- Semanatorule, pune în pãmânt sãmânta si nu te rusina când va trebui sã i te îngenunchezi. Sãmânta este stãpâna lumii, iar tu esti slujitorul ei. Sãmânta poartã în ea si pãrintii si copiii, este totodatã parte si întreg, iar mirajul Creatiei coboarã si iese necontenit din pântecul ei. Semãnãtorule, ti s-a dat în pazã sãmânta sã o semeni, apoi sã o culegi si iarãsi sã o semeni. Prin strãdania ta universul nu moare. Sãmânta este învierea pãstratã pentru acele vremi propice când soarele se va îmbuna si când pãmântul va fi gata sã se primeneascã pentru ca sã poatã primi. Câte o samântã pentru fiecare picãturã de ploaie. Si toate sã rodeascã.
- Semãnãtorule, nu-ti fã griji dupã ce ai semãnat. Bobul stie singur cum sã-si spargã coaja. Dar spune puiului din samântã sã îndrãzneascã sã vadã lumina, sã creascã mare si sã devinã Semãnãtor. Si dacã el te-a auzit, nãscut cu dor de soare, puiul din sãmântã va încerca sã se înalte pânã la el. Tinând-o în cãusul cald al palmei tale, înainte de-a o trimite spre cerul pãmântului, tu, semãnãtorule, sã îi grãiesti astfel: stãpânã, nu vei repeta gresala lui Icar. De aceea te vei “cultiva” pe tine însãti, prin cunoastere de sine, cât mai devreme, cât mai bine cu putintã, pentru ca aripile tale sã nu se topeascã înainte de a fi învãtat sã zboare cu gândul. Pentru a-ti putea depãsi limitele, trebuie mai întâi sã le cunosti.
- Semãnãtorule, spune semintei, prin cântec si descântec, sã nu îi pese de neghinã si sã-si vadã de drumul ei. Când va fi acolo, micã si singurã în pãmânt, cu lumina filtratã abia-abia prin blana humusului, spune-i sã nu-si piardã nãdejdea privind cãtre stejarii din jur. Spune-i cã desi este atât de micã încât o poartã vântul, ea este atât de mare încât în ea încape stejarul.
Spune-i povestea ta, fiindcã si tu ai fost o datã o sãmântã micã, plãpândã si speriatã. Dar ai crescut, fiindcã nu te-a înduiosat pielea sticloasã de sarpe pe care a trebuit sã o lepezi în drum, atunci când nu ti-a mai fost încãpãtoare.
- Semãnãtorule, fii bun si îngãduitor si rãbdãtor. Nici o sãmântã nu seamãnã cu alta si fiecare este responsabilã de propriul ei fruct. Constiinta nu se trezeste cu biciul. Nu uita cã rodul asteptat se coace în ritmul sãu. Inutil sã-l grãbesti, fiindcã strugurele acru nu-ti va place. Dar în acelasi timp nu uita cã atunci când ciorchinele este copt doar pe jumãtate, boaba micã e cea mai dulce.
- Semãnãtorule, e vremea culesului. “Ce ai semãnat, aceea vei culege” spune înteleptul. Oare?... Tu nu ai semãnat “vânt”, dar ai cules uneori “furtunã” si nu e vina ta. Se mai întâmplã, fiindcã esti mereu pus la încercare. Cu cât faci lucrurile mai bine, mai temeinic, cu atât ti se vor încredinta sarcini tot mai grele si mai grele. Este scara ta de valori, pe care trebuie sã o urci, o scarã cu un numãr infinit de trepte. Nu fii naiv, si nu crede cã dacã stai pe loc, ca sã te odihnesti, treptele s-au sfârsit. Ele nu sfârsesc nici mãcar o datã cu moartea. Sunt condamnati la un vesnic urcus doar cei ce privesc spre înaltul cerului. Ei stiu cã de acolo vine tot misterul pe care îl poartã în ea sãmânta. Iar sãmânta este un sir infinit de porti deschise spre acelasi lucru, care se întoarce mereu în el însusi.
