galagioase si vesele,uneori rasfatate,alteori plangarete,inca nepregatite ,zic eu pentru viata din afara scolii.In an terminal inca eram in starea aceea de visare a unei cariere .Multe ,daca nu aproape toate inca nu gustasem amarul problemelor si nici nedreptatile vietii.

Ne-am asezat in banci.Aceleasi banci care ne erau cunoscute inca din primul an.Nimic nu se schimbase.Doar noi…noi nu mai eram bobocii…

M-am ridicat cu emotiile primei strigari a catalogului raspunzand prezent,privirea mea a facut ocolul clasei ramanand fixata asupra Ninei.Nu intelegeam de ce.Nimic nu mi-a atras in mod special privirea,dar nu puteam sa ma dezlipesc…Era ceva…si acel ceva nu-mi lasa privirea in pace..ce era??Poate parul,neobisnuit de lipit de cap…Sa fi uitat eu de anul trecut?Nu,nu cred.Nina a avut mereu un par bogat ,negru si carliontat.Mereu il admiram.Acum parul ei nu mai avea lucire.

Ea a plecat mai devreme de la scoala.Ceva neinteles inca imi atragea privirea.Purta o pelerina subtire ...dar mersul ii era la fel de mandru,si-avea acelasi zambet cald ,pe fata creola.In urma ei a intrat doamna diriginta.Ne-a anuntat grav ca ea ,Nina,fata cu ochii de cafea era bolnava.Avea cancer de oase,si ne-a cerut discret s-o ajutam daca are nevoie,sa nu-i punem intrebari incomode,sa fim atenti cu ea,dar fara sa o deranjam cu atentia noastra.

Niciodata nu am fost mai uniti ca atunci.In mintea mea insa,si-a facut loc notiunea de moarte.Era ceva nou.La asta nu ma mai gandisem vreodata.Ce era?ce insemna?Cum adica fata aceea,pe care o puteam atinge si imbratisa sa moara?Adica de ce?si cum sa se intample asta????A doua zi ne-am regasit in clasa.Nina nu mai avea mana dreapta .Ii fusese taiata din umar.Am privit-o pe furis si-am lacrimat.Ea zambea.A scos stiloul si scria cu stanga.Intr-o singura luna ea a invatat sa scrie cu cealalta mana,la fel de bine.

Nina a devenit modelul meu si al clasei.Am vazut cu ochii nostrii ceea ce inseamna lupta…o lupta de-a v-ati ascunselea cu moartea.Chiar daca am fost toti in jurul ei,niciodata nu a fost nevoie de ajutor.Toate programele si activitatile scolare de ajutor ,voluntariat,etc,aveau numele ei.Era ca un vartej.Odata ne-a spus “voi inca n-ati inteles ce-nseamna sa traiesti clipa ca si cum ar fi ultima ,si nici sa-I multumiti Celui de sus,ca mai aveti clipe…”Multi dintre noi am plecat capul…Si de-atunci n-am mai indraznit niciodata sa ma plang.Am invatat sa lupt chiar daca am strans pumnul pana ce unghiile mi l-au sangerat de multe ori palma…

Nu stiu daca Nina mai traieste,dar stiu ca e vie in modelul din inima mea.Si zilele mele incep cu bismillah si alhamduAllah si nu plang….

prietenie,,,,

Închis în propria-ţi singurătate, făra să ai aproape un prieten adevărat. Un prieten? O prietenie? Dar ce înseamnă acestea?
Poate că prietenia este relaţia bazată pe încredere, sinceritate şi respect reciproc. Relaţia în care te poţi baza pe cel de lângă tine atunci când pierzi controlul unei situaţii. În prietenie, te refugiezi ca într-un paradis, atunci când toţi şi-au pierdut încrederea în tine, când te-ai dezamăgit chiar şi pe tine însuţi.
Dar oare prietenul adevărat ce reprezintă? Există? Să fie cumva persoana căreia i te destăinui ca unui duhovnic? Persoana la care alergi întotdeauna disperat pentru sfaturile ei? Da, ar putea însemna asta. Dar numai atât? Însă, cum rămâne cu situaţiile limită? Oare si atunci prietenul s-ar grăbi să te ajute, sau ar sta deoparte uitându-se cum te zbaţi să scapi cu viaţă? De pildă, ce ar face dacă ai fi ca un păianjen prizonier în propria pânză? Te va ajuta să ieşi învingător din această situaţie şi din altele asemănătoare, ori aşteaptă doar ajutorul tău atunci când are nevoie de tine, fără ca el să-ţi fie alături în momentele tale dificile, când angoasele existenţiale sunt de nesuportat?
Eşti sigur că te-ar ajuta chiar sa înoţi în larg, pentru a nu te mai zbate la mal, în nisipul fin al mării? Şi oare ar înota alături de tine? Sigur că un bun prieten ar face asta! Te-ar încuraja chiar să faci o scufundare, unde apa este mai adâncă, oferindu-ţi un spectacol subacvatic, apoi te-ar ajuta să ieşi la suprafaţă. Astfel, vei şti în ce direcţie să te îndrepţi. Iar dacă asta nu te-ar ajuta, te-ar putea invăţa lumea zborului şi lumea visului, unde să-ţi petreci timp şi în care să intri ca într-un cămin sigur şi confortabil. Căminul din inima ta.

Ce-as face eu pentru tine?Ca stanca as sta in fata ta ca durerea lumii sa nu te atinga..si-as aduna incet in palme uraciunea secandu-I samanta.

Daca intr-o zi imaginea ta s-ar sterge din mintea mea..ar ramane in inima ,si-ar striga de-acolo sa te-aduc inapoi…

Si te-as renaste din cenusa ca pe pasarea  Phoenix.Ca un pictor desavarsit ti-as redesena  contururile si poate ti-as reda un zambet mult mai fericit.Nu cred ca as schimba prea multe,in “reconstructie”…as amplifica doar putinele amanunte pale….

sarut...

As vrea sa-ti lasi sarutul in palma mainii mele

Ca pe un talisman,pe care in noapte  ai jurat…

C-atunci cand voi fi ninsa,in iarna vietii mele

Ai sa-mi intorci in taina un vis ce mi l-ai luat..

Iar pan`va veni ceasul amagitor in care,

Pierdute urme voi revedea cu drag…

Iti voi saruta sarutul acolo-n palma moale

Ce-a-mbatranit scriind al zilelor sirag….