dor de toamna

mi-e dor de padurile toamnei

cu fila ruginita si soapta de amurg,

cu norii grei cerniti pin sita

din amintiri le chem , timpului le smulg…

mi-e dor de cerul otelit

cu soare palid in apus

clipe vis ce le-am trait

le strig ..fara un raspuns.

mi-e dor sa simt noroi sub talpi

copil fiind ,papucii aruncam

miros de toamna plamadind

fumul din  soba si gutuia de la geam…

Zambetul unui clown

Caravana se puse in miscare.In urma ei , norii de praf acopereau privelistea pe multi metri . In unele sate caravana facea popas, iar circul isi instala acolo o vreme corturile si vagoanele de dormit. Animatia era mare ..oameni si animale ,animale si oameni…trambuline, trapeze,tobe si alte accesorii intregeau arsenalul circului.

In spatele vagonului  Lolyta se-ntindea lenesa .Se uita pe geam in zare .Noul oras parea impunator ,atat cat se putea zari in zori.

Lolyta…

Fata asta era cea mai vesela fiinta posibila .Cand cineva era trist ,nu-i ramanea decat s-o intalneasca .Era doar un zambet si-o zbenguiala tot timpul .Rasul ei se auzea de departe si strapungea de obicei si peretii vagoanelor .Tot circul o iubea .Era raza lor de soare si motivul  de a zambi necontenit .

Lolyta era clownul circului .Ochii negri radeau impreuna  cu intregul chip .Sala mereu o astepta cu placere si copii…da, mai ales copii .

Sari din pat si inspira adanc aerul diminetii .Era frumos afara si mirosea a tei proaspat plouat .Isi trase iute o bluza subtire pe ea si o lua de-a lungul paraiasului , pe malul caruia poposise caravana. Linistea diminetii era sfidata doar de multimea pasarilor ce-si dregeau glasul inspirand acelasi aer parfumat ca si Lolyta .

Pe malul paraului , teii isi scuturasera floarea sub picaturile inca vii de ploaie .Fata isi scoase incaltarile si isi continua astfel plimbarea .Lasa aerul sa o patrunda si florile sa-i gadile talpile .Era in culmea fericirii .

“Ce oras fericit” isi spuse in minte .

Ziua trecu pe nesimtite .Seara veni  , si odata cu ea ,cortina se ridica .Lolyta intregi ca de obicei atmosfera .Un grup de copii ii aruncara flori .Fata cobori din scena si-i imbratisa pe rand .

In spatele copiilor , cateva randuri de scaune mai sus , descoperi insa un barbat cu o fata atat de trista ca fata se cutremura .Se intoarse pe scena cu un gol in stomac  , dar isi continua numarul cu aceeasi devotiune .Sala era in delir .Doar barbatul trist , era tot trist .

Seara lua sfarsit , cortina cazu ,dar chipul barbatului ramase staruitor in mintea fetei .Somnul o prinse spre dimineata ,fara sa stie de ce si doar pe vreo jumatate de ora .

Se ridica din pat si o lua din nou de-a lungul paraului .Aerul parea sa-I redea starea de bine .Se apropie de cateva barci ancorate nu departe de tarm . In urma-i auzi pasi .Se intoarse brusc si..uimire .Il avea in fata chiar pe cel cu chipul trist de la circ .Nici acum nu era mai vesel .

Se asezara tacuti pe malul apei ca si cum ar fi stabilit asta dinainte .Dupa cateva minute de tacere apasatoare , tanarul ii povesti Lolytei franturi de durere din viata lui .Fata il asculta muta .Atata suferinta se simtea in vocea lui .Apoi glumi si rase chiar ,dar…exista in vocea lui acel “dar “ cu acea durere care se simte dincolo de vorbe si dincolo de zambet .

Intalnirile cu tanarul necunoscut devenisera o obisnuinta pentru Lolyta .El venea la circ si apoi iar o astepta in locul cu barcutele ancorate .

Mai erau cateva zile si circul se pregatea sa plece .Intr-o seara fata ii vazu locul liber .Il cauta cu privirea prin sala , dar nimic .

“Poate ca a avut treaba “ se gandi ea .”Sigur va veni pe malul paraului “.

Isi termina numarul  si alerga la vagon , apoi la locul de intalnire .Ramase acolo multa vreme , insa nici un semn .O podidira lacrimile .Ce s-a intamplat de n-a venit ?

Zilele trecura in aceeasi asteptare disperata .Mai erau doar trei zile pana cand ar fi trebuit sa plece .Seara el isi facu din nou aparitia in sala .Fata nu mai stia pe ce lume traieste de-atata fericire .Spera sa-l poata vedea din nou ,macar sa-si ia ramas-bun.

Si nu doar asta , dar era ziua lui si fata ii pregatise un tort mic si un cadou .Il astepta din nou ,dar degeaba .Noaptea trecu mai greu ca niciodata .Patul o tortura pana in zori .Pe jar poate ar fi dormit mai bine .Planse infundat intreaga noapte si-si inabusi sughitul in perna .Cearsaful era ud de-atata plans .

Caravana incepuse devreme a-si strange randurile .Era timpul..

Infipta in scaun , Lolyta privea zarea nesfarsita .Isi puse ochelarii de soare pentru a-si ascunde ochii rosii de plans si nesomn .De ce el nu venise ?De ce nu-si luase ramas-bun ?De ce nu putuse nici macar sa-I zica “la multi ani ?” deja nu mai conta .Simtea ca s-a sfarsit si zambetul ei murise .

Matei se apropie de ea .

“Unde-I zambetul meu , Loly ?”

“A murit !” raspunse ea incet .

“Ce ai Lolyta ?Ce-I cu tine ?”

“Nimic..ma simt doar ca un clown mort .”

Matei intelese .

“Draga mea , ti-am zis de-atatea ori ..esti un simplu trecator , nu-ti darui inima celor care raman .Ei nu pot merge cu tine , tu ai ales deja drumul  si drumul asta nu-ti da voie sa faci altfel .-Asculta la fratele tau mai mare , caci stie ce spune .”
"Si daca venea ?Ce-ar fi schimbat ?Ar fi durut mai tare , crede-ma."
"-Matei , as fi luat cu mine un vis daca ar fi venit .Un vis pe care l-as fi inchis in mine si l-as fi cautat de fiecare data cand mi-ar fi fost greu .Asa nu-mi ramane sa iau decat durerea naruirii ".

El avea dreptate , dar ce sa faca ea ?Strainul cu chipul trist nu avea cum sa afle niciodata nimic :nici ca zambetul ei a ramas cu el , nici ca doar masca ii acoperea lacrimile .

Ochii fetei nu mai radeau  impreuna cu chipul ei..

“Ma simt ca un clown mort  …daca mortii mai pot simti ..”

Unde mergi ai ??La Florica !! (partea 1 )

M-am hotarat intr-o vacanța de iarnă să merg ,nici mai mult , nici mai putin decât la..Florica .Nu vă treacă prin minte că Florica din povestirea mea ar fi vreo vacă , căci nu este .

Așa ca ..zis și facut .Bagajele gata și...sus în tren .Pe peronul gării Nicolina din Iași , inghesuiala mare .Toți  studenții moldoveni așteptau trenul de Chișânău .V-ați dat seama despre ce Florică vorbesc ?Una aflată la vreo 60 de km de Chisânău ,un sat din raionul Căinari .

Deja venită mai dinspre Țara Romanească ,eram in altă lume auzind doar grai moldovinesc .Așa că , după călătoria în trenul de dormit și ceva peripeții ,ne-am trezit lasați undeva pe un camp ,de autobuzul Chisinău –Florica ,care s-a decis brusc să nu meargă pană în sat .

Nu ne chiar ardea de mers pe jos , după atâtea ore de călatorie și pe un frig...de-ți taia fața si mai multe nu , dar ..soarta drumețului .

Noaptea eu și Ksioușa am dormit buștean .La prima oră insă a dimineții ,o bătaie puternică in ușa .Mă trezesc buimacă, aproape fară să realizez unde sunt , caut ușa cu pricina ,o deschid și ma uitam năuca la cel care sta și mai nauc în fața mea

-Bună dimineața !ii zic în treacăt ...pe cine cauți ?

-Da shi ,tu ești românca ?veni răspunsul .

Deja somnul îmi sari fara să-l rog .

-Deci..pe cine ziceai...pe cine  căutai ?

-Pi Ksioușa..Eu mi-s Vitalie .

Așa l-am cunoscut pe Vitalie .Un tip inalt și deșirat ,urâțel de mama focului ,dar cu o inima mare ,cum aveam să constat pe parcus .

Sătucul era liniștit ,situat nu departe de un lac ,înconjurat de vii si livezi ,date in proprietatea oamenilor dupa ce n-a mai fost Kolhozul .

-Da shi fashi ai ?Dormi și-acuma ,când soarele-i la amiezi ?Îi strigă el Ksiușăi spre ușa dormitorului rămasă întredeschisă .

-Heheiiii,Vitalikkk, shto ti delaeshi ?(ce faci ?)întreba Ksioușa făcându-și apariția așa ciufulită cum o prinse vremea .

-Haidiț la mine sâ va pun cafea  , zise Vitalik

-Bine , da` de unde ai știut că am venit ?

-Iaca mi-o zâs Aleșka lui ge` Leoșa .

-Aha , l-am văzut în avtobus ,numa la noi s-a uitat .

Am traversat satul spre celalt capăt , unde era casa lui badea Andrei si tanti Marusea , părinții lui Vitalik .Curtea mare , incăpătoare ,ne aștepta deja cu poarta larg deschisă .Peste tot doar fețe zâmbitoare și calme .Vorbeau așa de rar , că mie mi se părea că eu vorbesc extrem de repede .

-Da bine-ați vinit!! Ne întâmpină mama lui Vitalik .

Ne-a pupat ,îmbrățișat ,de parcă eram copii ei ,nu alta .

-Viniț la mama sî mâncați ceva .

N-am avut nici o șansă să-i explicăm că era prea dimineața pentru mâncare .Tanti Marusea ne-a umplut masa și gata .

-Vrei niște pepeni murați ?imi zice .

Eu , ca să fiu politicoasă, dau afirmativ din cap ..și ma trezesc cu o ditamai farfuria cu...castraveți .

Zic..-da ăștia sunt castraveți ...

-Ei , la noi ăstia se cheamă pepini..

-Răsărită cine vrea ?Intreba Vitalik , răsărit și el in pragul ușii .

Mă uitai spre Ksiușa ..

-De semințe de floarea soarelui vorbește ,îmi explică ea repede .

-Vitalik , da` Andrei unde-i ?

Vitalik începu să râdă .

-Da un` sî hie ? Iaca dorme .Îi tare obosît .Asara furăm la discotecă în satul vecin ș-o baut o lecuț cam mult .Eu nu știam câ dânsu , s-a luat șî la batai pe-acolo .Vine cela a lu badea Ghorghe șî zîce .

"-Bă Vitalie , fractu„ ia bataie afară ."

Mă duc afară , da ci sî văz ?Întuneric nevoie mare șî-n lumina ce bătea din discotecă văz o gramadî di oameni , gramadî .Nu putei aleji care mâna sau chicior a cui îi .Mă duc acolo , încep a scotoci după dânsul.Îl găsăsc ,îl pun în chicioare ..da n-apuc să-ntorc capu că ma trezesc și eu cu una în falcă și nu-l mai vad pe Andrei ,da nici pi mini .Noroc că erau toți beți.Îi dau iar la o parte , îl găsesc șî pe Andrușa și hai acasă .

Mandrie de mama

Nu demult ne mutasem pe o strada noua : vecini noi , peisaj nou dar imbietor .Asa aveam s-o cunosc pe kiria`Gramati .Imbatranita inainte de vreme ,fiecare rid arata ca nu a dus o viata in puf de gasca, ba din contra .

Kira`Gramati avea in jur de 65 de ani desi ,daca nu i-ai sti varsta reala i-ai da fara sa stai pe ganduri 75 daca nu mai mult .

In serile de vara mai ales , ne strange cam toata vecinatatea in curtea incapatoare in jurul mesei .O cafea , o gustare ,tot ce are iti pune pe masa cu toata inima .De-a lungul acestor seri am aflat si povestea ei , una din acele povesti de viata vechi , daca 50/70 de ani in urma poate fi numit vechi .

Dansa provenea dintr-o familie saraca ,orfana de tata ,care numara inca 5 frati , 3baieti si 2 fete .A cunoscut munca inca de la 7 ani ,caci mancarea trebuia castigata .Mama ei ,incropea asa cum dadea cerul , masa saracacioasa pentru gurile ce le-avea de hranit .

Casatorita fiind de tanara , kira`Gramati avea sa munceasca la fel de mult mai departe ..

-Eh, daca ar putea peretii astia si drumurile astea sa vorbeasca sis a spuna cate lacrimi au vazut de la mine !Era atunci cand m-am maritat viata grea .Imi amintesc ca n-aveam nici de unele .Ne-am facut o camera si nu aveam usa ;abia la sfarsitul verii ne-am pus una , ca eram insarcinata ,si o sobita mica intr-un colt …Copii i-am avut unul dupa altul si n-aveam bani nici sa-mi cumpar o rochie pentru gravide.O vecina si-a facut mila si mi-a croit una .Cu rochia aia am trecut trei sarcini , caci altfel nu aveam cu ce iesi din casa sa merg nici la biserica .

Cand cel mai mic dintre copii a facut un an ,kira`Gramati si-a gasit de munca la un restaurant si apoi la inca unul .”To delfini “ avea munca multa , iar vara nu aveai timp sa respiri .Cu toate astea nu se plangea alesese sa munceasca doua schimburi pentru a reusi sa-si creasca copii .

La sfarsitul saptamanii mereu cerea banii in avans .Copii cresteau si studiile cereau sacrificiu .

-Ce-I cu tine Gramati ?O tachina mereu Panaghis , seful , cand o vedea duminica stand si asteptandu-l .

-Stii mata sefu` , ce sa fac ? pleaca fata maine la facultate ,am nevoie, ce sa fac ?

Da..copii ei au studiat .Toti 3 au studiat si-au ajuns departe .

Kira`Gramati singura stie cat a plans strangand drahma langa drahma pentru a plati ca cei 3 sa aibe ceea ce ea n-a avut .Si a reusit .

Azi e o batranica simpatico ce-si poarta cu demnitate urmele anilor in care n-a stiut ce-nseamna sa dormi mai mult de 4 ore din 24 .Picioarele sunt albastre de venele iesite in afara de la atata stat in picioare , degetele strambate si fata extreme de ridata ,dar mereu zambitoare .

Acum e multumita si mandra .

-Eu am fost un copil orfan .Munceam de dimineata pana seara ca sa avem putina paine pe masa , dar copii mei au ajuns acolo unde a trebuit sa ajunga ,departe de chin si saracie .Baiatul meu e inginer , am o fata director de liceu si o alta medic chirurg in Suedia .

De curand Vanghelio ,d-na medic chirurg a aparut pe coperta unei reviste suedeze , ca cel mai bine-platit medic , cu varsta peste 40 de ani .

Si ceea ce-i mai important de retinut este respectul fata de parinti , in special fata de mama .

-Pot sa mor si maine , spune kira`Gramati ,stiu ca nu am muncit si trait degeaba .

Noi doi

Stii de ce

 intre noi va fi mereu lumina?

Pentru ca nu lasam intunericul

Sa stie

Pe unde sa patrunda…

Ne va da tarcoale

Ca un maine fara noi

Ca un ceas care

Si-a piedut

Puterea secundelor…

Si noi ne vom juca de-a doctorul.

Tu cu sufletul meu

Iar eu..cu inima ta…

Ai grija ca mana

Ce numara fricile

Sa nu ramana incatusata!!!

Si taina ne sopteste numele

De parca ne-ar vindeca

De moarte..

Copilarie

Cu pasi fierbinti in iarba uda

Razand a soare ,cantand a paparuda ..

 nascand povesti,  urechea sa auda ,

unde sa te caut ?ce sa te ascunda?

Cumintenie fara teama de seara-

Imi asterneai intunericu-n brate

Sopteai papadiilor- a mea bratara,

Sa-mi spuna-o poveste despre rate..

Scuturai ploaia plouata-ntre crengi ,

Cu voci de cadane umpleai noptile- ntregi,

Din nou caut aceleasi frumoase poteci ,

Sa te traiesc in palate de regine si regi…

Din ce brate sa te iau in brate,

Copilarie?

simtire

nu mai vreau noaptea
durerea sa-mi ascunda..
in patul meu de jar
numele -ti tot strig..
si ma trezesc in zori
cu perna inca uda
de lacrimi ce-au sapat
santuri pe obraz...

Roua de lacrimi

Bulgarasi de luna
In taina aduna
Suspin si durere
Gol si tacere…

Vise ratacite
Si nezamislite
Sloi de gheata lina
Nori in zi senina..

Suflet tulburat
Fara-a fi pacat
Ucis si aruncat
Ca un mar stricat

Strigat in gradina
Izvor cu apa lina
Lacrima mea
Muritoare stea

Pas de umbra mut
Seara-n asternut
Inca te asteapta
Si in dor te poarta..

Si-asa moare-ncet
Visul prin desert
Gheata netopita
Lume incalcita…

Richard cel bogat

Richard îi era numele, însă cu totii îl cunosteau sub numele de "Rico", adică cel bogat. Chestiunea e că Rico crestea într-o familie de oameni săraci si, de multe ori flămînzea că mai toti cei din satul lui. Şi, totusi, era bogat. În ce? Pai în cîteva chestiuni. În primul rînd era mereu vesel şi spunea că viaţa este frumoasă. Nu era băiat, bărbat, sau femeie în acel sat să nu-l iubeasca. În special era iubit de fetele satului, însă Rico era ruşinos şi încă roşea sub privirile lor mai mult decît binevoitoare. Băiatul, un tînar de vreo 16 ani pe atunci, venea mereu în ajutorul celor în nevoie, ba cu o vorbă bună, ba chiar ajutînd vreo vădană să sparga lemnele, sau vreun batrîn care nu se putea îngriji singur. Rico era de înalţime potrivita – cronicile acelor vremuri nu detaileaza chestiunea şi nici prea muşchiulos nu era, însă avea o graţie înnascuta în miscări şi părea că în tot şi toate gindeste cîtiva pasi mai înainte. Cioplitul în lemn şi piatra era plăcerea lui şi ştia instinctiv care sunt materialele potrivite pentru statuietele care îi umpleau curtea. Pentru fiecare din ele pregatea multe schiţe desenate tri-dimensional asa cum îl învăţase profesorul de desen din liceul orasului aflat la cam opt kilometri de sat. Rico era elev bun la mai toate materiile şi profesorii de acolo îi prevesteau un viitor stralucit. Chestiunea era că taică-su era lipsit de mijloacele financiare necesare continuării învăţăturii la Universitatea capitalei acelei tări, însă Rico spunea că nu aduce anul, ceea ce aduce ceasul potrivit.
Şi tot trecea timpul, căci ce altceva are timpul să facă şi Rico se bucura de viaţa simpla şi plăcută alături de părinţi, trei surori mai tinere decit el şi oamenii acelui sat aflat in creierii munţilor.
Intr-o buna zi satenii au vazut o limuzina neagră şi frumoasă pe singura uliţa a satului. Maşina a oprit lingă Primarie şi soferul, un tip inzorzonat cu o uniforma cu epoleţi că a unui general, s-a repezit să deschidă portiera din spate. Din maşina a coborit o doamnă tinară şi frumoasă cum niciun sătean nu vazuse vreodata. Naltuţa şi subţirica era, pantofiori cu toc, rochie cu volanase filigranate, palarioara alba cu tot felul de funduliţe maiastru aranjate, dar mai mult decit toate, avea doamna aceea o privire care părea că inţelege şi stie totul.

 Rico o vazu si el .Mut de uimire o privi de departe admirandu-i trasaturile fine care abia se ghiceau de sub rochie.Nu intelegea nici de unde vine si nici ce cauta acolo, intr-o lume diferita de a ei ,asa o doamna .Femeile satului susuteau intre ele intr-un murmur surd.Rico nu auzea. Gangurile lui alergau nebune si amestecate , ca manate de o vraja.
Asa cum aparuse , la fel a si disparut limuzina eleganta ,dansand prin norul de praf al drumului de munte.Rico ramase la fel de nemiscat cu privirea pierduta la norul de praf.
Cu pas sovaielnic se indrepta spre casa .Puse mana pe dalta si se apuca de lucru .Cioplea cu o inversunare aproape nebuna ,contururi si forme armonioase .Le rotunjea redandu-le fragezimea nimfelor .Fiecare amanunt prinse viata in mainile lui .Trecura asa ore dupa ore , in care nu auzi si nu vazu nimic.Nici surorile care-l chemau insistent la masa, nici pe tatal care se uita la el neintelegandu-i zelul .Sarmanul om crezu ca femeia straina ii fermecase baiatul .Ii luase graiul si-l innebunise de tot.
Dupa cateva zile in care nimeni nu intelegea ce se intampla , Rico fu gasit cazut la pamant cu dalta in mana sangeranda .Hilda trecuse sa-l priveasca furis , cum facea de fiece data , ca sa nu fie vazuta .Hilda era de o frumusete aparte ,chiar daca hainele ei saracacioase nu-i puneau in valoare asta , fata avea un trup mladios si un suflet mare .Il urmarea pe Rico de departe fara a-l deranja cu prezenta .Timida si bine-crescuta, rosea ori de cate ori intamplator privirea lui o intalnea .Dar atunci, vazandu-l asa , trantit la pamant, fata se cutremura.Tipa fara sa vrea si se repezi la el .Il zgaltai cat putu de tare .Baiatul isi reveni in simtiri .
Ceva insa se intamplase .Privirea lui era moarta.Zambetul parea inghetat pe fata lui .O privi pierdut, nelumesc…
Statuia se inaltase frumoasa si impunatoare ;un chip atat de real , ca aveai impresia ca va incepe sa se miste in orice moment .
Povestea statuii ce sta sa se miste, zbura din gura in gura pana departe .Oameni din zari indepartate veneau s-o admire si sa intrebe daca o pot cumpara .Baiatul raspundea sec..”nu”.
Incet ,incet satul prinse viata .Multimea celor veniti sa calce pragul lui Rico cumparau multe statui si alte lucrusoare cioplite de Rico si de sateni.
Nici o famile nu mai insera fara cina pe masa .Toti erau veseli si multumiti…doar Rico era un om mort in lumea vie.Tatal lui se hotari sa-l trimita la scoala, poate aerul de oras ii va face bine..Anii trecura.Rico era la fel de inteligent si talentat , desi din mainile lui nu mai iesi o statuie la fel de vie ca cea care ii sangerase mana ,iar privirea lui ramasese la fel de moarta.
Lumea se obisnuise cu el asa .Il salutau pe ulita, chiar daca stiau ca nu le va raspunde .Singura Hilda suferea in tacere strigandu-i numele in perna si tanjind dupa zambetul lui Rico .
Si, cand nimeni nu credea sa se mai intample ceva, iata ca de undeva de niciunde reaparu limuzina eleganta, inotand din nou in praf , oprindu-se in poarta lui Rico .Femeia frumoasa si eleganta cobori cu pas usor si se indrepta spe atelierul lui Rico.
“Vreau si eu sa vad statuia”, spuse ea in treacat celor care se adunasera cu mic cu mare sa o vada .Lumea lasa sa se croiasca drum prin mijlocul ei.Eleganta doamna , ajunse in fata statuii si ramase muta de uimire .Statuia, statuia era chiar ea.Se lasa liniste .Parea ca timpul a stat in loc si vrea sa ofere lumii un rid in minus.
Atunci din multime se desprinse Hilda .Ochii ei negri aruncau scantei.Se apropie de doamna cu pas fin si ii striga “cine esti de ai reusit sa-l omori?Cine????”
O prinse de umeri si o scutura cu putere “Raspunde-mi de ce l-ai omorat?De ce?????”
Lumea era la fel de muta ca si doamna eleganta .Nimeni nu intelegea nimic .Hilda puse mana pe un ciocan si lovi fata statuii.Multimea se trase indarat.Hilda continua sa loveasca statuia ca o nebuna , strigand “de ce l-ai omorat? De ce????”.
Statuia isi pierdu stralucirea sub loviturile fetei.Trantita in praf se desfacu bucati .Atunci Rico incepu sa rada ;un ras bolnavicios ce incinse pe toata lumea .Si rasul multimii parea al lui Rico.Toti anii in care nu mai rasese se regaseau in rasul lor .
Limuzina se facu nevazuta cu doamna eleganta in ea, in acelasi nor de praf.De data asta ochii lui Rico nu au mai urmarit-o
Se intoarse spre Hilda si o imbratisa “stii cat de mult te iubesc?” o intreba .Fata ii raspunse “bine-ai revenit printer cei vii .”

povestea povestii...

D-l Tony de pe http://islamic.host.org/index.php?/topic/1019-cenaclul-forumului/page__st__80 

ISLAMIC HOST..a lansat provocarea continuarii unei povestiri..eu mi-am asumat riscul :) 

La moartea mea..

Nu vreau la moartea mea
Nici plans si nici suspin
Strain am fost in lume
Si vreau sa mor ,strain..

Si sa nu stie nimeni
Cum ochii i-am inchis
Nici de-am privit pamantul
Sau cerul necuprins…

Nu vreau sa-mi fie dorul
Rejudecat in pripa
Nici dragostea ,fiorul..
Ce-ar sti ei la o adica?

Puiul meu

Clopotul bisericii vechi se facu auzit in racoarea diminetii.Era o dimineata racoroasa de septembrie tarziu,cand bruma si roua inca se mai bat pe teritorii.
Mary se dadu alene jos din pat si iesi pe prispa casei vechi cu drainita din lemn ceruit .Culorile toamnei se impleteau alene ca intr-un dans .La munte toamna are de fapt un miros aparte.Natura o poti simti pe coline in toata splendoarea ei .O simti si-o traiesti.Mirosurile anotimpurilor te leaga de locuri mai rau ca un blestem.
Dar sa revenim la Mary.
Dupa absolvirea liceului Mary isi luase un post de suplinitor intr-un sat vecin .Oamenii locului,munteni cu vorba grea si inteleapta , erau obisnuiti cu munca apasatoare a vietii de munte.
Si la ore de multe ori copii lipseau,chiar daca trecuse de mult vremea lui Creanga.Si totusi incet,incet au inceput s-o indrageasca mult pe “domnisoara profesoara” si de dragul ei atunci cand lipseau ,mergeau la ea acasa sa-si recupereze lectiile.Toata lumea in sat vorbea ca “domnisoara” vine inca de duminica dimineata in sat la ei ca sa mearga cu copii la bisericuta satului de pe colina.
Si zilele treceau la fel ,cu obisnuitul zambet si neobisnuita liniste pe care doar muntele ti-o poate da.
Trecuse septembrie intreg iar octombrie isi intrase demult pe deplin in drepturi.Ca de obicei Mary se indrepta spre scoala.In usa clasei a 6-a la care avea prima ora ,un tanar parea sa astepte.
-Buna dimineata ,domnisoara profesoara.
-Buna dimineata ,raspunse Mary.
-Am trecut sa va spun ca Eugen Dumitrescu,fratele meu va lipsi o perioada , spuse tanarul privind in pamant.
-S-a intamplat ceva? Adauga Mary nerabdatoare..
-Da,a cazut din caruta ieri,si roata din spate i-a spart piciorul.
Cel putin o luna Eugen n-a mai venit la scoala.Locul lui era lasat mereu liber in prima banca.Doar fratele lui mai mare venea mereu si-i lua lectiile.
Florin era un tanar chipes cu o statura impunatoare ,specifica muntenilor. Privirea lui albastra reflecta o imensa liniste interioara.
Terminase doar opt clase,dar avea un alt standard de cultura si de a spune lucrurilor pe nume , asa incat de multe ori ii punea in incurcatura pe cei mai invatati decat el.
De-atunci Mary n-a mai fost singura printre munteni.Privirea albastra o intalnea de multe ori in calea ei.
Si timpul se scurse. Sarbatorile de iarna venira cu pasi repezi. Oricate lucruri s-ar spune despre obiceiurile muntenilor, este prea putin.
Cine stie sau a apucat hora? Hora satului pe frig si zapada , in care se prindeau de la cel mai mic pana la cel mai batran? Acelasi ritm si-un singur pas ,chiar si respiratia era aceeasi. Si Mary era in hora . O mana puternica ii prinse mana si pasul continua in acelasi ritm. Era el ..el cu privirea albastra.
Sangele invada obrajii lui Mary si simti ca fata ii ia foc.” Sa fie oare de la ger ? “ se intreba fata. Se desprinse din hora si iesi afara . Atmosfera era de basm . O luna plina strajuia cerul acelei nopti senine.Copacii incarcati de chiciura pareau intepeniti asa de veacuri ,in pragul nemurii. Mary isi infunda mainile in buzunarele paltonului cafeniu si facu cativa pasi. El o ajunse din urma.
-Imi permiteti? Intreba el. Ea dadu din cap afirmativ si tacerea se lasa din nou.Poteca din fata caminului ,fara a se ingusta, merge spre parau. Un parau de munte cu apa putina strajuit se aluni de-o parte si de alta. In aceasta perioada a anului apa este inghetata dand impresia unui patinuar pe cinste. Mary pasi pe gheata. Muzica horei razbarea incet pana la ea.
-Ce noapte frumoasa ! sopti el
-Splendida ,adauga fata cu ochii spre cer.
Asa ca zilele lui Mary prinsera alta culoare de data asta ,si alta aroma pe care n-o intelegea dar ii simtea fericirea .
Si primii ghiocei au gasit-o pe Mary zambind. Ii adusese Eugen , fratele lui Florin impreuna cu un plic mic.Il deschise nerabdatoare:
“Trebuie sa plec .Munca mea nu mai asteapta. Si vreau sa-ti spun acum ceea ce n-am avut curaj sa-ti spun altfel ..dincolo de tine viata mea nu exista “.
Fata inchise plicul la loc si-si continua ora. Cuvintele din hartie insa ii strigau in minte .Asa se scursera inca 3-4 saptamani si inca o dimineata de primavara o intalni pe-acelasi drum intre sate. O femeie cu o galeata in mana o prinse din urma ,pana ca intrarea in sat sa se lase zarita.
-Buna dimineata ,domnisoara profesoara!
-Buna dimineata tanti Leana,ce faceti?
Femeia avea ochii in lacrimi ;
-Ce sa fac ? Iaca noi astia batranii facem mai bine ca cei tineri.Ai auzit de baiatul lu` Nitu?
-Nu tanti ,ce-a patit?
-baiatul lui Nitu` ala de sta nu departe de scoala, nu asta de-aici din vale , a facut infarct mama , azi-noapte ,vai si-amar de mama lui!!
Fata ingaima ca intr-un vis :
-Tanti , de Florin vorbiti?
-Da, mama , de Florin.

Atunci clopotul bisericii de pe colina batu a mort. Fiecare bataie ,un nou pumnal in inima fetei . Lumea ei se prabusea ucisa in miresmele primaverii. Un gol imens simti ,un hau cascat dintr-o data ,aparut de niciunde. Ce vrea sa fie asta? Ce???
Cu pasi straini intra pe poarta scolii prin intrarea elevilor . Traversa absenta curtea animata si vesela si descuie usa bibliotecii . Incuie usa in urma ei ,lipindu-se cu spatele de ea. Isi indesa iute mana peste gura pentru a ucide urletul durerii . Prabusita pe podeaua de lemn vocea ei interioara striga revoltata :”-de ce ,Doamne, de ce???????????” “Macar nu ti-am spus ca te iubesc ,puiul meu!!!”
Si toate filele cartilor n-au reusit sa raspunda acelui strigat . Atunci Mary a inteles pentru prima data ,ca multe “de ce ?” vor ramane fara raspuns.

Noaptea despartirii dintre noi - Tatiana Stepa

dor

Te caut intr-o lacrima
zambind pentru ea,
o tin in palma
 oglindindu-mi chipul....
Ii sopesc in taina
ganduri la-ntamplare,
frantura de vers
raza de soare..
Si din cuvinte multe
pierdute pe-ndelete
ramane unul singur
ce luna mi-l dete
si din nou soptesc incetisor
imi este...imi este tare...
dor...

Urmatorul imparat..

Un împărat din Extremul Orient a imbatranit şi ştia că era timpul pentru a alege succesorul său. În loc de a alege unul dintre asistenţii săi sau copii săi, el a decis ceva diferit. A chemat tinerii din Împărăţia sa fie impreuna o zi. El a spus, "Este timpul pentru mine să demisioneze şi să se aleagă urmatorul împărat. Am decis sa aleg pe unul din voi. "

Copiii au fost şocaţi! Dar imparatul a continuat. "Am de gând să dau fiecaruia dintre voi o sămânţă astăzi. O specie speciala. Vreau să plantati samanta, sa o udati şi sa va intoarceti aici dupa un an in aceeasi zi, impreuna cu ceea ce a crescut de la această sămânţă la fiecare. Voi judeca apoi plantele pe care le veti aduce, şi cea pe care o voi  alege va fi a următorului împărat! "

Un baiat pe nume Ling a fost acolo în acea zi şi el, ca şi ceilalţi, a primit o sămânţă. A mers acasă şi i-a spus mamei sale agitat povestea. Ea l-a ajutat sa o planteze intr- o oală cu pamant, şi el a plantat samanta şi a udat-o cu atenţie. În fiecare zi el i-a pus apă şi ramanea cu  ceasurile pentru a vedea dacă aceasta ar fi crescut. După aproximativ trei săptămâni, unii dintre ceilalti tineri au început să vorbească despre semintele lor si plantele care s-au început să crească.

Ling continua verificarea samantei lui, dar nimic nu era crescut. Trei săptămâni, patru săptămâni, cinci săptămâni trecura. Încă nimic. Până acum, alţii vorbeau despre plantele lor, dar Ling nu a avut o plantă, şi se simţea  un eşec. Şase luni încă au trecut si.. nimic în oală lui Ling. El crezu doar că a ucis sămânţa lui.

Oricine altcineva  aveau copaci şi plante înalte, dar el nu avea nimic. Ling nu a spus nimic  prietenilor lui, cu toate acestea. El a ramas doar in  aşteptare pentru ca samanta sa să crească.

Dupa un an, în cele din urmă a mers şi el cu toţi tinerii din regat care au adus plantele lor la împărat pentru inspecţie. Ling-a spus mamei sale că nu avea de gând să ia un vas gol. Dar sincer despre ceea ce sa întâmplat, Ling simţit rău la stomac si ştia mama lui avea dreptate. El a luat potul său gol la palat. Când Ling a ajuns, el a fost uimit de varietatea de plante cultivate de către alţi tineri. Acestea erau frumoase, de toate formele şi mărimile. Ling a pus oala sa goala pe podea şi multe alti dintre tineri au râs de el. Câtorva le-a  fost milă de el şi i- au spus, "Hei, frumoasa încercare."

Când împăratul a ajuns, el a cercetat şi a salutat sala de tineri. Ling doar a încercat să se ascundă în spate. " Ce plante mari, copaci şi flori au crescut", a spus împăratul. "Astăzi, unul dintre voi va fi numit urmatorul împărat !" Dintr-o dată, împăratul l-a reperat pe Ling in partea din spate a camerei, cu oala goala. El a ordonat gărzilor sale să-l aducă în faţă. Ling a fost îngrozit. "Împăratul ştie că sunt un eşec! Poate că el ma va ucide! "

Când Ling ajuns în faţă, împăratul a cerut numele lui. "Numele meu este Ling", a replicat el. Toţi copiii au râs şi si-au batut joc de el. Împăratul i- a rugat pe toţi să se liniştească. Se uită la Ling, şi apoi a anunţat mulţimea: "Iată împărat nou! Numele lui este Ling "Ling nu a putut să creada!. Ling nu putuse creste chiar sămânţa lui. Cum ar putea fi el noul imparat? Atunci împăratul a zis, "Un an în urmă astăzi, am dat la toată lumea de aici o sămânţă. Am spus să luaţi samanta, plantati-o, udati-o, şi aduceţi-o înapoi la mine astăzi. Dar am dat toate semintele fierte care nu ar creşte. Toţi dintre voi, cu excepţia Ling, mi-a adus copaci şi plante şi flori. Atunci când a constatat că samanta nu va creşte, a înlocuit-o cu o alta samanta nu cea care v-am dat-o. Ling a fost singurul cu curajul şi onestitatea de a-mi aduce o oală cu semanta  mea în ea. Prin urmare, el este cel care va fi noul imparat! "

Dacă plantati onestitate, veţi culege încredere
Dacă plantati bunatate, veţi culege prieteni
Dacă plantati smerenie, veţi culege măreţie
Dacă plantati  perseverenta, veţi culege victorie
Dacă plantati considerare, veţi culege armonie
Dacă plantati munca din greu, veţi culege roadele succesului
Dacă plantati iertare, veţi culege reconciliere
Dacă plantati deschidere, veţi culege intimitate
Dacă plantati răbdare, veţi culege bunătate
Dacă plantati credinţă, veţi culege miracole
Dar
Dacă plantati lipsa de onestitate, veţi culege neîncredere
Dacă plantati egoism, veţi culege singurătate
Dacă plantati  mândria , veţi culege distrugere
Dacă plantati invidie, veţi culege necazuri
Dacă plantati lene, veţi culege stagnare
Dacă plantati amărăciune, veţi culege izolare
Dacă plantati lăcomie , veţi culege pierdere
Dacă plantati bârfă, veţi culege duşmani
Dacă plantati îngrijorare, veţi culege riduri
Dacă plantati păcatul, veţi culege vina

Deci, fii atent ce plantezi acum,caci  va determina ceea ce vei culege mâine, seminţele de  acum,iti  vor face viaţa mai rea sau mai bine; viaţa ta sau a celor care vor veni după. Da, într-o zi, va veti bucura de fructe, sau vei plăti pentru alegerile pe care le –ati plantat astăzi.

lumea ta

construiesc din vise castele
cu trepte de diamante si soapte tarzii
te-astept sa vii.

si din raze de-apus si miere
iti fac perna de lumina in tina,
sa te rasfat ca pe un print..
in noptile cu luna plina.

si lumi din basme tot desprind,
in juru-mi construind o lume,
si daruindu-ti-o sa fie a ta..
lumea inchisa in inima mea.

regasindu-te sa ma gasesti ,
in acelasi loc si-acelasi gand
zambind din nou sa-mi daruiesti
iubirea ta,in rauri curgand..