Despre caracter.... de alex duma

Caracterul consta in taria hotararii cu care cineva vrea sa faca ceva si pune acel ceva in executie. (Immanuel Kant)

Caracterul nu e un dar, ci o suma de deprinderi tari, dobandite din munca. (Simion Mehedinti)

Puterea caracterului sta in dragoste. (Simion Mehedinti)

Caracterul fara inteligenta poate mult, dar intelegenta fara caracter nu valoreaza nimic. (Cicero)

Nu cunosti un om decat dupa ce ai umblat 3 luni in mocasinii sai. (Proverb indian)

Apele linistite sunt cele mai periculoase!

Egoismul este pur si simplu un alt nume dat vointei. (Jerome K. Jerome)

Omul cu adevarat bun este doar cel care ar fi putut fi rau si n-a fost. (Nicolae Iorga)

Saracia da reflexe tot atat de puternice ca si bogatia. (Tudor Octavian)

Cand viciile noastre ne parasesc, ne magulim cu credinta ca noi ne despartim de ele. (La Rochefoucauld)

A trai cum iti place e lipsa de masura. Spiritul nobil cauta ordine si lege. (Goethe)

Daca nu putem sa fim buni, sa incercam sa fim macar politicosi. (Nicolae Steinhart)

Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere ? (Lucian Blaga)

Adevaratul caracter al omului se vede cand acesta trece prin momente grele.

Calatoria de o mie de mile incepe cu primul pas. (Lao Tse)

Victoria nu trebuie sa-ti ia mintile; infrangerea sa nu te dezamageasca! (Chris Simion)

Un artist de geniu apare in simplitate, pentru ca simplitatea este nobila si corecta. (Chris Simion)

Prima lege a mecanicii: Un corp tinde sa isi pastreze starea de repaos sau de miscare rectilinie in care se afla, daca asupra lui nu actioneaza nici o forta. Completare: aceasta lege e valabila mai ales la om.

Nu exista nu pot, exista nu vreau!

Daca vrei cu adevarat, poti!

"Nu pot!" nu a facut niciodata nimic. In schimb "Am sa incerc!" a facut uneori minuni!

Esti om cu mine, sunt om cu tine. (Legea lui "Om&quot

Despre greseli: Prima oara e intamplare. A doua oara e din greseala. A treia oara se cheama prostie.

Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza. (Albert Einstein)

Pasiunile ne inseala, lipsa lor ne dezgusta. (Barbu Stefanescu-Delavrancea)

Cu cat oamenii imbatranesc, cu atat spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobandind o infatisare mai organica. S-ar zice aproape ca pentru spirit, timpul este o dimensiune a intineririi. (Lucian Blaga)

Un om nehotarat ajunge la fiecare pas pe pragul unei alternative, adica in situatia de a vedea ca este intr-adevar o fiinta libera. Un om hotarat este lipsit de acest neajuns. (Lucian Blaga)

Femeile vicioase au putine vicii. (Jerome K. Jerome)

Copiii unici devin barbati si femei rele. (Jerome K. Jerome)

Nu am reusit sa ne ducem la indeplinire programul in totalitatea lui, pentru motivul binecuvantat ca realizarile omului raman intotdeauna de caruta fata de intentiile sale. (Jerome K. Jerome)

Palavragim despre civilizatia si omenia noastra, insa acei dintre noi care nu duc ipocrizia pana la autoinselare stiu ca dedesubtul camasilor noastre scrobite pandeste salbaticul, cu toate instinctele lui salbatice intacte. (Jerome K. Jerome)

Un om isi poate bate joc de vedeniile altora ca fiind scornituri ale unor minti bolnave, dar, cand e vorba de ale lui proprii, el stie ca sunt adevarate. (Jerome K. Jerome)

"Ma hotarai sa-mi placa:" Prietenii mei si cu mine vorbeam despre obiceiuri bune si rele. "E greu, zicea el, pana te deprinzi cu ceva, dar cand te-ai deprins... Uite, dupa primele cateva luni, nu trebuie sa-ti dai mai multa osteneala ca sa fii un sfant de (Jerome K. Jerome)

In loc sa spun ce gandesc, m-am auzit zicand: ... (Jerome K. Jerome)

Omul este infinit mai complicat decat propria-i gandire. (Paul Valery)

Sa nu crezi ca esti lipsit de entuziasm si nu muncesti pentru ca ai descoperit ca viata nu are nici un inteles! Mai curand ai ajuns la convingerea ca viata-i fara rost fiindca esti slab si fara de avant! (Lucian Blaga)

Se pare ca lumea este astfel intocmita ca sa nu poti gasi fericirea in ea, iar natura omului s-o caute vesnic. Acesta-i fondul tragic al existentei. (Lucian Blaga)

Numai dupa ce ne ajungem tinta, descoperim si celelalte cai pe unde am fi putut-o ajunge mai usor. Asa ni se otravesc si cele mai mari multumiri. (Lucian Blaga)

Cea mai buna metoda de a scapa de o obsesie o reprezinta satisfacerea ei.

Sursele secrete sunt mai credibile. (Legea lui Nessen)
...................................

Σ' αγαπώ-Χρήστος Χολίδης

πάει καιρός που έχεις φύγει
it's been a long time since you left
η απουσία σου με πνίγει
your absence is strangling me
άδεια η ζωή μου λήγει
my life is empty, it expires
δίχως εσένα
without you

Πια δεν με χωράει το σπίτι
the house doesn't fit me anymore
όλο κάτι πάντα λείπει
always something is missing
μα η χαρά διώχνει τη λύπη
but joy sends sadness away
μόνο με ψέμα
only with lies

Προσποιούμαι πως περνάω μόνος μια χαρά
i pretend that i'm ok alone
λέω δήθεν δεν πονάω που είσαι μακριά
i allegedly say that i don't hurt that you are away
όμως δεν με ξεγελάω
but i don't fool myself
καίει η καρδιά
the heart is burning

όχι λέει άλλο ψέμα
it's telling me "no more lies"
δεν αντέχω πια
i can't bear anymore

εγώ σ'αγαπώ
i love you
δεν έφυγες
you never left
για μια στιγμή απ'το μυαλό
even for a moment from my mind

σ'αγαπώ
i love you
δεν έλειψες
you never were out
από τη ζωή μου ένα λεπτό
of my life, even for a minute

σ'αγαπώ
i love you
κι ας ξέχασες
although you forgot
τους όρκους που δώσαμε κι οι δυο
the oaths we both took

σ'αγαπώ
i love you
κι ας άφησες
although you left
το φως να χαθεί
the light to be lost
σε μια ψυχή
from a soul

εγώ σ'αγαπώ
i love you

μια φωνή που ψιθυρίζει:
a voice that is whispering to me:
"τι κι αν η καρδιά ελπίζει
what if the heart hopes
ξέχασέ το δεν γυρίζει
forget it, she's not coming back"

πίσω ο χρόνος
the time is back

ότι γίνει πια ξεφτίζει (not sure about this)
whatever may happen is evanescing
προσπαθεί μα δεν ορίζει
tries but doesn't rule
ψέματα να συνηθίζει
lies to be used to
άδικος κόπος
hopeless effort

Προσποιούμαι πως περνάω μόνος μια χαρά
i pretend that i'm ok alone
λέω δήθεν δεν πονάω που είσαι μακριά
i allegedly say that i don't hurt that you are away
όμως δεν με ξεγελάω
but i don't fool myself
καίει η καρδιά
the heart is burning

όχι λέει άλλο ψέμα
it's telling me "no more lies"
δεν αντέχω πια
i can't bear anymore

εγώ σ'αγαπώ
i love you
δεν έφυγες
you never left
για μια στιγμή απ'το μυαλό
even for a moment from my mind

σ'αγαπώ
i love you
δεν έλειψες
you never were out
από τη ζωή μου ένα λεπτό
of my life, even for a minute

σ'αγαπώ
i love you
κι ας ξέχασες
although you forgot
τους όρκους που δώσαμε κι οι δυο
the oaths we both took

σ'αγαπώ
i love you
κι ας άφησες
although you left
το φως να χαθεί
the light to be lost
σε μια ψυχή
from a soul

εγώ σ'αγαπώ
i love you

ΓΙΑΤΙ Μ’ ΑΓΑΠΗΣΕΣ ......BECAUSE YOU LOVED ME

Δεν τραγουδώ παρά γιατί μ’ αγάπησες
I only sing because you loved me
στα περασμένα χρόνια.
in the past years.
Και σε ήλιο, σε καλοκαιριού προμάντεμα
And in sun, in summer's prediction
και σε βροχή, σε χιόνια,
and in rain and snow,
δεν τραγουδώ παρά γιατί μ’ αγάπησες.
I only sing because you loved me.

Μόνο γιατί με κράτησες στα χέρια σου
Only because you held me in your arms
μια νύχτα και με φίλησες στο στόμα,
one night and you kissed my lips,
μόνο γι’ αυτό είμαι ωραία σαν κρίνο ολάνοιχτο
only for this I'm beautiful as wide open lily
κ’ έχω ένα ρίγος στην ψυχή μου ακόμα,
and I still have a shiver in my soul,
μόνο γιατί με κράτησες στα χέρια σου.
only because you held me in your arms.

Μόνο γιατί τα μάτια σου με κύτταξαν
Only because your eyes looked at me
με την ψυχή στο βλέμμα,
with the soul in the glance,
περήφανα στολίστηκα το υπέρτατο
proudly I dressed the supreme
της ύπαρξής μου στέμμα,
crown of my existence,
μόνο γιατί τα μάτια σου με κύτταξαν.
only because your eyes looked at me.

Μόνο γιατί όπως πέρναα με καμάρωσες
Only because as I was passing you noticed me
και στη ματιά σου να περνάη
and from your glance I saw to pass
είδα τη λυγερή σκιά μου, ως όνειρο
my lissome shadow as a dream
να παίζει, να πονάη,
to play, to suffer,
μόνο γιατί όπως πέρναα με καμάρωσες.
only because as I was passing you noticed me

Γιατί δισταχτικά σα να με φώναξες
Because you called me shyly
και μου άπλωσες τα χέρια
and you reached after my hand
κ’ είχες μέσα στα μάτια σου το θάμπωμα
and you had in your eyes the blurring
- μια αγάπη πλέρια,
- a complete love,
γιατί δισταχτικά σα να με φώναξες.
because you called me shyly.

Γιατί, μόνο γιατί σε σέναν άρεσε
Because, it liked only to you
γι’ αυτό έμεινεν ωραίο το πέρασμά μου.
that’s why my passing remained beautiful.
Σα να μ’ ακολουθούσες όπου πήγαινα,
It was like you were following me where I was
σα να περνούσες κάπου εκεί σιμά μου.
as if you were passing somewhere close to me.
Γιατί, μόνο γιατί σε σέναν άρεσε.
Because it liked only to you.

Μόνο γιατί μ’ αγάπησες γεννήθηκα,
I was born only because you loved me,
γι’ αυτό η ζωή μου εδόθη.
my life was given for this.
Στην άχαρη ζωή την ανεκπλήρωτη
In the graceless, unfulfilled life
μένα η ζωή πληρώθη.
my life was fulfilled.
Μόνο γιατί μ’ αγάπησες γεννήθηκα.
I was born only because you loved me.

Μονάχα για τη διαλεχτήν αγάπη σου
Only for your unique love
μου χάρισε η αυγή ρόδα στα χέρια.
dawn gave to my hands roses.
Για να φωτίσω μια στιγμή το δρόμο σου
So that I light your way for a moment
μου γέμισε τα μάτια η νύχτα αστέρια,
night filled my eyes with stars,
μονάχα για τη διαλεχτήν αγάπη σου.
only for your unique love.

Μονάχα γιατί τόσο ωραία μ’ αγάπησες
Only because you loved me so well
έζησα, να πληθαίνω
I lived in order to increase
τα ονείρατά σου, ωραίε που βασίλεψες
your dreams, beautiful man that you set
κ’ έτσι γλυκά πεθαίνω
and thus sweetly I die
μονάχα γιατί τόσο ωραία μ’ αγάπησες.
only because you loved me so well.

Έτσι μιλώ γιά σένα καί γιά μένα ...(Like so I speak of you and me)

Επειδή σ'αγαπώ καί στήν αγάπη ξέρω
Νά μπαίνω σάν Πανσέληνος
Από παντού,γιά τό μικρό τό πόδι σού μές στ'αχανή
σεντόνια
Νά μαδάω γιασεμιά κι έχω τή δύναμη
Αποκοιμισμένη,νά φυσώ νά σέ πηγαίνω
Μές από φεγγαρά περάσματα καί κρυφές τής θάλασσας στοές
Υπνωτισμένα δέντρα μέ αράχνες πού ασημίζουμε

Ακουστά σ'έχουν τά κύματα
Πώς χαιδεύεις,πώς φιλάς
Πώς λές ψιθυριστά τό "τί" καί τό "έ"
Τριγύρω στό λαιμό στόν όρμο
Πάντα εμείς τό φώς κι η σκιά

Πάντα εσύ τ'αστεράκι καί πάντα εγώ τό σκοτεινό πλεούμενο
Πάντα εσύ τό λιμάνι κι εγώ τό φανάρι τό δεξιά
Τό βρεγμένο μουράγιο καί η λάμψη επάνω στά κουπιά

Ψηλά στό σπίτι μέ τίς κληματίδες
Τά δετά τριαντάφυλλα,καί τό νερό πού κρυώνει
Πάντα εσύ τό πέτρινο άγαλμα καί πάντα εγώ η σκιά πού μεγαλώνει
Τό γερτό παντζούρι εσύ,ο αέρας πού τό ανοίγει εγώ
Επειδή σ'αγαπώ καί σ'αγαπώ
Πάντα Εσύ τό νόμισμα καί εγώ η λατρεία πού τό
Εξαργυρώνει:

Τόσο η νύχτα,τόσο η βοή στόν άνεμο
Τόσο η στάλα στόν αέρα,τόσο η σιγαλιά
Τριγύρω η θάλασσα η δεσποτική
Καμάρα τ'ουρανού με τ'άστρα
Τόσο η ελάχιστη σου αναπνοή

Πού πιά δέν έχω τίποτε άλλο
Μές στούς τέσσερις τοίχους,τό ταβάνι,τό πάτωμα
Νά φωνάζω από σένα καί νά μέ χτυπά η φωνή μου
Νά μυρίζω από σένα καί ν'αγριεύουν οί άνθρωποι
Επειδή τό αδοκίμαστο καί τό απ'αλλού φερμένο
Δέν τ'αντέχουν οί άνθρωποι κι είναι νωρίς,μ'ακούς ;
Είναι νωρίς ακόμη μές στόν κόσμο αυτόν αγάπη μου

Να μιλώ γιά σένα καί γιά μένα.

ΙV.

Είναι νωρίς ακόμη μές στόν κόσμο αυτόν,μ'ακούς ;
Δέν έχουν εξημερωθεί τά τέρατα μ'ακούς ;
Τό χαμένο μου τό αίμα καί τό μυτερό,μ'ακούς
Μαχαίρι
Σάν κριάρι πού τρέχει μές στούς ουρανούς
Καί τών άστρων τούς κλώνους τσακίζει,μ'ακούς
Είμ'εγώ,μ'ακούς ;
Σ'αγαπώ,μ'ακούς ;
Σέ κρατώ καί σέ πάω καί σού φορώ
Τό λευκό νυφικό τής Οφηλίας,μ'ακούς ;
Πού μ'αφήνεις,πού πάς καί ποιός,μ'ακούς

Σού κρατεί τό χέρι πάνω απ'τούς κατακλυσμούς ;

Οί πελώριες λιάνες καί τών ηφαιστείων οί λάβες
Θά'ρθει μέρα,μ'ακούς
Νά μάς θάψουν κι οί χιλιάδες ύστερα χρόνοι
Λαμπερά θά μάς κάνουν πετρώματα,μ'ακούς ;
Νά γυαλίσει επάνω τούς η απονιά,ν'ακούς
Τών ανθρώπων
Καί χιλιάδες κομμάτια νά μάς ρίξει
Στά νερά ένα-- ένα , μ'ακούς
Τά πικρά μου βότσαλα μετρώ,μ'ακούς
Κι είναι ο χρόνος μιά μεγάλη εκκλησία,μ'ακούς
Όπου κάποτε οί φιγούρες Τών Αγίων
βγάζουν δάκρυ αληθινό,μ'ακούς ;
Οί καμπάνες ανοίγουν αψηλά,μ'ακούς ;
Ένα πέρασμα βαθύ νά περάσω
Περιμένουν οί άγγελοι μέ κεριά καί νεκρώσιμους ψαλμούς
Πουθενά δέν πάω ,μ'ακους
Ή κανείς ή κι οί δύο μαζί,μ'ακούς ;

Τό λουλούδι αυτό τής καταιγίδας καί μ'ακούς
Τής αγάπης
Μιά γιά πάντα τό κόψαμε
Καί δέν γίνεται ν'ανθίσει αλλιώς,μ'ακούς ;
Σ'άλλη γή,σ'άλλο αστέρι,μ'ακούς
Δέν υπάρχει τό χώμα δέν υπάρχει ο αέρας
Πού αγγίξαμε,ο ίδιος,μ'ακούς

Καί κανείς κηπουρός δέν ευτύχησε σ'άλλους καιρούς

Από τόσον χειμώνα κι από τόσους βοριάδες,μ'ακούς
Νά τινάξει λουλούδι,μόνο εμείς,μ'ακούς ;
Μές στή μέση τής θάλασσας
Από τό μόνο θέλημα τής αγάπης,μ'ακούς
Ανεβάσαμε ολόκληρο νησί,μ'ακούς ;
Μέ σπηλιές καί μέ κάβους κι ανθισμένους γκρεμούς
Άκου,άκου
Ποιός μιλεί στά νερά καί ποιός κλαίει -- ακούς;
Είμ'εγώ πού φωνάζω κι είμ'εγώ πού κλαίω,μ'ακούς
Σ'αγαπώ,σ'αγαπώ,μ'ακούς;
----------

Like so I speak of you and me

Because I love you and in love I know
How to enter in like the full moon
From everywhere, about your small foot in the boundless sheets
How to pluck the jasmine–and I have the power
To blow the wind and take you in sleep through the moon’s passages and the sea’s secret colonnade
–Hypnotized tree of silvering spiders

The waves have heard of you
How you caress, how you kiss
Around the neck, around the bay
How you whisper the “what” and the “eh”
Always we the light and the shadow

Always you the little star and always I the dark vessel
Always you the harbor and always I the light shining from the right
The wet jetty and the glint on the oars
High on the vine-laden house
The bound roses and cooling water
Always you the stone statue and always I the shadow that grows
You the hanging shutter and I the wind that blows it open
Because I love you and I love you
Always you the coin and I the worship that gives it value

So much the night, so much the humming in the wind
So much the mist in the air, so much the stillness
Around the despotic sea
Heavenly arch full of stars
So much your faintest breath

That I no longer have anything else
Within these four walls, this ceiling and floor
But to call for you and for my own voice to hit me
To smell your scent and for people to fear
Because people can’t bear the untried
And foreign and it’s early you hear
It’s early still in the world my love

To speak of you and me.

IV

It’s early still in this world, do you hear me
They haven’t tamed the beast, do you hear me
My wasted blood and sharp, hear me, knife
Like a ram running across the heavens
Breaking the tails of comets, hear me
I am, hear me
I love you, hear me
I hold you and I take you and I dress you
In the white gown of Ophelia, hear me
Where do you leave me, where do you go and who, hear me

Holds your hand above the flood
The enormous flames and volcanic lava
Will bury us, hear me, and the day will come
A thousand years later when we will be, hear me
Shining fossils, hear me
For the heartlessness of men to burnish, hear me
And throw above them in a thousand pieces
And on the waters one by one, hear me
I measure my bitter pebbles, hear me
And time is a great church, hear me
Where once the forms
Of saints
Shed true tears, hear me
The bells ring loudly, hear me
I cross a deep ford
Where the angels wait with candles and funeral psalms
I go nowhere, hear me
Neither or both together, hear me

This flower of the storm and, hear me
Of love
Once and for all, we pick it
And it never comes to flower anywhere else, hear me
On another earth, on another star, hear me
There isn’t soil, there isn’t air
That we touch, the same, hear me

And no gardener was ever so lucky

To produce such a flower from such a winter, hear me
And such northern winds, only we, hear me,
In the middle of the sea
Only from the mere wish for love, hear me
Raised an entire island, hear me
With caves and capes and crags in bloom
Listen, listen
Who speaks in the waters and who cries, hear
Who seeks the other, who calls, hear
I am the one who calls and I am the one who cries, you hear me
I love you and I love you, hear me.

Ο ΒΑΣΙΛΙΑΣ ΤΗΣ ΑΣΙΝΗΣ Ασίνην τε... ΙΛΙΑΔΑ

Κοιτάξαμε όλο το πρωί γύρω-γύρω το κάστρο
αρχίζοντας από το μέρος του ίσκιου εκεί που η θάλασσα
πράσινη και χωρίς αναλαμπή, το στήθος σκοτωμένου
παγονιού
Μας δέχτηκε όπως ο καιρός χωρίς κανένα χάσμα.
Οι φλέβες του βράχου κατέβαιναν από ψηλά
στριμμένα κλήματα γυμνά πολύκλωνα ζωντανεύοντας
στ άγγιγμα του νερού, καθώς το μάτι ακολουθώυτας τις
πάλευε να ξεφύγει το κουραστικό λίκνισμα
χάνοντας δύναμη ολοένα.

Από το μέρος του ήλιου ένας μακρύς γιαλός ολάνοιχτος
και το φως τρίβοντας διαμαντικά στα μεγάλα τείχη.
Κανένα πλάσμα ζωντανό τ' αγριοπερίστερα φευγάτα
κι ο βασιλιάς της Ασίνης που τον γυρεύουμε δυο χρόνια
τώρα
άγνωστος λησμονημένος απ' όλους κι από τον Ομηρο
μόνο μια λέξη στην Ιλιάδα κι εκείνη αβέβαιη
ριγμένη εδώ σαν την εντάφια χρυσή προσωπίδα.
Την άγγιξες, Θυμάσαι τον ήχο της; κούφιο μέσα στο φως
σαν το στεγνό πιθάρι στο σκαμμένο χώμα~
κι ο ίδιος ήχος μες στη θάλασσα με τα κουπιά μας.
Ο βασιλιάς της Ασίνης ένα κενό κάτω απ' την προσωπίδα
παντού μαζί μας παντού μαζί μας, κάτω από ένα όνομα:
"Ασίνην τε... Ασίνην τε..."
και τα παιδιά του αγάλματα
κι οι πόθοι του φτερουγίσματα πουλιών κι ο αγέρας
στα διαστήματα των στοχασμών του και τα καράβια του
αραγμένα σ' άφαντο λιμάνι~
κάτω απ' την προσωπίδα ένα κενό.

Πίσω από τα μεγάλα μάτια τα καμπύλα χείλια τους βο-
στρύχους
ανάγλυφα στο μαλαματένιο σκέπασμα της ύπαρξής μας
ένα σημείο σκοτεινό που ταξιδεύει σαν το ψάρι
μέσα στην αυγινή γαλήνη του πελάγου και το βλέπεις:
ένα κενό παντού μαζί μας.
Και το πουλί που πέταξε τον άλλο χειμώνα
με σπασμένη φτερούγα
σκήνωμα ζωής,
κι η νέα γυναίκα που έφυγε να παίξει
με τα σκυλόδοντα του καλοκαιριού
κι η ψυχή που γύρεψε τσιρίζοντας τον κάτω κόσμο
κι ο τόπος σαν το μεγάλο πλατανόφυλλο που παρασέρνει
ο χείμαρρος του ήλιου
με τ' αρχαία μνημεία και τη σύγχρονη θλίψη.

Κι ο ποιητής αργοπορεί κοιτάζοντας τις πέτρες κι ανα-
ρωτιέται
υπάρχουν άραγε
ανάμεσα στις χαλασμένες τούτες γραμμές τις ακμές τις
αιχμές τα κοίλα και τις καμπύλες
υπάρχουν άραγε
εδώ που συναντιέται το πέρασμα της βροχής του αγέρα
και της φθοράς
υπάρχουν, η κίνηση του προσώπου το σχήμα της στοργής
εκείνων που λιγόστεψαν τόσο παράξενα μες στη ζωή μας
αυτών που απόμειναν σκιές κυμάτων και στοχασμοί με
την απεραντοσύνη του πελάγου
ή μήπως όχι δεν απομένει τίποτε παρά μόνο το βάρος
η νοσταλγία του βάρους μιας ύπαρξης ζωντανής
εκεί που μένουμε τώρα ανυπόστατοι λυγίζοντας
σαν τα κλωνάρια της φριχτής ιτιάς σωριασμένα μέσα στη
διάρκεια της απελπισίας
ενώ το ρέμα κίτρινο κατεβάζει αργά βούρλα ξεριζωμένα
μες στο βούρκο
εικόνα μορφής που μαρμάρωσε με την απόφαση μιας πί-
κρας παντοτινής.
Ο ποιητής ένα κενό.

Ασπιδοφόρος ο ήλιος ανέβαινε πολεμώντας
κι από το βάθος της σπηλιάς μια νυχτερίδα τρομαγμένη
χτύπησε πάνω στο φως σαν τη σαϊτα πάνω στο σκουτάρι:
"Ασίνην τε Ασίνην τε...". Να 'ταν αυτή ο βασιλιάς της
Ασίνης
που τον γυρεύουμε τόσο προσεχττκά σε τούτη την ακρό-
πολη
γγίζοντας κάποτε με τα δάχτυλά μας την υφή του πάνω
στις πέτρες.

THE KING OF ASINE

ILIAD*

All morning long we looked around the citadel*
starting from the shaded side, there where the sea,
green and without luster—breast of a slain peacock—
received us like time without an opening in it.
Veins of rock dropped down from high above,
twisted vines, naked, many-branched, coming alive
at the water’s touch, while the eye following them
struggled to escape the tiresome rocking,
losing strength continually.

On the sunny side a long empty beach
and the light striking diamonds on the huge walls.
No living thing, the wild doves gone
and the king of Asine, whom we’ve been trying to find for
two years now,
unknown , forgotten by all, even by Homer,
only one word in the Iliad and that uncertain,
thrown here like the gold burial mask.
You touched it, remember its sound? Hollow in the light
like a dry jar in dug earth:
the same sound that our oars make in the sea.
The king of Asine a void under the mask
everywhere with us everywhere with us, under a name:
“Αsίνην te... Αsίνην te...”
and his children statues
and his desires the fluttering of birds, and the wind
in the gaps between his thoughts, and his ships
anchored in a vanished port:
under the mask a void.

Behind the large eyes the curved lips the curls
carved in relief on the gold cover of our existence
a dark spot that you see traveling like a fish
in the dawn calm of the sea:
a void everywhere with us.
And the bird that flew away last winter
with a broken wing:
abode of life,
and the young woman who left to play
with the dogteeth of summer
and the soul that sought the lower world squeaking
and the country like a large plane-leaf swept along by the
torrent of the sun
with the ancient monuments and the contemporary sorrow.

And the poet lingers, looking at the stones, and asks himself
does there really exist
among these ruined lines, edges, points, hollows, and curves
does there really exist
here where one meets the path of rain, wind, and ruin
does there exist the movement of the face, shape of the
tenderness
of those who’ve shrunk so strangely in our lives,
those who remained the shadow of waves and thoughts with
the sea’s boundlessness
or perhaps no, nothing is left but the weight
the nostalgia for the weight of a living existence
there where we now remain unsubstantial, bending
like the branches of a terrible willow-tree heaped in
permanent despair
while the yellow current slowly carries down rushes up-
rooted in the mud
image of a form that the sentence to everlasting bitterness
has turned to stone:
the poet a void.

Shieldbearer, the sun climbed warring,
and from the depths of the cave a startled bat
hit the light as an arrow hits a shield:
“Αsίνην te...Αsίνην te...” Would that it were the king
of Asine
we’ve been searching for so carefully on this acropolis
sometimes touching with our fingers his touch upon
the stones.

necuvinte...

As vrea sa pot scrie pentru tine cele mai frumoase lucruri pe care le-a scris cineva vreodata pentru cel pe care-l iubeste…

As vrea sa ma vezi o clipa prin ochii mei.Sa vezi marea imbatare cu care ei te privesc, cersind timpului inca o clipa cu tine….

Opreste-te in tacerea muta a necuvintelor si lasa-ma sa-ti spun fara cuvinte cat de mult te iubesc…

Ce-as fi eu fara dragostea ta?doar un cuvant care si-ar cauta mereu definitia…tu ma definesti si ma apropii de cer…

Pentru tine se-nalta ruga mea,mai mult decat pentru mine insami….Si…si ochii mei te cauta ca pe luminal or….

Prinde-mi mana inaltata, si-ajuta-ma sa zbor,in contopirea ploii si-a razelor de soare…

Am sa cersesc cerului clipe si vise pentru tine ,pe care sa ti le-astern la picioare …din dragostea ta  imi voi face vesmant din care sa nu ies niciodata…

Te rog,clipa ….ramai…

Invitatie - de Oriah Mountain Dreamer

Nu ma intereseaza ce faci tu pentru a-ti castiga existenta.
Vreau sa stiu ce foc arde in tine
Si daca ai cutezanta sa visezi la realizarea a ceea ce porti in inima ta. 

Nu ma intereseaza cati ani ai,
Vreau sa stiu daca iti asumi riscul sa pari nebun
In numele iubirii tale, viselor tale si aventurii care este viata ta.

Nu ma intereseaza care planeta este in careu cu luna ta,
Vreau sa stiu daca ai atins cerul propriei tale tristeti,
Daca te-ai deschis datorita tradarilor vietii,
Sau daca te-ai asprit si daca te-ai inchis de teama unui necaz viitor.

Vreau sa stiu daca poti sa te asezi cu durerea - a mea sau a ta,
Fara sa incerci sa o ascunzi, sa o micsorezi sau sa o opresti.

Vreau sa stiu daca poti sa simti fericirea - a mea sau a ta,
Daca poti dansa cu fervoare si te poti lasa complet cuprins de extaz pana in varful degetelor de la maini si de la picioare,
Fara sa spui ca trebuie sa fim atenti si realisti ca sa nu cumva sa uitam care sunt limitele fiintelor umane.

Nu ma intereseaza daca ceea ce-mi spui este adevarat,
Vreau sa stiu daca esti gata sa-i deceptionezi pe ceilalti ca sa ramai sincer cu tine insuti
Si daca poti suporta sa fii acuzat de tradare, dar sa nu-ti tradezi propriul suflet.

Vreau sa stiu daca poti sa fii fidel si deci demn de incredere.
Vreau sa stiu daca poti vedea frumosul chiar daca nu-i tocmai dragut in fiecare zi
Si daca tu poti simti ca sursa vietii tale rezida in prezenta Sa.

Vreau sa stiu daca poti trai esecurile - ale mele sau ale tale,
Si totusi sa continui sa stai drept pe marginea lacului si sa strigi catre argintata luna plina: “DA!”

Nu ma intereseaza unde locuiesti si cat castigi,
Vreau sa stiu daca te poti trezi dupa o noapte de tristete si de disperare, de indoiala sau durere
Si sa faci ceea ce trebuie facut pentru copii.

Nu ma intereseaza cine esti si cum ai ajuns pana aici,
Vreau sa stiu daca poti sa stai in mijlocul focului alaturi de mine si sa nu renunti.

Nu ma intereseaza ce ai invatat sau unde ai invatat si cine te-a invatat ceea ce stii,
Vreau sa stiu ce te hraneste din interior cand totul se prabuseste in jurul tau.
Vreau sa stiu daca poti sa ramai singur cu tine insuti
Si daca esti fericit intr-adevar in propria ta companie in aceste momente de vid.”

Două greseli

"Citeam deunăzi la pagina 18 a unei mici brosuri cu mult text si fără nici o ilustratie că, în preajma orasului Miercurea Ciuc, unde se înregistrează de obicei temperaturile cele mai scăzute din tara noastră, pe la începuturile lunii mai, cu toate că temperatura fusese în timpul zilei relativ moderată, noaptea s-a lăsat deodată un frig si a început să ningă, asternându-se un covor de zăpadă destul de gros. Am întors repede fila, pentru a afla ce e atât de curios în asta. Si, astfel, am putut citi pe pagina următoare că exact peste 72 de ore de la scăderea pronuntată a temperaturii, un soare arzător a topit zăpada în câteva ore!".

Care sunt cele două greseli din această scurtă povestire?

Prima greseală: pentru a trece de la pagina 18 la următoare nu trebuie să întorci nici o filă, întrucât toate cărtile si brosurile, oriunde le-ai deschide, au pagina din stânga numerotată cu sot, iar cea din dreapta, fără sot.

A doua greseală: după 72 de ore de la noaptea în care s-a asternut zăpada nu se putea ca soarele să ardă, deoarece era. tot noapte.

"Plata"

După ce s-a ospătat bine la un birt, Nastratin Hogea scoase punga să plătească.
- Stai putin, Hogea, îi zise hangiul, care era un hâtru. De la tine nu vreau bani ca de la oricare altul. Îti pun trei întrebări si dacă stii ce să răspunzi, du-te sănătos, dacă nu îmi plătesti tot ce aii mâncat.
- Fie cum zici tu, răspunse Nastratin.
- Prima întrebare: doi berbeci stau alături, unul cu capul spre nord, celălalt - cu capul spre sud. Pot să se privească în ochi fără să întoarcă de loc capul?
- Care e a doua întrebare?
- La malul unui râu se află o barcă în care nu puteau intra mai mult de doi oameni. De râu s-au apropiat patru oameni. Folosind acea barcă, ei au traversat apa si si-au continuat drumul. Mai mult, au lăsat barca la locul de unde o luaseră. E posibil acest lucru?
- O să-ti spun după ce îmi pui si a treia întrebare.
- Cineva a dăruit patru cătei la trei copii. Le-a pus o conditie: să-i împartă între ei astfel, încât nici unul să nu aibă mai multi cătei de cât ceilalti. Cum s-au înteles copii între ei?

Nastratin Hogea a răspuns si birtasul l-a lăsat bucuros să plece fără să plătească. Stiti care au fost răspunsurile date de Nastratin Hogea?

Iată cele trei răspunsuri cu care Nastratin Hogea si-a plătit masa:

1. Dacă se află unul cu capul spre nord si celălalt cu capul spre sud, s-ar părea că berbecii trebuie să stea unul cu coada spre celălalt. Ei bine, pot sta cu capul zisesi, totusi să fie fată în fată, cap la cap. Atunci se pot privi în ochi, fără să întoarcă de loc capul.
2. La început te gândesti că cei patru călători au venit pe acelasi mal. Dar dacă au venit doi pe un mal si doi pe malul opus? Atunci cei de pe malul unde era barca au trecut pe râul, ceilalti doi au preluat-o, au traversat apa si au lăsat-o la locul de unde fusese luată.
3. S-ar părea că nu se pot împărti patru cătei la trei copii. Totusi. Un copil a luat un cătel, altul - de asemenea un cătel, iar al treilea - doi cătei. Să nu pretinzi că nu se respectă conditia! Ai zis că nici unul să nu aibă mai multi cătei ca ceilalti. Chiar cel ce a luat doi cătei, nu are mai multi ca ceilalti doi. la un loc!

Paza bună

Odată, tot umblând prin bazarul din Buhara, Nastratin Hogea fu oprit de un negustor bogat. - Nu esti tu Hogea cel vestit?
- Eu sunt.
- Ai picat cum nu se poate mai bine.
- N-am picat, am venit pe picioarele mele.
- Să lăsăm gluma. Iată care-i treaba: mâine îmi soseste o caravană cu mărfuri scumpe, numai covoare persane si mătăsuri grele.
- Doar nu vrei să mă iei părtas la marfă!
- Asta-i bună! Am altă treabă cu tine. Marfa asta o stea la mine câteva zile, până vin negustorii care au tocmit-o.
- Si?
- Si mă tem de hoti!
- Paza bună trece primejdia rea.
- Asa zic si eu. De aceea, că te stiu ager si cinstit, vreau să mă înteleg cu tine să o păzesti. Tu o să tocmesti niste oameni. Primesti pentru asta cincizeci de galbeni.
- S-a făcut! Am câtiva oameni de încredere.
- Bate palma!

După ce luă o arvună, Nastratin dădu să plece să-si caute prietenii, când negustorul îl chemă înapoi:
- Hei, Hogea! Nu am stabili cum să fie paza. Bagă de seamă: casa în care tin mărfurile are forma unui triunghi. Vreau ca fiecare din cei doi pereti mai lungi să fie păziti de opt oameni, iar celălalt perete - de cinci.
- Păi, cum, bre, omule?! Se miră Nastratin. Opt si cu opt si ci cinci fac douăzeci si unu. Cu ce-i plătesc pe toti? Cu cincizeci de galbeni?! Si apoi, ti-am spus că am niste oameni de încredere. Sunt doisprezece prieteni, cu mine ar fi treisprezece. De unde să-i iau pe ceilalti?
- Treaba ta. Tocmeala e făcută. Dacă nu o respecti, te duc în fata judecătorului.

Nastratin Hogea s-a gândit putin, apoi si-a chemat cei doisprezece prieteni si cu totii au păzit casa, respectând întocmai si dorinta negustorului. Stiti cum?

Clădirea fiind triunghiulară, Nastratin Hogea a plasat opt oameni în dreptul unghiului unde se întâlneau cei doi pereti lungi. De acolo supravegheau ambele ziduri. Ceilalti cinci păzeau al treilea perete.

Opt gaini ouătoare

Un gospodar avea opt găini. O parte din ele se ouau zilnic, o parte - o zi da si una nu, iar cele din a treia categorie - făceau câte un ou după un interval de două zile. Numărul celor mai putini "productive" era de trei ori mai mic decât totalul găinilor din celelalte două categorii.

Într-o zi (era luni), gospodarul a găsit în cuibar 8 ouă, iar până sâmbătă (adică în decurs de sase zile) a adunat 31 de ouă. Câte găini se ouau zilnic, câte o zi da si una nu, si câte după două zile? Si încă ceva: când a mai găsit din nou gospodarul 8 ouă în cuibar?

Facem un tabel unde rezervăm câte un rând pentru fiecare zi a săptămânii (inclusiv duminica) si câte o coloană numerotată de la 1 la 8, pentru găini.

Acum vom pune câte un semn (X) la fiecare găină care a ouat. Luni, e clar, toate au făcut câte un ou. Deci avem 8 ouă. Să presupunem că prima găină este din categoria cea mai productivă. Punem câte un semn în dreptul ei în toate zilele (nu si duminică - despre această categorie vom discuta ulterior). La cele 8 ouă s-au mai adăugat 5, deci, în total, 13. Să considerăm că si a doua găină făcea zilnic câte un ou. Vom avea acum încă 5, deci 18 ouă. Să zicem că găinile de la numerele 3 si 4 se ouau o zi da si una nu. S-au mai adăugat 2+2= 4 ouă si cu celelalte - s-au adunat 22. Pe găinile de la numerele 5 si 6 le considerăm cele mai putin productive, deci ele au mai dat încă două ouă (în total), ceea ce, adunate cu celelalte, fac 24. Până la 31 ne mai lipsesc 7 ouă. Dacă zicem că găina nr. 7 făcea zilnic câte un ou, iar cea cu nr. 8 - o zi da, una nu, obtinem exact cele 7 ouă lipsă. Ce s-a întâmplat duminică? Desigur, găinile cu numerele 1, 2, si 7, au ouat (punem în dreptul lor, la D, un alt semn, un 0); celor de la numerele 3, 4 si 8 le-a venit si lor rândul în această zi; la fel si "leneselor" de la numerele 5 si 6.

Răspunsul este, deci, următorul: trei găini ouau zilnic, trei ouau o zi da si una nu, iar două găini făceau ouă după un interval de două zile. Situatia de luni, când gospodarul a găsit 8 ouă în cuibar s-a repetat duminica, adică în a saptea zi de la primul caz.

Un vapor

Un vapor avea X cosuri, Z elice si T pasageri. El a ridicat ancora în ziua de N a lunii P, anul 1900 + Z. Înmultind aceste necunoscute si adăugând rădăcina cubică a vârstei căpitanului se obtine numărul 4752862.

Puteti spune: 1) câti ani are căpitanul? 2) câte cosuri are nava? 3) de câte elice este propulsată? 4) câti oameni a luat la bord? 5) la ce dată a ridicat ancora?

La prima vedere problema de mai sus pare o glumă, întrucât ar trebui să ia forma unei ecuatii cu. sapte necunoscute (X,Z,T,N,P,Y, plus vârsta căpitanului) si are doar o singură cunoscută (numărul ce se dă). Asemenea ecuatii nu se pot rezolva. Totusi nu este asa. Dacă vă gânditi putin, vedeti că se poate rezolva fără algebră, ci doar făcând apel la cunostintele dv. de matematică elementară si - mai ales - la logică.

Să pornim logic la rezolvarea problemei. Stim că vârsta căpitanului reprezintă un număr, care un cub perfect. În sirul numerelor naturale, ce cuburi avem? 1, 8, 27, 64, 125. Ne oprim aici. Este imposibil ca un căpitan de vas să aibă. 1 an sau 8 ani si chiar 125 de ani. E putin probabil să aibă si 27 de ani, de aceea să luăm în consideratie numărul 64, care este posibil să fie vârsta lui. Rădăcina cubică a lui 64 este 4. Deci, produsul celorlalte sase necunoscute trebuie să fie 4752862 - 4 = 4752858. deoarece este produsul mai multor numere, să extragem factorii primi din el:
4752858 |
2
2376429 |
3
792143 |
11
72013 |
23
3131 |
31
101 |
101

Prin urmare 4752858 = 2 ´ 3 ´ 11 ´ 23 ´ 31 ´ 101. Si acum să vedem căreia dinte celelalte necunoscute (vârsta căpitanului o stim) i-ar putea corespunde fiecare număr. Câte cosuri avea nava? Fireste numai 2 sau 3. Dar elice? Aici răspunsul e clar: un vapor are, de obicei un număr par de elice, deci acesta poate fi doar 2, iar numărul cosurilor - 3. Câti oameni a luat la bord? Cel mai probabil 101, căci e mai logic si acest număr nu poate fi ziua, luna sau anul (deoarece am avea, în acest din urmă caz, 1900 + 101 = 2001!). Au rămas 11, 23, 31. Fireste, 11 nu poate fi decât luna, deci e vorba de noiembrie. Ziua nu poate fi 31, pentru că noiembrie are 30 de zile. Deci, X = 3, Y = 2, T = 101, N = 23, P = 11, Z = 31. Sau, altfel spus: vaporul avea 3 cosuri, 2 elice, 101 pasageri, a ridicat ancora la 23 noiembrie 1931, iar căpitanul avea 64 de ani.

Dar nu s-ar putea să fi avut 27 de ani? În acest caz rădăcina cubică e 3 si 4752862 - 3 = 4752859. acest număr nu se împarte la 2, nici la 3, nici la 4, nici la 6; factorii lui primi sunt numere prea mari pentru a fi luate în consideratie, în cazul nostru concret.

Fiul pescarului

Vasile cu fiul său si Gheorghe cu fiul său s-au dus la pescuit. La întoarcere au constatat următoarele:

* Numărul pestilor prinsi de Vasile se termină cu 2;
* Fiul său a prins un număr de pesti ce se termină cu cifra 3;
* Numărul pestilor care au nimerit în undita lui Gheorghe se termină cu cifra3;
* Fiul său are un număr de pesti terminat cu cifra 4;
* Totalul pestilor prinsi de ei reprezintă un număr care este, la rândul lui, pătratul unui număr întreg.

Stiind toate acestea, puteti arăta cum îl cheamă pe fiul lui Vasile?

Să luăm cele patru cifre cunoscute , cu care se termină numerele ce reprezintă pestii prinsi de fiecare. Dacă respectivele numere se termină în 2, 3, 3, 4, nu este imposibil ca aceste cifre să reprezinte chiar numărul de pesti la care ne referim. Le adunăm: 2+3+3+4=12. Dar 12 nu este pătratul unui număr întreg. Să mai privim o dată datele problemei: atât numărul pestilor prinsi de fiul lui Vasile, cât si cel al pestilor prinsi de Gheorghe se termină cu 3. Se poate să fie si asa, dar se mai poate ca fiul lui Vasile si Gheorghe să fie una si aceeasi persoană. Dacă a doua variantă este cea adevărată, avem 2+3+4=9 pesti. Si 9 este pătratul unui număr întreg. Deci, pe fiul lui Vasile îl cheamă Gheorghe.

Atentie! În ceea ce priveste numărul pestilor prinsi, mai pot fi si alte variante. De pildă, 12+23+14=49, iar 49 este pătratul lui 7.

Din goana trenului

Trenul gonea, gonea, pe câmpia întinsă. Peisajul era monoton. Cât vedeai cu ochii numai grâu si nimic altceva. Singurul lucru mai putin monoton erau stâlpii de telegraf însirati de-a lungul liniei la distante egale, care alergau parcă prin fata ferestrei vagonului. Si fiindcă n-aveam ceva mai bun de făcut, tot privind asa, am observat că numărul de stâlpi pe care-i văd într-un minut reprezintă exact a treia parte din viteza trenului în kilometri pe oră. Pornind de la această constatare, puteti spune care rea distanta dintre stâlpii de telegraf?

Probabil că unii cititori s-au lăsat păgubasi de a mai rezolva această problemă, socotind că autorul a omis ceva. Dar autorul n-a omis nimic. Este interesant că, în ciuda putinelor date ce le contine, problema este rezolvabilă. Astfel dacă notăm cu x numărul de stâlpi ce defilau într-un minut prin fata ferestrei vagonului, într-o oră pot fi văzuti 60 x stâlpi. Pe de o parte, stim că numărul de stâlpi este de trei ori mai mic decât viteza trenului exprimată în kilometri pe oră. Prin urmare, viteza trenului va fi egală cu trei x . Deci pe parcursul a 3 x kilometri trenul va trece pe lângă 60 x stâlpi. Asadar, pe distanta de un kilometru, trenul va trece pe lângă 60 x : 3 x = 20 stâlpi. Iar dacă pe distanta de un kilometru sunt 20 de stâlpi înseamnă că distanta dintre ei este de 50 m, depărtare la care, de fapt, se plantează stâlpii de telegraf.

Operatie simplă

Se stie că adunarea si scăderea sunt cele mai simple operatii ale aritmeticii. Si totusi. Dacă vreti să vă amuzati putin - nu însă fără oarecare bătaie de cap - încercati să efectuati următoarea scădere: dintr-un număr care are suma cifrelor sale 45, scădeti un alt număr, compus din aceleasi cifre, care, la rândul său, are suma cifrelor tot 45, astfel încât restul să aibă (ati ghicit probabil!) suma cifrelor tot 45! Cu acest prilej veti observa si o "coincidentă".

Cele două numere cu care se efectuează operatia sunt 987654321 si 123456789. restul este 864197532. "Coincidenta" constă în aceea că fiecare din cele trei numere este alcătuit din cifrele de la 1 la 9, luate o singură dată. 

Ore anapoda

Pe nici unul dintre ceasurile mele nu mă pot bizui! Toate merg anapoda. Fată de ora exactă, pendula, bunăoară, rămâne în urmă cu 2 minute pe oră. Ceasul de voiaj nici el nu-i mai grozav, fată de pendulă o ia înainte cu 2 minute pe oră. Ceasul de masă, si el, fată de ceasul de voiaj, rămâne în urmă cu 2 minute pe oră. În sfârsit ceasul de mână fuge si el, cu 2 minute în comparatie cu desteptătorul.

Astăzi la ora 12 le-am potrivit pe toate când s-a dat la radio ora exactă. Tare sunt curios să văd cât va arăta ceasul de mână diseară , la ora 19!


La prima vedere s-ar părea că rămânerea în urmă a pendulului cu 2 minute pe oră este compensată de faptul că ceasul de voiaj o ia înainte tot cu 2 minute, după cum si rămânerea în urmă a desteptătorului este si ea compensată de avansul ceasului de mână. Într-un cuvânt, la ora 19 ceasul de mână ar trebui să arate ora exactă. Lucrurile nu stau însă asa, si iată de ce:

Într-o oră, pendula marchează doar 58 de minute. După pendulă, în 60 de minute, ceasul de voiaj marchează 62 de minute. Prin urmare, pentru fiecare minut al pendulei ceasul de voiaj marchează 62/60 minute, iar în 58 de minute după pendulă (respectiv o oră exactă) ceasul de voiaj marchează (58 x 62)/60 minute. Mai departe, vedem că în 60 de minute ale ceasului de voiaj desteptătorul marchează 58 de minute. Asadar, pentru fiecare minut al ceasului de voiaj desteptătorul va marca 58/60 minute, iar pentru cele (58 x 62)/60 ale ceasului de voiaj desteptătorul marchează (58 x 58 x 62)/(60 x 60) minute. În mod asemănător se rationează si în cazul ceasului de mână; într-o oră exactă el va marca (62 x 58 x 58 x 62)/(60 x 60 x 60). Tinând seama că între orele 12 si 19 este un interval de 7 ore, ceasul de mână va indica la ora 19, ora 18 si 59 de minute.

O escrocherie... fără păgubasi

În urmă cu câteva decenii, piata antichitătilor din Londra a fost puternic zguduită de una din cele mai mari escrocherii ale timpului, al cărei obiect a fost o celebră statuetă orientală, din aur masiv, de mare valoare, aflată în posesia unuia dintre cei mai cunoscuti negustori din metropolă.

Într-o zi acesta primeste un telefon de la directia hotelului Astoria, prin care este invitat să viziteze în interes de afaceri un magnat american, aflat în trecere prin Anglia. Negustorul de antichităti se conformează, soseste în luxosul apartament al magnatului, unde este primit de secretarul acestuia care îi comunică dorinta patronului său de a achizitiona pretioasa statuetă. I se spune că pretul nu contează. Tentat de afacere, anticarul se arată dispus să cedeze vechea operă de artă pentru suma de 100000 de lire. Omul, însotit de o pază puternică, aduce statueta, este introdus la bogatul american, care - când află pretul acceptat de secretar - se arată surprins de mărimea sumei si ezită să cumpere statueta. Totusi până la urmă, coplesit de frumusetea acesteia, semnează cecul, spre bucuria negustorului de antichităti, care la afacere câstigase nu mai putin de 25 la sută.

Considerând că are o zi norocoasă, anticarul se grăbeste să-si investească cecul în câteva tablouri de valoare. La această nouă afacere negustorul de tablouri câstigă si el 25 la sută. La rândul său, negustorul de tablouri cumpără câteva bijuterii pretioase, iar bijutierul realizează si el un beneficiu de 25 la sută. În sfârsit, din mână în mână, cecul ajunge la cel de-al zecelea negustor. Toti negustorii prin mâna cărora a trecut cecul au obtinut câte un câstig de 25 la sută.

Toată lumea era foarte multumită de câstigul realizat. Iată însă că ultimul negustor descoperă că cecul este fals! Magnatul american, în realitate un escroc de mare clasă, îsi luase de mult tălpăsita. Al zecelea negustor, cel care rămăsese cu cecul fără nici o valoare, l-a dat în judecată pe cel de-al nouălea negustor: acesta din urmă l-a actionat în judecată pe a optulea si asa mai departe, primul fiind dat în judecată de cel de-al doilea. Dar primul pe cine să mai dea în judecată?

Si iată, după zile si nopti de frământare, acestuia îi vine o idee. O împărtăseste celorlalti nouă negustori, care, atât respectului ce-i purtau, cât mai ales pentru că prin solutia găsită nimeni nu păgubea, ci dimpotrivă, toti rămâneau în câstig, acceptară solutia în unanimitate. Stiti cum a fost rezolvată problema?

Problema cecului fals a fost rezolvată în felul următor:

Primii nouă negustori au dat câte 10000 de lire, celui de al zecelea, care rămăsese cu cecul neacoperit. Deoarece fiecare dintre cei zece negustori obtinuse un câstig de 25 la sută, respectiv de 25000 de lire, din care a restituit doar 10000 de lire, a mai rămas cu un câstig de 15000 lire. Si ultimul negustor a rămas cu acelasi câstig, întrucât el a obtinut 90000 de lire pentru obiecte care îl costaseră numai 75000 de lire.

În raftul bibliotecii

Pe unul din rafturile bibliotecii, asezate corect, în ordine, se află trei volume ale unei opere literare. Fiecare volum are 200 de file. Câte file se găsesc între prima filă a volumului I si ultima filă a volumului III?
Între prima filă a volumului I si ultima filă a volumului III se găsesc 200 de file, adică cuprinsul volumului II. Orânduind trei cărti, vă veti convinge că asa stau lucrurile

Întrebare cu tâlc

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti. Plecase Făt-Frumos la drum lung să găsească izvorul apei vii. Tot mergând si iarăsi mergând, fără odihnă, ajunse la o fântână lângă care stătea un mosneag însetat. Coborî inimosul în fântână, îi dădu mosneagului să bea, iar drept răsplată acesta îi arătă încotro să se îndrepte pentru a ajunge unde voia. Si îl mai povătui mosneagul pe fecior să aibă mare grijă atunci când va trece prin Pădurea fermecată, întrucât acolo va fi în mare primejdie să se rătăcească.

- Întreba-voi pe unul ori pe altul, om sau lighioană - răspunse degrabă Făt-Frumos.
- Degeaba vei întreba - i-o tăiase mosneagul. În acea pădure sunt două feluri de vietăti. Unele îti vor arăta calea cea bună, iar altele, slujitoarele zmeului, vor încerca să te rătăcească, răspunzându-ti tocmai pe dos la întrebarea pusă. Or, n-ai de unde sti care-s fiinte bune si care-s rele.

Făt-Frumos multumi mosului si porni mai departe la drum până ce ajunse în Pădurea fermecată.

- Încotro este drumul spre izvorul apei vii? - întrebă Făt-Frumos pe prima fiintă întâlnită.
- Iată, într-acolo! - îi răspunse aceasta.

Dar Făt-Frumos nu stia pe unde s-o apuce. Dacă-i fiintă bună, atunci mi-a arătat drumul adevărat - socoti el. Dar dacă-i dintre cele rele, atunci mi-a răspuns tocmai pe dos. Asa că s-a asezat pe o buturugă să chibzuiască.

N-a zăbovit prea mult însă, pentru că pe dată i-a venit în minte ce anume întrebare să pună următorului întâlnit, astfel încât - fie că aceasta spune adevărul fie că-l întoarce pe dos - să fie totusi drumul cel bun. Care este întrebare cu tâlc? [ Răspuns ]

Făt-Frumos a pus primului întâlnit următoarea întrebare: "Dacă ti-as cere să-mi arăti drumul spre apa vie, încotro m-ai îndrepta?"

În cazul când cel întrebat spune adevărul, el arată, firesc, drumul cel bun. Dar să vedem ce se întâmplă dacă fiinta întâlnită este din acela care dau răspunsul tocmai pe dos.

Dacă Făt-Frumos ar întreba simplu: "Care este drumul spre apa vie?" - acesta l-ar îndruma gresit. În cazul când spre apa vie drumul ar porni-o, bunăoară, spre dreapta, fiinta i-ar spune, dimpotrivă, că trebuie să-o ia la stânga. Însă Făt-Frumos nu întreabă asa, ci spune "Dacă ti-as cere să-mi arati drumul spre apa vie, încotro m-ai îndruma?" La această întrebare fiinta care răspunde tocmai pe dos nu poate indica drumul spre stânga, deoarece ar însemna să recunoască că l-ar fi trimis spre stânga în cazul întrebării simple "Care-i drumul spre apa vie?" Iar această recunoastere ar însemna un adevăr. Deci ea va răstălmăci acest adevăr si va spune "spre dreapta", adică tocmai drumul bun!

Pungile cu galbeni

De mult, un bătrân, simtind că i se apropie obstescul sfârsit, si-a chemat feciorii si le-a spus:

- Dragii mei, toată averea mea este de 300 galbeni, pe care n-am să vi-i împart în mod egal; am să dau mai mult celui mai istet dintre voi. Stiti - a continuat el - că toată viata m-am ocupat de cumpăratul si de vândutul cailor, dar niciodată n-am tinut mai mult de 300 galbeni; ce am câstigat în plus, am folosit pentru cresterea voastră. Din totdeauna eu am avut pentru plata cailor nouă pungi, în care galbenii erau împărtiti în asa fel încât - fără să deschid nici o pungă - am putut plăti orice sumă de la 1 la 300 de galbeni!

Stiti câti galbeni sunt în fiecare pungă?

Pentru ca nici o pungă să nu trebuiască a fi deschisă la orice plată între 1 si 300 de galbeni, acestia trebuie repartizati în felul următor: 1, 2, 4, 8, 16, 32, 128, 45.

Etichetele încurcate

Se spune că, pe vremuri, un calif, voind să-si mărite fiica, a invitat la curtea sa câtiva printi voinici si ageri la minte, pentru ca dintre ei să-si aleagă drept ginere pe cel mai bun. După ce i-a supus la o seamă de încercări, a adus în fata tinerilor trei cutii si le-a spus că una contine două safire, alta două rubine, iar ultima un safir si un rubin. Cutiile aveau etichetele care indicau: prima, două safire, a doua un safir si un rubin, iar a treia, două rubine. Iar califul, după ce i-a avertizat pe tinerii candidati că etichetele sunt lipite gresit si că nici una nu corespunde continutului cutiei respective, le-a cerut să spună câte pietre pretioase au nevoie să scoată pentru a arăta cu exactitate ce contine fiecare cutie. Unul dintre printi a răspuns că are nevoie să scoată doar o singură nestemată si poate spune ce contin toate cutiile. Spre marea uimire a celorlalti, el a reusit. Cum a procedat? [ Răspuns ]

Tânărul a scos o piatră pretioasă din cutia cu eticheta "safir si rubin". Dacă a scos un safir , atunci cutia continea două safire (nu putea contine un safir si un rubin, fiindcă - s-a precizat - eticheta nu indica adevăratul continut al cutiei). Deci, dacă această cutie continea cele două safire, cea cu eticheta "două rubine" ar fi continut un safir si un rubin, iar cea cu eticheta "două safire" urma să contină două rubine. Dacă ar fi extras un rubin determinarea continutului cutiilor s-ar fi făcut potrivit aceluiasi rationament.

Drumul pădurarului

Unui pădurar i s-a oprit odată ceasul desteptător fiindcă uitase să-l întoarcă la timp. Pădurarul l-a potrivit cu aproximatie si lăsându-l acasă a pornit spre un sat apropiat unde avea treabă. A apucat-o pe potecă înspre sat, pe un drum drept, care nu urca si nici nu cobora. Pădurarul făcuse drumul acesta de nenumărate ori cu pasul lui domol, obisnuit, care-i asigura acelasi timp pentru parcurgerea distantei, atât la ducere cât si la întoarcere. Totusi, pădurarul nu socotise niciodată de cât timp avea nevoie pentru a parcurge acest drum.

In sfârsit, când a ajuns la săteanul cu care avea treabă, ceasul acestuia arăta ora 10. A stat pădurarul aici până aproape de ora prânzului, după care, aruncând o privire la ceasul gazdei a pornit spre casă unde ... si-a potrivit cu precizie desteptătorul! Bănuiti cum a reusit să facă acest lucru, amintindu-vă că pădurarul nu cunostea durata drumului? [ Răspuns ]

La plecare, după cum am văzut, pădurarul a întors ceasul potrivindu-l la o oră oarecare. Ajuns la sătean a privit ceasul, a aflat cât este ora, lucru pe care l-a făcut si la plecare. Deci el a stiut cât timp a zăbovit în sat. Sosit acasă s-a uitat la ceasul său si a făcut socoteala cât timp a lipsit de-acasă. Din acest timp l-a scăzut pe cel cât a zăbovit în sat si a aflat astfel durata drumului. Întrucât distanta dintre sat si casa lui o parcurgea atât la dus cât si la întoarcere în acelasi timp, a împărtit durata totală a drumului la 2, aflând astfel durata unui drum. Acum, nu i-a mai rămas decât să adauge acest timp la ora arătată de ceas la plecarea sa din sat. Suma aflată era ora exactă, la care si-a potrivit apoi ceasul. [ Problema ]