nu mai vreau noaptea
durerea sa-mi ascunda..
in patul meu de jar
numele -ti tot strig..
si ma trezesc in zori
cu perna inca uda
de lacrimi ce-au sapat
santuri pe obraz...
 |
Friday 18 May 2012
Wednesday 16 May 2012
Roua de lacrimi
Bulgarasi de luna
In taina aduna
Suspin si durere
Gol si tacere…
Vise ratacite
Si nezamislite
Sloi de gheata lina
Nori in zi senina..
Suflet tulburat
Fara-a fi pacat
Ucis si aruncat
Ca un mar stricat
Strigat in gradina
Izvor cu apa lina
Lacrima mea
Muritoare stea
Pas de umbra mut
Seara-n asternut
Inca te asteapta
Si in dor te poarta..
Si-asa moare-ncet
Visul prin desert
Gheata netopita
Lume incalcita…
Richard cel bogat
Richard îi era numele, însă cu totii îl
cunosteau sub numele de "Rico", adică cel bogat. Chestiunea e că Rico
crestea într-o familie de oameni săraci si, de multe ori flămînzea că
mai toti cei din satul lui. Şi, totusi, era bogat. În ce? Pai în cîteva
chestiuni. În primul rînd era mereu vesel şi spunea că viaţa este
frumoasă. Nu era băiat, bărbat, sau femeie în acel sat să nu-l iubeasca.
În special era iubit de fetele satului, însă Rico era ruşinos şi încă
roşea sub privirile lor mai mult decît binevoitoare. Băiatul, un tînar
de vreo 16 ani pe atunci, venea mereu în ajutorul celor în nevoie, ba cu
o vorbă bună, ba chiar ajutînd vreo vădană să sparga lemnele, sau vreun
batrîn care nu se putea îngriji singur. Rico era de înalţime potrivita –
cronicile acelor vremuri nu detaileaza chestiunea şi nici prea
muşchiulos nu era, însă avea o graţie înnascuta în miscări şi părea că
în tot şi toate gindeste cîtiva pasi mai înainte. Cioplitul în lemn şi
piatra era plăcerea lui şi ştia instinctiv care sunt materialele
potrivite pentru statuietele care îi umpleau curtea. Pentru fiecare din
ele pregatea multe schiţe desenate tri-dimensional asa cum îl învăţase
profesorul de desen din liceul orasului aflat la cam opt kilometri de
sat. Rico era elev bun la mai toate materiile şi profesorii de acolo îi
prevesteau un viitor stralucit. Chestiunea era că taică-su era lipsit de
mijloacele financiare necesare continuării învăţăturii la Universitatea
capitalei acelei tări, însă Rico spunea că nu aduce anul, ceea ce aduce
ceasul potrivit.
Şi tot trecea timpul, căci ce altceva are timpul să facă şi Rico se bucura de viaţa simpla şi plăcută alături de părinţi, trei surori mai tinere decit el şi oamenii acelui sat aflat in creierii munţilor.
Intr-o buna zi satenii au vazut o limuzina neagră şi frumoasă pe singura uliţa a satului. Maşina a oprit lingă Primarie şi soferul, un tip inzorzonat cu o uniforma cu epoleţi că a unui general, s-a repezit să deschidă portiera din spate. Din maşina a coborit o doamnă tinară şi frumoasă cum niciun sătean nu vazuse vreodata. Naltuţa şi subţirica era, pantofiori cu toc, rochie cu volanase filigranate, palarioara alba cu tot felul de funduliţe maiastru aranjate, dar mai mult decit toate, avea doamna aceea o privire care părea că inţelege şi stie totul.
Şi tot trecea timpul, căci ce altceva are timpul să facă şi Rico se bucura de viaţa simpla şi plăcută alături de părinţi, trei surori mai tinere decit el şi oamenii acelui sat aflat in creierii munţilor.
Intr-o buna zi satenii au vazut o limuzina neagră şi frumoasă pe singura uliţa a satului. Maşina a oprit lingă Primarie şi soferul, un tip inzorzonat cu o uniforma cu epoleţi că a unui general, s-a repezit să deschidă portiera din spate. Din maşina a coborit o doamnă tinară şi frumoasă cum niciun sătean nu vazuse vreodata. Naltuţa şi subţirica era, pantofiori cu toc, rochie cu volanase filigranate, palarioara alba cu tot felul de funduliţe maiastru aranjate, dar mai mult decit toate, avea doamna aceea o privire care părea că inţelege şi stie totul.
Rico
o vazu si el .Mut de uimire o privi de departe admirandu-i trasaturile
fine care abia se ghiceau de sub rochie.Nu intelegea nici de unde vine
si nici ce cauta acolo, intr-o lume diferita de a ei ,asa o doamna
.Femeile satului susuteau intre ele intr-un murmur surd.Rico nu auzea.
Gangurile lui alergau nebune si amestecate , ca manate de o vraja.
Asa cum aparuse , la fel a si disparut limuzina eleganta ,dansand prin norul de praf al drumului de munte.Rico ramase la fel de nemiscat cu privirea pierduta la norul de praf.
Cu pas sovaielnic se indrepta spre casa .Puse mana pe dalta si se apuca de lucru .Cioplea cu o inversunare aproape nebuna ,contururi si forme armonioase .Le rotunjea redandu-le fragezimea nimfelor .Fiecare amanunt prinse viata in mainile lui .Trecura asa ore dupa ore , in care nu auzi si nu vazu nimic.Nici surorile care-l chemau insistent la masa, nici pe tatal care se uita la el neintelegandu-i zelul .Sarmanul om crezu ca femeia straina ii fermecase baiatul .Ii luase graiul si-l innebunise de tot.
Dupa cateva zile in care nimeni nu intelegea ce se intampla , Rico fu gasit cazut la pamant cu dalta in mana sangeranda .Hilda trecuse sa-l priveasca furis , cum facea de fiece data , ca sa nu fie vazuta .Hilda era de o frumusete aparte ,chiar daca hainele ei saracacioase nu-i puneau in valoare asta , fata avea un trup mladios si un suflet mare .Il urmarea pe Rico de departe fara a-l deranja cu prezenta .Timida si bine-crescuta, rosea ori de cate ori intamplator privirea lui o intalnea .Dar atunci, vazandu-l asa , trantit la pamant, fata se cutremura.Tipa fara sa vrea si se repezi la el .Il zgaltai cat putu de tare .Baiatul isi reveni in simtiri .
Ceva insa se intamplase .Privirea lui era moarta.Zambetul parea inghetat pe fata lui .O privi pierdut, nelumesc…
Statuia se inaltase frumoasa si impunatoare ;un chip atat de real , ca aveai impresia ca va incepe sa se miste in orice moment .
Povestea statuii ce sta sa se miste, zbura din gura in gura pana departe .Oameni din zari indepartate veneau s-o admire si sa intrebe daca o pot cumpara .Baiatul raspundea sec..”nu”.
Incet ,incet satul prinse viata .Multimea celor veniti sa calce pragul lui Rico cumparau multe statui si alte lucrusoare cioplite de Rico si de sateni.
Nici o famile nu mai insera fara cina pe masa .Toti erau veseli si multumiti…doar Rico era un om mort in lumea vie.Tatal lui se hotari sa-l trimita la scoala, poate aerul de oras ii va face bine..Anii trecura.Rico era la fel de inteligent si talentat , desi din mainile lui nu mai iesi o statuie la fel de vie ca cea care ii sangerase mana ,iar privirea lui ramasese la fel de moarta.
Lumea se obisnuise cu el asa .Il salutau pe ulita, chiar daca stiau ca nu le va raspunde .Singura Hilda suferea in tacere strigandu-i numele in perna si tanjind dupa zambetul lui Rico .
Si, cand nimeni nu credea sa se mai intample ceva, iata ca de undeva de niciunde reaparu limuzina eleganta, inotand din nou in praf , oprindu-se in poarta lui Rico .Femeia frumoasa si eleganta cobori cu pas usor si se indrepta spe atelierul lui Rico.
“Vreau si eu sa vad statuia”, spuse ea in treacat celor care se adunasera cu mic cu mare sa o vada .Lumea lasa sa se croiasca drum prin mijlocul ei.Eleganta doamna , ajunse in fata statuii si ramase muta de uimire .Statuia, statuia era chiar ea.Se lasa liniste .Parea ca timpul a stat in loc si vrea sa ofere lumii un rid in minus.
Atunci din multime se desprinse Hilda .Ochii ei negri aruncau scantei.Se apropie de doamna cu pas fin si ii striga “cine esti de ai reusit sa-l omori?Cine????”
O prinse de umeri si o scutura cu putere “Raspunde-mi de ce l-ai omorat?De ce?????”
Lumea era la fel de muta ca si doamna eleganta .Nimeni nu intelegea nimic .Hilda puse mana pe un ciocan si lovi fata statuii.Multimea se trase indarat.Hilda continua sa loveasca statuia ca o nebuna , strigand “de ce l-ai omorat? De ce????”.
Statuia isi pierdu stralucirea sub loviturile fetei.Trantita in praf se desfacu bucati .Atunci Rico incepu sa rada ;un ras bolnavicios ce incinse pe toata lumea .Si rasul multimii parea al lui Rico.Toti anii in care nu mai rasese se regaseau in rasul lor .
Limuzina se facu nevazuta cu doamna eleganta in ea, in acelasi nor de praf.De data asta ochii lui Rico nu au mai urmarit-o
Se intoarse spre Hilda si o imbratisa “stii cat de mult te iubesc?” o intreba .Fata ii raspunse “bine-ai revenit printer cei vii .”
Asa cum aparuse , la fel a si disparut limuzina eleganta ,dansand prin norul de praf al drumului de munte.Rico ramase la fel de nemiscat cu privirea pierduta la norul de praf.
Cu pas sovaielnic se indrepta spre casa .Puse mana pe dalta si se apuca de lucru .Cioplea cu o inversunare aproape nebuna ,contururi si forme armonioase .Le rotunjea redandu-le fragezimea nimfelor .Fiecare amanunt prinse viata in mainile lui .Trecura asa ore dupa ore , in care nu auzi si nu vazu nimic.Nici surorile care-l chemau insistent la masa, nici pe tatal care se uita la el neintelegandu-i zelul .Sarmanul om crezu ca femeia straina ii fermecase baiatul .Ii luase graiul si-l innebunise de tot.
Dupa cateva zile in care nimeni nu intelegea ce se intampla , Rico fu gasit cazut la pamant cu dalta in mana sangeranda .Hilda trecuse sa-l priveasca furis , cum facea de fiece data , ca sa nu fie vazuta .Hilda era de o frumusete aparte ,chiar daca hainele ei saracacioase nu-i puneau in valoare asta , fata avea un trup mladios si un suflet mare .Il urmarea pe Rico de departe fara a-l deranja cu prezenta .Timida si bine-crescuta, rosea ori de cate ori intamplator privirea lui o intalnea .Dar atunci, vazandu-l asa , trantit la pamant, fata se cutremura.Tipa fara sa vrea si se repezi la el .Il zgaltai cat putu de tare .Baiatul isi reveni in simtiri .
Ceva insa se intamplase .Privirea lui era moarta.Zambetul parea inghetat pe fata lui .O privi pierdut, nelumesc…
Statuia se inaltase frumoasa si impunatoare ;un chip atat de real , ca aveai impresia ca va incepe sa se miste in orice moment .
Povestea statuii ce sta sa se miste, zbura din gura in gura pana departe .Oameni din zari indepartate veneau s-o admire si sa intrebe daca o pot cumpara .Baiatul raspundea sec..”nu”.
Incet ,incet satul prinse viata .Multimea celor veniti sa calce pragul lui Rico cumparau multe statui si alte lucrusoare cioplite de Rico si de sateni.
Nici o famile nu mai insera fara cina pe masa .Toti erau veseli si multumiti…doar Rico era un om mort in lumea vie.Tatal lui se hotari sa-l trimita la scoala, poate aerul de oras ii va face bine..Anii trecura.Rico era la fel de inteligent si talentat , desi din mainile lui nu mai iesi o statuie la fel de vie ca cea care ii sangerase mana ,iar privirea lui ramasese la fel de moarta.
Lumea se obisnuise cu el asa .Il salutau pe ulita, chiar daca stiau ca nu le va raspunde .Singura Hilda suferea in tacere strigandu-i numele in perna si tanjind dupa zambetul lui Rico .
Si, cand nimeni nu credea sa se mai intample ceva, iata ca de undeva de niciunde reaparu limuzina eleganta, inotand din nou in praf , oprindu-se in poarta lui Rico .Femeia frumoasa si eleganta cobori cu pas usor si se indrepta spe atelierul lui Rico.
“Vreau si eu sa vad statuia”, spuse ea in treacat celor care se adunasera cu mic cu mare sa o vada .Lumea lasa sa se croiasca drum prin mijlocul ei.Eleganta doamna , ajunse in fata statuii si ramase muta de uimire .Statuia, statuia era chiar ea.Se lasa liniste .Parea ca timpul a stat in loc si vrea sa ofere lumii un rid in minus.
Atunci din multime se desprinse Hilda .Ochii ei negri aruncau scantei.Se apropie de doamna cu pas fin si ii striga “cine esti de ai reusit sa-l omori?Cine????”
O prinse de umeri si o scutura cu putere “Raspunde-mi de ce l-ai omorat?De ce?????”
Lumea era la fel de muta ca si doamna eleganta .Nimeni nu intelegea nimic .Hilda puse mana pe un ciocan si lovi fata statuii.Multimea se trase indarat.Hilda continua sa loveasca statuia ca o nebuna , strigand “de ce l-ai omorat? De ce????”.
Statuia isi pierdu stralucirea sub loviturile fetei.Trantita in praf se desfacu bucati .Atunci Rico incepu sa rada ;un ras bolnavicios ce incinse pe toata lumea .Si rasul multimii parea al lui Rico.Toti anii in care nu mai rasese se regaseau in rasul lor .
Limuzina se facu nevazuta cu doamna eleganta in ea, in acelasi nor de praf.De data asta ochii lui Rico nu au mai urmarit-o
Se intoarse spre Hilda si o imbratisa “stii cat de mult te iubesc?” o intreba .Fata ii raspunse “bine-ai revenit printer cei vii .”
povestea povestii...
ISLAMIC HOST..a lansat provocarea continuarii unei povestiri..eu mi-am asumat riscul :)
La moartea mea..
Nu vreau la moartea mea
Nici plans si nici suspin
Strain am fost in lume
Si vreau sa mor ,strain..
Cum ochii i-am inchis
Nici de-am privit pamantul
Sau cerul necuprins…
Nu vreau sa-mi fie dorul
Rejudecat in pripa
Nici dragostea ,fiorul..
Ce-ar sti ei la o adica?
Subscribe to:
Posts (Atom)