relativ

Ca un gând deposedat de vis...

Pereții strâng și inăbușă țipete ce-ar clătina cerul;

palatele se năruie odata cu poveștile din ele..

sătulă de-atâta nisip mișcător,

cu fruntea plecată, cadâna 

iși dăruie amintirile uitării,

ca să se lepede de durerea 

ce i-a sfârtecat inima.

însă nu știe ca uitarea 

a obosit și ea de-atâtea daruri

și uneori le returnează nedesfăcute...

prin asta omorând prezentul...